Ce-ți inspiră respect?

respectMă gândeam în seara asta la respect, la ce-mi inspiră mie respect, la ce ar trebui să-mi inspire respect și am concluzionat cam așa:

  • Vârsta – poate nu ar fi trebuit să fie chiar primul argument pe listă, dar ăsta mi-a venit primul în minte. Probabil datorită educației, ai mei m-au crescut cu respect pentru cei mai în vârstă. Și acum am tendița de a vorbi cu dvs. unor persoane mai în vârstă,  care de altfel nu impun sau cer așa ceva. Că merită sau nu respectul este altă discuţie;
  • Profesionalismul – am detaliat subiectul în articolul A fi sau a nu fi profesionist, dar îmi este destul de clar că un profesionist, cam în orice domeniu, inspiră respect, cel puţin pentru cei din domeniul respectiv;
  • Pasiunea – îmi inspiră respect oamenii care fac lucrurile cu pasiune, sunt și excepții, adică ăia care fac bombe de exemplu, pot s-o facă ei cu toată pasiunea din lume, că respect pentru ei n-am; Continuă să citești

Să-mi sun prietenii (mai des)

telefonCe (mai) vreau eu? Să-mi sun prietenii mai des. Pe cei cu care nu mă întâlnesc, firește.

Ce nașpa sunt momentele alea când te sună un cunoscut, chestie care nu s-a mai întâmplat de o grămadă de vreme, și doar la sfârșit ajunge la ce vroia să-ți ceară. Penibil. De asta când am nevoie de ceva, chiar dacă sun după un an de liniște, prefer mai întâi să-i spun pentru ce am sunat și după aia să socializez.

Să revin totuși la subiect, vreau să îmi sun prietenii mai des. Tot zic că nu am avut timp, că nu e momentul potrivit, dar totuși trebuie să fac asta. Trebuie. Și nici nu vreau să le cer același lucru. Vreau să fac eu treaba asta. Măcar de zilele lor de naștere să-i sun, că tot am scris despre cum îmi aduce Google aminte de zilele de naștere ale celor dragi, trimițându-mi SMSuri.

Poate ți s-a întâmplat și ție să zici, stai frate că nu m-a mai sunat de nu știu câtă vreme, eu de ce să sun? Ete d-aia, pentru că poți, pentru că este prietenul tău, sau prietena ta și merită. Indiferent cum a devenit prieten(ă), dacă a ajuns la statutul ăsta merită ceva, nu? Poate de asta se întreabă unii dacă mai există prieteni, pentru că uităm să dăm prietenilor atenție, indiferent de forma ei, și vorba aia toţi oamenii te aud când vorbeşti; prietenii însă înţeleg ce spui, iar cei mai buni prieteni sunt cei care pricep şi ceea ce n-ai spus în cuvinte (de aici).

Sper să nu fie nevoie să-mi pun alarme pe telefon ca să-mi aducă aminte, că nu sunt așa de mulți. Numărul chiar nu contează, în domeniul ăsta, calitatea primează, cantitatea este irelevantă (câtă vreme este mai mare ca zero binențeles).

Tu cum faci să ții legătura cu prietenii tăi?

Pauză de test

yarppScuze pentru inconveniente, dar se pare că sunt niște probleme cu feed-ul RSS datorate pluginului YARPP, așa că scriu un articol de test. Gata, le-am rezolvat.

Cum a apărut problema? Am făcut actualizarea automată a plugin-ului YARPP și ceva s-a întâmplat, pentru că în fluxul RSS, despre care am scris aici ce este, au apărut niște animăluțe, așa cum mi-a scris waven într-un comentariu.

Cum am rezolvat-o? Păi am reinstalat plugin-ul si l-am reactivat. Pluginul este util, afișând și alte articole asemănătoare, în urma unui algoritm de calcul. Am mai dezactivat și pluginul pentru Feedburner, ca să văd sursa fluxului. Mai apoi am resincronizat fluxul și pe feedburner.com la secțiunea Troubleshootize.

Vin di(n) vin

merlotAm fost la sfârşitul săptămânii la munte. La masă mai multă lume, mâncare, băutură etc. După ce s-au încălzit discuţiile de la ţuici, vorbeam de vinuri, la care, zice un ilustru anonim contemporan:

-Mie-mi place Merlotu’. Cel mai bun Merlot îl faci din Sauvignon neţinut pe boască.

