Crimă Organizată – A fi sau a nu fi?

Acum doi ani am fost victima unei tentative de furt, mai precis au încercat să-mi fure banii de pe card. Am făcut aviz de refuz la plată, am scris la efrauda.ro şi la Visa, am ajuns şi la Poliţie, la departemetul Crimă Organizată. Finalmente mi-am recuperat banii, care la momentul sesizării mele erau încă în cont, blocaţi. Asta ca să te introduc în scenă. Ce urmează este însă mult mai interesant. Săptămâna trecută primesc o citaţie. De la poliţie cu „p” mare. Uuuuu. Prima bilă neagră: citaţia a ajuns la adresa veche, că deh, mi-am făcut mutaţia doar de vreo jumătate de an pe noua adresă, iar biroul de evidenţă a populaţiei este ohooo pe celălalt culoar din clădire. În sfârşit, pe citaţie scrie blablabla, în calitate de parte vătămată să mă prezint pe data de 25 martie la ora 10.00 Am la sediu. Dacă stau să mă gândesc, nici măcar nu scria AM. Pe hârtie, undeva mai jos erau trecute un nume şi un număr de telefon.

Mi-am dat seama de la început la ce se referă, că nu am vreo altă legătură cu miliţia poliţia decât problema de care-ţi ziceam. Aşadar, sun la organ ca să detaliăm puţin subiectul. Domnul al cărui nume era pe citaţie, binenţeles, nu era acolo, fiind în concediu. Am întrebat colegul care răspunsese în ce măsură putem reprograma întâlnirea pentru că eu lucrez în afara oraşului aşa că aş aprecia dacă ar putea fi ori mai devreme, ori mai târziu, ca să nu pierd jumătate din zi. Stimabilul mă anunţă că nu se poate reprograma, este o citaţie, blablabla, treaba este organizată la Crimă Organizată. Îl rog  să-mi spună pe cine să caut când ajung acolo şi îmi spune că sunt trei colegi care fac acelaşi activităţi, deci este suficient să mă prezint la poartă şi de acolo mă sună cel de serviciu şi vine unul dintre ei să mă aducă în biroul lor. Treaba organizată. Până la urmă ceva de înţeles. Apoi îmi spune că un motiv este şi faptul că trebuie să fac testul poligraf, adică detectorul de minciuni. A doua bilă neagră. Auzi frate! Adică după doi ani de zile, în care bănuiesc că nu prea au reuşit nimic, au găsit varianta că poate am minţit eu când am declarat că vrea cineva să îmi fure bani. Pe-ni-bil!

Azi vine momentul mult aşteptat, ajung la locul respectiv, la poartă mă legitimează un nene, sună la biroul ăla. Nu răspunde nimeni. Îi explic că am vorbit cu colegul, mi-a spus că nu se poate reprograma, că sunt trei oameni în biroul ăla etc. Îi spun că mai aştept puţin, probabil nu sunt momentan în birou. El sună la o asistentă. În 5 minute vine şi-mi spune că nu este nimeni acolo, probabil au plecat în misiune. Hehehe. Cel mai biloi şi cel mai negru. A rămas să mă duc mâine. Dacă nu era faza cu poligraful, chestie pe care nu prea ai multe ocazii în viaţă, nici nu mă gândeam să mă mai duc, dar p-asta nu pot s-o ratez. Poate mă scot ăştia vinovat şi mă şi amendează că am declarat că îmi fură cineva banii…

Vorba unui coleg: ce este organizat la Crimă Organizată? Crima, nu departamenul. Revin mâine cu detalii pe subiect.

O părere la “Crimă Organizată – A fi sau a nu fi?

  1. Pingback: Crima Organizată – Episodul 2 | Pauza mea de relaxare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *