Ce-ți inspiră respect?

respectMă gândeam în seara asta la respect, la ce-mi inspiră mie respect, la ce ar trebui să-mi inspire respect și am concluzionat cam așa:

  • Vârsta – poate nu ar fi trebuit să fie chiar primul argument pe listă, dar ăsta mi-a venit primul în minte. Probabil datorită educației, ai mei m-au crescut cu respect pentru cei mai în vârstă. Și acum am tendița de a vorbi cu dvs. unor persoane mai în vârstă,  care de altfel nu impun sau cer așa ceva. Că merită sau nu respectul este altă discuţie;
  • Profesionalismul – am detaliat subiectul în articolul A fi sau a nu fi profesionist, dar îmi este destul de clar că un profesionist, cam în orice domeniu, inspiră respect, cel puţin pentru cei din domeniul respectiv;
  • Pasiunea – îmi inspiră respect oamenii care fac lucrurile cu pasiune, sunt și excepții, adică ăia care fac bombe de exemplu, pot s-o facă ei cu toată pasiunea din lume, că respect pentru ei n-am;
  • Părinții – am convingerea că pentru părinți ar trebui să fie un câmp implicit în ADN pentru respect. Tot timpul mă gândesc că părinții mei au avut un rol, sau mai bine zis rolul major în a mă face cine sunt. Și doar așa am ajuns unde sunt. Respect, punct;
  • Luptătorii – nu mă refer aici la bătăuși, ci la oamenii cărora Dumnezeu le-a dat muuult de cărat și ei cară, fac față, cad și se ridică, și merg înainte, și mai și zâmbesc. Respect. În legătură cu asta era o povestioară interesantă, care pe scurt e cam aşa…

Un credincios adevărat se tot ruga la Dumnezeu să-i uşureze soarta spunându-i că crucea pe care i-a dat-o este prea grea, şi că el se roagă, ţine post, merge la biserică şi pentru asta merită să ducă o viaţă mai bună, să ducă o povară mai uşoară. Dumnezeu până la urmă îi ascultă ruga şi-l ia lângă El spunându-i:

– Intră în camera asta şi alege-ţi o cruce care-ţi convine. Intră credinciosul se tot uită, unele maari rău, altele mai mici, dar când se apropia de ele, de fapt, deveneau mai mari. Unele frumoase dar foarte grele, altele mai urâte, unele colorate, altele fade, de toate. A zăbovit credinciosul mult până să-şi aleagă crucea. Când a ieşit, Dumnezeu l-a întrebat:

– Eşti sigur că pe asta o vrei? Credinciosul:

– Da Doamne, te rog, asta este ce-mi doresc şi cred că mi se cuvine. Dumnezeu:

– Într-adevăr, dar un lucru nu ai realizat: că asta este crucea ta, cea cu care ai venit la mine, cea pe care ai vrut s-o schimbi…

  • Autoritatea – nu autoritățile, pentru care, din păcate, nu prea am respect. Mă gândesc la autoritatea pe care unii și-au făcut-o într-un anumit domeniu, pe baza profesionalismului, pe baza eforturilor depuse etc. Un exemplu care-mi vine acum în cap este Zoso, pe care sincer, îl respect pentru că a ajuns acolo unde este. În același timp trebuie să recunosc că nu prea înțeleg cum a ajuns acolo, dar câtă vreme cam toată lumea îl cunoaște și este pe primul loc, atunci cred că este totuşi o autoritate în domeniu şi pentru asta are o cotă din respectul meu. Revin asupra părerii de mai înainte şi spun că şi autorităţile îmi inspiră respect, de exemplu Preşedintele ţării. Nu omul, ci instituţia respectivă. Asta îmi inspiră respect. Că omul care ocupă funcţia îmi inspiră sau nu respect, este cu totul altă discuţie;

Aş mai fi vrut să scriu ceva despre reguli dar încă nu m-am lămurit cine îmi inspiră mai mult respect: cei care fac regulile, cei care le respectă, sau cei care le încalcă. Cred că depinde de regulă. Hmm, poate n-ar trebui. Mă rog.

PS: Puţin respect, poza este de pe respectresearchgroup.org

11 păreri la “Ce-ți inspiră respect?