Am încercat să zic că-s două soiuri diferite, dar n-am avut cu cine…

Iar am luat o pauză

gunoiA trecut ceva vreme de când nu am mai scris pe blog şi singurul lucru de care îmi pare rău este că în felul ăsta nu am arătat respectul cuvenit celor care au fost şi încă mai sunt interesaţi de ce se întâmplă pe aici. A trecut postul, Paştele am intrat cu capul în bordura cu drobul de miel, ouă, fripturi, grătare, ciorbă de miel, pălincă, ţuică, vin şi alte  licori străineşti.

Greu, greu. Cu ciorba de miel a fost chiar tare, am primit şi de la mama şi de la soacră-mea şi abia astăzi am reuşit să o termin. Asta după ce în timpul săptămânii, seara când veneam de la servici aveam meniu fix: ciorba de miel. Două motive principale au existat pentru asta:

  1. chiar îmi place ciorba de miel şi singurul moment din an când mânânc aşa ceva este Paştele;
  2. ne-am re-propus să aruncăm cât mai puţină mâncare.

Ca pregătiri înainte de Paşte eu nu m-am învrednicit cu nimic, soţia s-a băgat la drob, în variantele vegetarian pentru ea şi pui pentru mine (alegere chiar inspirată având în vedere că restul felurilor erau pe bază de miel la mesele pe la care am fost). A mai făcut nevastă-mea şi o pască d-aia adevărată doar din brânză dulce şi smântână, fără blat, numai conţinut 🙂 Binenţeles şi ouă roşii.

Să revin la ideea de mai sus. Ne gândeam unde naiba se duc atâţia bani când mergem la cumpărături. Statistic vorbind, cam mergem în fiecare săptămână şi nu cred că se întâmplă prea des să cheltuim mai puţin de 500RON de fiecare dată. Nu vreau să pomenesc de momentele când cheltuim mai mult de 1000RON, pentru că mi se pare penibil.

Urmează faza când ajungem acasă şi mi se lungesc mâinile până la glezne cărând toate alea în casă. Ne tot întrebam dacă noi chiar mâncăm aşa de mult şi surpriză, nu! Multe ajung la gunoi. Cumpărăm gunoi. Uneori chiar gunoi scump.

În concluzie, am făcut un buget pentru mai și un obiectiv clar a devenit ăsta: să nu cumpărăm gunoi. Este un obiectiv de bun simț, poate chiar smart, poate prea ușor, dar totuși încă neatins. Când mă gândesc că alții nu au ce mânca, mă simt chiar vinovat. Încerc chiar să îmi reprim dorința de a găti, pentru că îmi face plăcere, dar este ceva destul de puțin eficient, având în vedere că nu știu să gătesc cu porția și jumătate ajunge la gunoi, nu că n-ar fi bună mâncarea, dar soția fiind vegetariană, doar eu mânânc și cât să mânânc și eu… Nu-mi fac griji că gătitul ăsta mă face mai puțin bărbat și nici nu sunt foarte pretențios, dar îmi dau seama de risipa pe care o fac și încerc să mă temperez. Am învățat și că poți mânca de mai multe ori, în zile repetitive din aceeași mâncare. Oau, da. Se poate. Încearcă și tu. Am mai învățat și  de cât de puțin are nevoie corpul uman. Nu, nu este necesară o masă cu 5 feluri cu arome orientale sau specialități exotice. Câtă vreme îi dai ceva acolo de rumegat, organismul asimilează. Nici nu sunt de acord cu a mânca orice, dar sunt suficient de pofticios încât să fiu departe de a avea pretenții foarte ridicate. Mă omoară emisiunile alea de pe Travel sau Discovery cu gătitul. Chiar și la Cireașa de pe tort m-am trezit uitându-mă de câteva ori, să văd ce gătesc ăia p-acolo.

Sigur că sunt lucruri pe care mai trebuie să le îmbunătățesc la partea cu gătitul, cum ar fi o orientare mai bio, că totuși ciolanul meu afumat cu fasole nu prea este indicat pentru un stil de viață sănătos. Pe de altă parte, la germenii și alte ierburi sunt cu siguranță mult mai sănătoase, dar nu merg cu pălinca și cu vinul bun de Jariștea pe care-l am direct de la sursă… Tot timpul am ceva de învățat, așa că pentru gătit o să mai caut și alte sfaturi pentru viitor, obiectivul va fi însă același: să nu arunc mâncarea la gunoi.