Naveta, mașina și cărțile audio

În ultima perioadă merg destul de des cu mașina (Ploiești-Pitești) și vreau să-ți zic că începuse să mă enerveze drumul. Practic nu pot să fac nimic timp de aproape două ore, în afara faptului că mai sun și eu la telefon și vorbesc să treacă timpul. Eeeh, dar stai să vezi, c-am dat peste niște cărți audio, inițial pe torente și am descărcat, dar nici n-am apucat să ascult una, că mi-am dat seama că sigur găsesc eu ceva mai util decât niște chestii la întâmplare și țup-țup, am ajuns la Audible de la Amazon.

E adevărat că dai un ban, dar mie mi-e clar că merită. Am aplicația pe iPhone, care conectat la bluștuțul de la mașină îmi face naveta asta aproape un moment dorit, așadar am apucat și eu să ascult, că nu pot să mai zic să citesc niște cărți foarte interesante. Am și aplicația pe tableta cu Android, iar cărțile fiind în norișori, când deschid una, îmi sincronizează momentul când am oprit-o de pe celălalt aparat.

Oricum, valoarea adusă în timpul ăsta practic inutil de navetă este excepțională și recomand oricui pierde vremea pe drum să se gândescă la cărțile audio, unele dintre ele citite chiar de autor, ceea ce face lucrurile chiar și mai interesante.

Din bibliografia sau audiografia mea vă recomand:

  • The Toyota Way, Jeffrey Liker;
  • Leading Change, John Kotter;
  • The Five Dysfunctions of a Team, Patric Lencioni;
  • Emotional Intelligence, Daniel Goleman;
  • Who Movd My Cheese?, Spencer Johnson.

Utilizare plăcută!