Am văzut acum câteva zile o emisiune, ceva de genul aerobic. Erau două gazeluţe zglobii şi o pufoasă îmbrăcată în nişte chestii mulate, muult prea mulate, chiar dacă de fapt ca mărime erau gândite să fie doar fixe. Surpriză! Grăsunica era chiar antrenoarea. Acum nu prea îmi dau seama cum să o iau. Adică ea nu profesa ce preda, sau era foarte bună la predat dar nu la profesat, sau cum? Pe de altă parte, am convingerea că există şi calităţi pe care un antrenor ar trebui să le deţină în plus faţă de cunoaşterea sportului în sine. De exemplu, eu cred că un jucător extraordinar nu are neapărat mari şanse să fie un antrenor excepţional. Păi şi atunci nu mă contrazic singur? Da şi nu. Sau numai da, sau numai nu, nici eu nu ştiu. Totuşi, în primul exemplu, pentru o practicantă, faptul că antrenoarea avea vreo 15Kg în plus ar putea fi un motiv de neîncredere, iar neîncrederea dăunează grav sănătăţii performanţei. I-ar dăuna în primul rând antrenoarei care chiar dacă ar fi o ilustră în domeniu, ar putea avea probleme cu atragerea practicantelor.

În biserică s-au scos, că vorba aia din bătrâni: fă ce zice preotul, nu ce face el. Cine o fi inventat-o? Nu cumva un preot? Hmmm. Nu am cunoscut mulţi preoţi şi nu mă pot declara o persoană care-i apreciază prea mult, dar am avut plăcerea să cunosc unul care chiar îmi inspiră credinţă, pioşenie şi rânduială bisericească. Parcă atunci când îmi spune el ceva, chiar ascult, apreciez. Din punctul meu de vedere, în cazul preoţilor, exemplul personal nu este opţional, este obligatoriu. Nici nu ar trebui să existe fără a fi un exemplu personal bun.

Exemplul personal devine astfel o necesitate în viaţa bisericească, ceva mai opţional în viaţa sportivă, dar ce se întâmplă în viaţa noastră a celorlaţi? Mă refer la mediul de afaceri. Şi de ce nu şi la mediul educaţional. Îmi aduc aminte în facultate de nişte profesori care ne învăţau despre afaceri dar nu aveau o afacere proprie. Şi dacă ar fi avut şi ar fi fost de mare succes, oare ar mai fi predat? Sau altfel spus, la fel ar fi predat despre afaceri un mare afacerist? Tind să cred că nu. Părerea mea, probabil nefondată, este că marii afacerişti ar preda altfel, în primul rând pentru că nu ar ştii detalii teoretice. Dar nu despre asta vroiam să scriu, mă gândeam mai degrabă cât de dese sau rare sunt cazurile celor care cer celorlalţi să se comporte similar cu exemplul personal pe care-l dau ei înşişi. Şi aş mai fi vrut să scriu despre  ceva la fel de interesant, adică ce exemple vrei să oferi, ce exemple pari să oferi şi în final ce exemple chiar oferi. Dar uite ceva mai important: fi-miu vrea să ne jucăm cu maşinuţa. Pa!