  1. Mă bucur că v-aţi regăsit aici. Îmi plac momentele astea când blogul are o utilitate 🙂

  2. acum nu ca zic nenea, dar chiar a fost o regasire placuta; stardust, este una din putinele persoane(din punctul meu de vedere) in prezenta carora simti linistea si placerea discutiei….pana data viitoare, sanatate maxima si sa auzim de bine

  3. @Ralucuţa: Adaug la lista oficială soţia, ca pol de echilibru într-o viaţă dezechilibrată. Cel puţin, pentru mine, doar aşa am reuşit să rămân pe linia de plutire. Deci, respect.
    @Visio şi Stardust: Regăsire plăcută vă urez 🙂

  4. acum, nu ca zic…cred ca la ultima baie la par, mi s-a udat un pic si o portinue de creier..da,exact, tocmai portiunea care functiona:)) mica mica dar isi facea treaba; acum nu mai sunt bun de nimic, nici macar nu mai recunosc pe nimeni; asa ca..putin ajutor nu mi-ar strica…so, help me stardust, someone…help me..pls…=))nenea, ajuta-ma pls

  5. Îl cunosc pe Visio, nu cred că el m-a recunoscut pe mine 🙂 Mi-am dat seama cine e înainte să-ţi dai tu seama, după poze, chiar am fost umpic surprinsă că nu te-ai prins 🙂

  6. Eu imi respect sotul, ca fara el nu as fi devenit persoana optimista de azi si femeia implinita care sunt. Multumesc.

  7. @Stardust: corect, adaug propria persoană şi natura la lista oficială 🙂 ştii că-l cunoşti pe Visio?
    @Visio: Mulţumesc pentru completarea detaliată. Într-adevăr, respectul pentru cei care fac multe (şi bune) pentru ceilalti ar trebui să existe (fie ei inventatori, profesori, politicieni). Ştii că o cunoşti pe Stardust? 🙂

  8. respect…omenia, moralitatea, apreciez considerabil inteligenta, respect chiar si minciuna daca ea produce o stare pozitiva(chestii gen teledon); o mai respect si pe mihaela radulescu pentru profesionalismul ei, desi este o curva ordinara(atentie, este o diferenta intre curva si prostituata); asa cum spunea si stardust, respect minunata noastra planeta si toate cate sunt pe ea; nu contenesc sa ma minunez(cateodata ma incearca o stare de „necunoastere” extazianta) de frumusetile si modul cum toate sunt facute pentru a merge bine; adica, de ce este necesara rotirea planetei, care e treaba vulcanilor, cutremurelor, nenumaratelor forme de viata, cum de cresc toate fara sa doara(oase, copaci…pt ca orice deformare produce schimbari in sistem, nu?); cat iubesc stiinta si pe acei curiosi care nu dorm noptile numai ca eu, user oarecare, sa am lumina in casa!!! cat despre parinti, bine ziceai, ar trebui sa aiba o parte separata in adn-ul nostru; desi…exista oameni care ne ajuta si invata lucruri mult mai importante decat parintii nostrii totusi nu au acel acces de „grad 0” la ceea ce ne defineste pe noi insine; si mai respect responsabilitatea, decenta minima de a asuma responsabilitatea unei decizii, sau a unei stari de fapt(politicienii nostrii ar arata foarte bine ca material de studiu); si mai vreau sa spun, despre autoritati, despre ce ar trebui ele sa faca si nu fac…ca este o inertie sociala care scuteste o generatie sau mai multe de chestii gen 1907; si pt asta am respect…adica pentru inertie, de:)) ah, era uit, nu am respect pentru religie si nici pentru tot ceea ce perverteste si conditioneaza sufletul si inteligenta umana si nu numai; si mai respect femeia, aceea fiinta fragila, care da nastere, fara ca ea sa poata controla aceasta schimbare in organismul ei, unor oameni exceptionali sau normali; e drept ca nu face singura treaba asta, si la fel de drept este ca seamana cateodata cu binecunoscuta „vaduva neagra”…dar eu tot o iubesc si o respect, ca noi toti de altfel; desigur, exceptiile si mutatiile nu sunt semnificative….

  9. pe tine te respecţi?
    eu mai respect natura în toate manifestările ei în copăcei pietricele flori nisip apă mai respect bătrânelele de la ţară cu chipuri şi mâini brăzdate de soare mai respect puritatea copilaşilor şi ceea ce-mi spune sufletul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *