Indiferența față de sex


indiferenta-la-sexDeja mă gândesc cum cel puțin jumătate din cei care au ajuns până aici aveau deja în minte altceva, nu subiectul despre care vreau să-ţi spun. Trecând peste nuanţa de spam anterioară, să revin la subiectul iniţial: indiferenţa faţă de sex. Am tot auzit la mai multe cupluri care aşteaptă un copil că nu cotează ce e, sănătos să fie. Cu cea de-a doua parte, sunt total de acord, dar cu prima nu prea pot. Adică vorba aia, când îţi cumperi un obiect neînsemnat te uiţi la toate detaliile, compari variante etc., iar când vine vorba despre cel mai important lucru din viaţa ta poţi fi indiferent(ă)? Nu, nu prea pot să cred. Nu mă refer aici la excepţiile nefericite, adică la copiii făcuţi din întâmplare şi cei care, în percepţia părinţilor devin o povară dinainte de a se naşte. Pentru ăia, probabil că sexul copilului este într-adevăr ceva indiferent.

În cazul meu, lucrurile au fost destul de clare. Eu de la început am preferat băiat. Nu ştiu sigur de ce, dar mă voi gândi mai mult la asta şi voi scrie un articol separat pe tema asta, mai ales că acum lucrăm la al doilea, dar clar am preferat băiat. Soţia pe de altă parte, era foarte hotărâtă că ea face fată. Şi fetiţa lu’ mămica în sus, fetiţa lu’ mămica în jos, până când am făcut prima ecografie la care a fost determinat sexul: băiat. După acest moment, schimbarea a fost diametral opusă. Fată? Am vrut eu fată? Băiatul lui mami, nu-l dau pe toate fetele, zice mami. Acum am deschis jocurile oplimpice pentru al doilea. Situaţia s-a schimbat. Acum eu vreau fată şi soţia nici nu se gândeşte decât la băiat.

Ideea de la care am pornit era o imagine care mi-a venit în minte pentru a separa pe cei chiar indiferenţi asupra sexului copilului faţă de cei care doar spun asta. Îmi închipuiam un cuplu, chiar înainte de naştere , pus în faţa unui terminal cu trei butoane. Nu, nu e vorba de CTRL, ALT şi DEL. E vorba despre un buton Băiat, un buton Fată şi unul Indiferent. Menţionez că ultimul nu este Indiferent, sănătos să fie, ci doar Indiferent. Eh, aici aş vrea să-i văd pe cei care apasă ultimul buton. Şi după ce i-aş vedea, aş muri de curiozitate să înţeleg de ce. Zi-mi şi mie, tu ce ai apăsa şi de ce?


12 răspunsuri la “Indiferența față de sex”

  1. Mulţumim. Eu am apăsat pe butonul de fată, da’ ori nu face contact, ori nu era cuplat la reţea că momentan n-a apărut nimic…

  2. Deja mă cam obişnuisem cu ideea că e fată la cât îmi repeta Ralucuţa, aşa că nu ar fi fost o problemă. De exemplu acum, în lucru la al doilea puradel, parcă aş apăsa fată, da’ butonul ăla cu indiferent, nu l-aş folosi…

  3. heheeee…cred că dacă ar exista treaba cu butoanele, al treilea probabil ar fi cam inutil
    ce zic eu e „indiferent, sănătos să fie” tocmai pentru faptul că nu cred să pot controla în vreun fel ce sex va avea copilul (în afară de ochii închişi, gura deschisă, urechile capsate de glezne sau părul înnodat în codiţe de 3,14 cm…)
    e de înţeles şi reacţia soţiei care ar fi vrut fată la aflarea veştii că e băiat; dacă rezultatul ecografiei era altul, care era reacţia ta?

  4. Mi-am dat seama şi eu mai târziu că de fapt iniţial m-am referit la primul copil. De la al doilea se complică lucrurile. Mai departe nici nu pot să mă gândesc…

  5. Nu ştiu cât de relevantă ar fi o statistică de genul ăsta, ar fi prea mulţi factori care s-o influenţeze. Asta de exemplu se referă la o astfel de statistică, dar respondenţii au fost întrebaţi dacă ar fi vorba despre unicul copil. Deja la al 2-lea, al 3-lea deja cred că numărul respondenţilor cu „Indiferent” ar fi mic, mic, mic. Eu, prima dată, am ţinut apăsat butonul tot timpul cele 9 luni şi tot degeaba 🙂 A doua oară, ştiam că-s câştigător oricum şi dacă era băiat (aveam cu cine să mă duc la … bibliotecă) şi dacă era fată (îmi ieşise destul de bine prima, aşa că acum avea să iasă şi mai şi), aşa că mi-era oarecum indiferent!

  6. Nu cred ca sunt indiferenti , pur si simplu vor un copil. Dar eu prima si prima data as vrea baiat , altfel nu recunosc copilul :))

  7. @Sadak: Facem două extrageri, că vorba aia, ne imaginăm. Deci ai primit o şi un băiat şi o fată;
    @Ralucutza: Hai să fim puţin atenţi cu apăsările astea să nu ne curentăm 🙂
    @Stardust: Nu am văzut până acum o statistică adevărată care să prezinte preferinţele viitorilor părinţi. Ar fi interesant. Din păcate nu am traficul necesar pentru a face aşa ceva. Încă.

  8. Aleg butonul băiat. Ca o paranteză, acum vreo doi ani aş fi ales gemeni dar tinând cont că vrem doi copii îmi dau seama că nu aş mai fi trăit încă o dată experienţa f frumoasă de a mai fi gravidă 🙂 În fine, la primul copil aş fi ales băieţel dar am născut fetiţă aşa că acum aleg băiat :). De ce? Ar fi mai bine, mă gândesc, să fie pereche; se creează un echilibru în familie. Mă mai gândesc totuşi că sunt egoistă când fac asemenea alegeri. Transfer binele meu asupra copilului ce se va naşte. Un copil e o celebrare a vieţii şi la fel o sa l iubesc fie că se va naşte fetiţă sau băieţel, în ultimă instanţă nu mai contează. Suntem totuşi prea mici în universul ăsta pentru a atribui o importanţă majoră acestui lucru. Mai am şi eu o curiozitate: de ce majoritatea mămicilor îşi doresc fetiţe ? Eu credeam că şi doresc băieţel şi tăticii îşi doresc fetiţă. Dar este exact invers.

  9. As apasa repede pe baiat si fata in acelasi timp, asa o sa fie toata lumea fericita, eu ca avem 3 copii, si tu ca ne-am oprit la 2 sarcini si 2 nasteri. Acum vezi poate apas prea tare si se inregistreza 2 fete si 2 baieti.;-))

  10. Aș apăsa băiat pentru prima dat, și apoi fată, dacă mi s-ar mai pune butoanele la dispoziție încă o dată. Asta pentru că, în primul rând, trebuie să fie cineva care să ducă numele mai departe. Iar apoi, mă gândesc cum a fost între mine și sora mea, și așa aș vrea să fie și între copiii mei.

Lasă un răspuns