Fericirea dintr-un râs

rasul-aduce-fericirea M-am tot ţinut să scriu despre chestia asta şi chiar mă gândeam să fac o categorie aparte de articole, ceva de genul Pentru ce să-i mulţumesc lui Dumnezeu. Apoi m-am gândit că eu sunt creştin, şi nu foarte credincioso-bisericos, în timp ce poate alţii au alte orientări şi cum diversitatea este totuşi ceva ce încerc să respect, şi cum totuşi nici nu vreau să-i spun categoriei Pentru ce să-i mulţumesc lui Mahomed sau Buddha etc., mai bine scriu pur şi simplu: râsul de copil. Uf, lungă fraza să trag aer. Revenind, este incredibil. Am venit acasă acum câteva zile nu tocmai galopant de fericit datorită activităţii corporatiste desfăşurate. Mai precis mă simţeam de căc*t. Şi am ajuns acasă. Şi piticul nu prea este impresionat de targeturi, proiecte etc. aşa că m-a luat de nou. Nu a durat mai mult de un minut după care m-am surprins extraordinar de fericit pentru că râdea domnule ceva de nu se poate. Probabil ajuta şi faptul că îl gâdilam pe la costiţele alea mici puţin 🙂 Oricum, asta da pauză de relaxare. Recomand oricui, aproape oricând. Nu are contraindicaţii şi nici efecte secundare, iar supradoza nu-ţi poate face decât bine.

Aşadar râsul de copil aduce fericirea. Punct.

Am spus, sau am zis?

am-spusMi-a venit să scriu câteva cuvinte şi uite-mă. S-a trezit şi bebe, aşa că nu o să am timp să detaliez prea mult, dar ideea de la care am pornit să scriu este de ce pana mea există în limba română două verbe care au aceeaşi semnificaţie: a spune şi a zice.  Adică nu ne ajungea unul? Parcă este ceva similar cu casele alea mari, cu turle, la care o turlă, două, nu ar fi fost de ajuns, a trebuit să-şi facă 5-6.

Am spus. Am zis. Parcă totuşi ar fi o nuanţă slabă diferită. În afară de partea cu ziiiiiiseeee luuuu tooovaaarăăăăşaaaaa. Sau era spuse lu’ tovarăşa? Hmm. Sau dacă ar fi fost să povestesc despre aseară, la masă mare (deh, a fost ziua mamei mele), când am aflat câteva lucruri despre revoluţie pe care mai bine nu le ştiam, ar fi trebuit să folosesc a spune în loc de a zice? Nu simt totuşi diferenţa.

Spun, zic. Ce tâmpenie de subiect mi-am ales şi eu să dezvolt. Mai bine mă duc să-l îndop pe curcanul ăla micu’ cu nişte fructe. Am spus. Am zis.

Trage şi mie

Tot din categoria Vara nu-i ca iarna, ambianţă: toaletă bărbaţi, doi şoferi de autobuze vorbind tare. Adică nu e nevoie să vorbeşti în şoaptă la WCu’ că nu e vreo slujbă funerară, dar nici să strigi în gura mare când eşti la 2m de interlocutor. Oricum, sărind peste asta, discuţia era:

– Hai bă, hai bă, zi, îmi tragi şi mie aia pe CD? Hai bă dă-o dracu’!

– Stai bă să văd…

– Hai bă, trage şi mie pe un CD, hai bă, doar p-o parte…

Engleza şi englezii

englezaZilele trecute am participat la o conferinţă telefonică foarte distractivă. Avem o grămadă de probleme cu un furnizor şi Nissanul a pus piciorul în prag. Oricum, revenind la ideea de bază, în conferinţă au participat români, francezi, un neamţ, un portughez şi binenţeles că nişte englezi, că doar la ei se asamblează maşinile… Discuţia a fost destul de clară când a vorbit fiecare participant, dar până au început englezii. Frate, nu că ştiu eu engleza perfect, dar n-am înţeles nici un cuvânt. M-am simţit bine când au început toţi să întrebe ce pana mea zic, după care au început să vorbească mai rar. La faza asta am început să fiu în stare să pun spaţiile între cuvinte dar de priceput, mai mult de 50%, n-am avut nici o şansă. Destul de penibil să nu înţelegi engleza englezilor. Doar e limba lor nu? Am trăit o fază interesantă în Anglia, când chiar am văzut doi englezi care nu prea se înţelegeau. Adică accente înţeleg că şi noi avem prin ţara asta, dar totuşi este destul de clar. Bălmăjeală ălora este totuşi penibilă. Nu am înţeles engleza vorbită de englezi hehehe. Se duce naibi lumea asta frate 🙂

Din pauză în pauză

pauzaEra cât p-aci să încep cu faptul că n-am mai scris pentru că am fost plecat în weekend la munte, că în timpul săptămânii am fost plecat puţin mai departe, pe unde împachetează marmotele ciocolata şi mai apoi pe unde berea nefiltrată e la mama ei acasă, dar mi-am dat seama că sunt prostii. În vremurile astea de hiperconectivitate, astea sunt prostii, dacă vroiam cu adevărat să scriu o puteam face de oriunde, că vorba aia, laptopul a fost la mine, reţele wireless sunt peste tot, ca să nu mai vorbesc că 3G-ul pune tot webul la câteva taste distanţă prin mobil.

Clar, trebuie să mă gândesc la alte motive. Hmm. Îmi aduc aminte că a scris Cătălin aici un gând aleator cu privire la faptul că niciun blog nu este de neînlocuit, iar eu m-am apucat să comentez că poate pentru toţi ceilalţi blogul lui este uşor înlocuibil, dar pentru proprietar nu. Un comentariu pueril din partea mea. Binenţeles că niciun blog nu este de neînlocuit, asta chiar şi pentru deţinător. Pentru mine a devenit o certitudine în momentul în care am început să public articole chiar mai rar de unul pe săptămână. Din câte văzusem anterior, cam asta era o limită minimă pentru un blog respectabil. Ete fleoşc! Prefer să scriu atunci când îmi vine, nu cu normă impusă şi să stau să mă gândesc ce să mai aberez.

Vroiam ieri să scriu un articol despre incompetenţa, sau lipsa de profesionalism a BRDului. După experienţa cu chitanţa de la bancomat, chiar, să le mai trimit un forward cu cererea mea de amplasare a unor coşuleţe pentru hârtii lângă bancomate, am păţit încă una interesantă. Am un cont cu un card folosit pentru plăţi online unde nu ţinem sume disponibile decât atunci când avem de făcut vreo plată. Ultima plată o făcusem acum vreo două săptămâni, sau trei, când am cumpărat un alt cărucior sport pentru bebe, pentru că cel dinainte era vai de steaua lui. Intru ieri pe brd-net şi văd sold negativ, situaţie teoretic imposibilă, pentu că nu am descoperire de cont, aşa că sun la Vocalis. Răspunde o, o, o fiinţă. Avea şi nume. Durează o perioadă în care mă întreabă cam de toate, dată de naştere, buletin, adresă, nr de telefon, unde lucrez etc. parcă niciodată nu m-au întrebat atâtea lucruri. Oricum, după ce ne lămurim că eu sunt eu, încep cu descrierea problemei, adică faptul că am sold negativ pe cont. Îi explic că am făcut o plată pe internet în urmă cu ceva timp, că suma a fost blocată din disponibil, că acum a fost debitată din cont, cu comisionul corespunzător de tranzacţie, doar că suma blocată a rămas acolo. Ea zice o poveste mai lungă, fără legătură clară cu problema mea. Eu o întreb din nou, cum pana mea se poate întâmpla aşa ceva, adică, vorba aia, au soluţii soft de ultimă oră, nu? Ea zice că este o eroare de comunicare. Eu revin. Banii au fost bolcaţi în vederea efectuării plăţii către furnizor, plata a fost făcută, suma debitată din cont dar rămasă în continuare şi blocată. Ea zice că este o eroare de comunicare cu furnizorul. Eu o întreb dacă în cazul în care există o eroare de comunicare cu furnizorul se face plata şi ea zice că nu. Atunci o întreb din nou de ce a fost debitată suma din cont şi comisionul de tranzacţie. Ea aberează din nou. Eu o mai întreb ce se întâmpla dacă de exemplu eu aveam în cont 5000 ron, făceam o plată de 2500 ron, suma îmi era debitată şi rămânea în cont? Adică eu, mai puteam să retrag cei 2500 ron ce ar fi rămas în urma plăţii? Ea zice nu. Păi să nu mă enervez? Dacă Doamne fereşte aveam nevoie de banii ăia, banii mei, din contul meu la banca lor de căcat şi nu puteam să-i scot pentru că nu ştiu ce eroare de comunicare s-a întâmplat? Mi-a spus că suma va fi deblocată dar nu se poate pe loc, ci în următoarea zi. R-aţi ai dreculii de handicapaţi cu banca voastră BReDetardată. Uite că poate asta trebuia să scriu într-un post separat. Data viitoare, deşi sper să nu mai fie cazul… Noapte bună!