A fi sau a nu fi profesionist

profesionistNu vreu să mă refer la un domeniu anume ci la generalităţile care fac pe ceilalţi să spună: profesionist dom’le! Eu sunt convins că profesionalismul îşi are locul indiferent de poziţia din organigramă şi urcarea către vârf nu înseamnă neapărat şi un nivel mai ridicat de profesionalism, din păcate. Vorba aia, suntem promovaţi până la nivelul la care ne demonstrăm incompetenţa. Sper că eu mai am ceva până acolo. În plus văd în jurul meu exemple excelente, unele bune, unele mai puţin pune,  altele proaste şi unele care nu merită nici măcar să fie  considerate ca fiind cele mai proaste, dar mă gândesc că poate nu clasific eu corect persoanele neştiind clar ce criterii ar trebui să folosesc, nu?

Ce este un profesionist?

Ei bine, eu nu ştiu ce este un profesionist şi practic cam asta aş vrea să aflu în urma acestui articol, prin concentrarea pe acest subiect. Dacă tu ştii, te rog corectează-mă sau completează-mă în cele ce urmează. Dacă nici tu nu ştii, hai să desluşim împreună… Empiric vorbind, mă gândesc la un profesionist ca la o persoană care face bine, ce trebuie să facă, când trebuie, cum trebuie să facă.

Ce (te) face profesionist(ul)

Să mai clarificăm ceva: oriunde folosesc termenul profesionist, mă refer la ambele sexe, deci profesionist sau profesionistă. Zic asta pentru că sunt plăcut misogin, dar totuşi am şi exemple clare în care doamnele sau domnişoarele chiar sunt profesioniste (mă refer la ocupaţii respectabile, nu la prostii).

Aşa, deci cam asta cred eu că ar face dintr-o persoană oarecare, un profesionist în domeniu:

  • experienţa – cu toate că poţi fi cel mai bun din facultate, liceu, şcoală etc. nu pot să cred că instantaneu devii un profesionist în domeniul tău. Timpul are menirea de a şlefui cam totul, de a cerne, astfel încât, fără trecerea lui şi profesarea celor învăţate, nu ai cum să fii  un adevărat profesionist;
  • cunoştinţele – balansând puţin înapoi primul punct, iar mi-e greu să cred că un om din pădure, fără o educaţie în domeniu, nu neapărat cu master (pe care eu l-am cam făcut de pomană) sau cu doctorat (pe care încă nu m-am motivat să-l fac), are şanse prea mari să ajungă un profesionist în domeniul lui, dar totuşi, un liceu, sau chiar o facultate, ar trebui să asigure o fundaţie mai mult sau mai puţin solidă pentru construirea unui profesionist;
  • calitatea – ca şi concept sau valoare personală, partea pentru care am început mai sus cu „care face bine„, este fundamentală pentru definirea unui adevărat profesionist. Superficialii, delăsătorii, şleampeţii sau cum le-o mai zice, din punctul meu de vedere nu au cum să ajungă profesionişti;
  • rigurozitatea – nu ştiu dacă am găsit cel mai potrivit cuvânt care să relfecte ce vreau, adică acea calitate pe care trebuie să o ai pentru a-ţi planifica activitatea, de a o monitoriza, pentru a te asigura că faci în primul rând ce trebuie, luând în calcul combinaţia importanţă-urgenţă care să definească cel mai bine priorităţile. Vorba aia: ce e mai grav – să rezolvi complet o problemă prost formulată, sau să rezolvi parţial o problemă corect formulată? Nu ar trebui să ai nici un dubiu că a doua variantă este de preferat, cred eu;
  • consecvenţă, perseverenţă şi constanţă – iar nu pot găsi un singur cuvânt care să spună ce vreau eu. Mă refer la faptul că nu poţi fi profesionist marţea şi joia de la 11.00 la 15.00, eşti sau nu eşti în mod permanent, trebuie să fii constant, iar când spun constant nu mă refer la o linie dreaptă paralelă cu axa orizontală, nu. Mă refer la o constantă îmbunătăţire şi dezvoltare neforţată, neimpusă, venită din interior, din ADN sau din, paaana mea, înţelegi ideea;
  • structură – iar sunt vag, dar aş vrea să spun ceva de genul… cu un sistem clar de valori. Binenţeles, ca şi conţinut, el diferă de la domeniu la domeniu, că un dulgher, un chirurg şi un mafiot nu vor avea aceleaşi valori, dar cu toţii ar trebui să deţină o structură clară şi stabilă de valori, nu ca musculiţele alea bete care astăzi sunt superexaltate de un anume lucru iar mâine îl tăvălesc în căc*t de nu mai înţeleg nimic;
  • comunicarea – poate pare puţin ciudat, dar cunosc câteva cazuri, foarte puţine, unde persoanele respective sunt chiar profesioniste din punctul meu de vedere, dar faptul că nu comunică le ştirbeşte din percepţia pe care ceilalţi ar avea-o asupra lor. Adică faci ceva, dar dacă nu prezinţi corect, complet, coerent ce ai făcut, de ce, cum, cu ce obiectiv etc., atunci există riscul major ca lumea din jur să interpreteze greşit ori rezultatul, ori metoda prin care ţi-ai atins obiectivele. Nici ceilalţi nu sunt proşti, dacă ar sta să analizeze în detaliu acţiunile tale, în contextul în care le-ai întrepins, cu siguranţă şi-ar da seama că eşti profesionist, dar nu sunt nemuritori, n-au timp de aşa ceva, aşa că ajută-te, comunică;
  • decizii – în orice domeniu sunt momente imprevizibile, când nu ştii tot ce-ţi trebuie pentru a lua o decizie. Nu sunt toate constante în jurul tău. Nu mai vorbesc de anumite domenii în care mai totul este imprevizibil, super-inter-condiţionat de un milion de chestii care fac previziunile aproape imposibil de realizat. Sunt momente când trebuie să decizi şi punct. Nu cred că un profesinist aruncă moneda în sus şi în funcţie de ce parte a monedei este în sus face ceva, dar  cred că un profesionist trebuie să poată lua o decizie fără să ştie totul, bazându-se pe frânturi de informaţii şi pe toate punctele anterioare. Asta nu înseamnă că trebuie să fie şi decizii bune de fiecare dată. Imposibil. Oricum, dacă a greşit, consider că un profesionist trebuie să: 1. admită în faţa lui că a greşit, 2. recunoască în faţa celorlalţi că a greşit şi 3. să înveţe din greşeala lui pentru ca s-o evite pe viitor;
  • atitudine – cred că ăsta este oarecum opţional ca şi criteriu pentru a defini un profesionist, dar îi colorează mult mai plăcut imaginea. Mă refer aici la faptul că poate unii nu trebuie să lucreze în echipă (un ceasornicar care lucrează singur), sau nu trebuie neapărat să facă glume sau să zâmbească (un antreprenor de pompe funebre), dar în general, atitudinea pe care o ai faţă de tine şi faţă de cei din jur, chiar dacă eşti deja profesionist, îţi poate face viaţa mai frumoasă ţie şi celor din jurul tău.

Cam asta ar fi, tu ce zici, ce te face sau îi face pe alţii profesionişti?

15 păreri la “A fi sau a nu fi profesionist

  1. Pingback: Ce-ți inspiră respect? | Pauza mea de relaxare

  2. Cu siguranţă că şi aptitudinile native contează, mai ales în domeniul artelor, după care vine partea cu munca…

  3. A fi profesionist, in opinia mea, inseamna sa te dedici total meseriei sau hobby-ului; sa faci orice efort necesar pentru a creste calitatea produsului final indiferent ca este vorba de un proiect la serviciu, fie ca este vorba de a construi o jucarie impreuna cu propriul copil.
    Mai cred ca aptitudinile native motiveaza in proportie de 70%, restul reprezentand multa munca, inteligenta, perseverenta.

  4. @foto video nunti: îmi cer scuze că Akismetul a blocat comentariul ca spam. Abia acum l-am văzut în listă şi l-am aprobat.

  5. A fi profesionist poate avea cate o definitie in fiecare domeniu in parte. Semnifica a te focaliza pe un anumit domeniu, a face tot ce este necesar pentru a-ti dezvolta aptitudinile in domeniul respectiv.
    Epitetele de mai sus definesc mai mult profesionistul in sensul omului de afaceri. Exista insa profesionisti in muzica, in fotbal in cultura care au acest statut fara a indeplini conditiile de mai sus.

  6. Hehe, atunci deja eşti dependent financiar cu doză mare, motivaţia ar fi mai jos puţin. Oricum, în principiu ai dreptate, profesioniştii nu lucrează pe nuci, corcoduşe sau covrigei 🙂

  7. Idea era ca pt 5-10-20k euro/lună ai tot interesul să-ţi exerciţi profesionalismul nativ cum ştii tu mai bine, nu?

  8. Tind să cred că nu poţi fi profesionist într-un domeniu în care eşti motivat doar financiar, pentru că-ţi limiteză orizontul destul de brusc. Pe de altă parte, motivaţia, cu alte arome, cu siguranţă că trebuie să fie prezentă, altfel nici nu se pune problema să fi ajuns la nivelul pro…

  9. Mie-mi tot trec prin cap cuvânte ca voinţă, motivaţie, plăcere. Nu poţi să te consideri pro dacă nu-ţi doreşti să fii profesionist în ceea ce faci, dacă n-ai o motivaţie (chiar doar financiară de ex) şi dacă în ceea ce faci nu găseşti un strop de plăcere.

  10. Pingback: Cum să ţii minte ? | Pauza mea de relaxare

  11. Hehe, ba da, am uitat să scriu articolul despre cum să nu uit. Tare. Oricum, acum că mi-ai amintit, chiar trebuie să mă apuc… 🙂

  12. Nicio problemă, toată lumea uită. Asta îmi aduce aminte că ne-ai promis să revii la articolul De ce uităm? cu metode de a reţine lucrurile mai bine. Nu ai uitat, nu? Glumesc 🙂

  13. @Stardust: Incredibil cum am putut uita integritatea, respectul şi pasiunea. Mulţumesc
    @waven: Binenţeles că poţi şi chiar ar fi o părere avizată, dacă mă întrebi pe mine…

  14. Aş completa lista ta de însuşiri specifice unui profesionist cu:
    – răbdare chiar dacă acest lucru presupune timp; trebuie să ai răbdare să iei in calcul cât se poate de multe detalii într-o activitate. În timp câştigi experienţă şi vei avea structura (îţi vei fi format mintea)să rezolvi rapid şi profesionist o sarcină fără să mai ţi se pară că zăboveşti prea mult în colectarea tuturor detaliilor.
    – responsabilitate/datorie; trebuie să fii permanent coştient că de felul în care tu te achiţi de o sarcină depind alte persoane şi/sau alte activităţi. Poţi să rezolvi o problema doar parţial şi astfel să dai bătăi de cap celor din jur.
    – respect faţă de tine şi faţă de ceilalţi oameni, în sensul să nu faci altora ceea ce ţie nu ţi-ar plăcea să ţi se întâmple. Îmi place să cred că eşti tratat asemănător felului în care tratezi.
    – suflet; nu poţi să fi profesionist fără să te gândeşti la cei din jur, la cum îi poţi ajuta sau la cum le poţi uşura activitatea viitoare. Am observat că dacă pui suflet în ceea ce faci ceilalţi se vor simţi să-ţi răspundă în aceeaşi manieră.
    Cred că o atitudine profesionistă se poate educa în timp; desigur trebuie să ai un fond de seriozitate în abordarea vieţii, şi mai cred că o conduită profesionistă la serviciu se extinde şi în viaţa personala, în relaţiile familiale, de prietenie atunci când îţi respecţi promisiunile sau când tratezi cu aceeaşi seriozitate îndatoririle casnice ca şi cele de serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *