Cele cinci disfuncții ale unei echipe

Din categoria cu naveta și cărțile audio o să mai notez p-aici niște idei principale, așa ca să-mi aduc aminte de chestiile pe care vreau să le rețin din lecturile astea audio, dacă le pot numi așa, sau în varianta mea, binecuvântarea nefericirii navetei cu mașina pe ruta Ploiești-Pitești și înapoi. Așadar, vorbim despre The Five Dysfunctions of a Team, o fabulă scrisă de un nene care a ajuns departe și nu numai cu fabulele. Sincer, nu mă gândeam cum o fabulă poate fi considerată un best-seller mondial la categoria leadership/self development etc., dar cred că am înțeles câte ceva și are omul ăla ceva de spus, chiar dacă în unele momente, ca orice fabulă, devine puțin trasă de păr. Miezul îl reprezintă problemele, sau disfuncțiile echipei, care din punctul meu de vedere sunt valide cu vârf și îndesat:

  1. Încrederea – mai bine zis disfuncția este reprezentată absența ei. Vorba cântecului, unde încredere nu e nimic nu e. Păi ce echipă strâns legată e aia în care nici măcar nu cunoști persoana de lângă tine, unde nu poți să lași garda jos niciodată de orice teamă. Păi nu e. Vulnerabilitatea face minuni, din păcate și fericire am învățat-o cam dur, dar n-a lăsat urme așa că e bine;
  2. Teama de conflict – atunci când aparenta liniște și pace este pur și simplu doar aparentă. În spate e un urlet surd continuu, un muget înghițit prin colțuri, de teamă, de scârbă, de orice. Conflictul adevărat e aur maestre. Nu cearta prostească, ci dezbaterea problemelor, nu atacatul persoanelor ci pasionata susținere chiar a unei idei cretine. Asta poate duce la chestii fenomenal de frunoase, contra-intuitive, geniale, nebune, hilare. Viață frate, viață, nu uita regula 6;
  3. Lipsa angajamentului (commitment) – da frate, e atunci când trebuie să zici clari, bă, te bagi sau nu te bagi? Apăi dacă te bagi e ok, dacă nu te bagi, e tot ok, dar îți vom asculta părerea, o vom lua în calcul și surpriză, nu înseamnă că poți pleca, nu e ca la joacă. Toți suntem în asta și o vom face împreună, nu neapărat cu unanimitate, pentru că suntem o echipă, suntem diferiți și nu trebuie să fim toți tot timpul de acord;
  4. Evitarea responsabilității  (accontability), acum înțelegi de ce am scris mai sus commitment, nu că-mi place mie engleza, dar au totuși niște cuvinte foarte precise care sunt puțin vălurite în română. Și da, îmi place engleza, dar da, îmi place româna și mai mult. La evitarea responsabilității e o treabă pe care n-am văzut-o până acum, nu responsabilitatea față de un superior ierarhic e importantă. Aia e vax albina. Tare este mediul în care toți ne simțim responsabili unul față de celălalt din respect, încredere și angajamentul pe care ni l-am luat ca echipă să facem din rahat bici, fără buget, într-un termen incredibil de scurt, cu dorința de a fi un best business practice care să fie aplicabil și extins la nivel global. Ete așa, ce pana mea! Deci nu responsabilitatea față de șef e importantă ci aia între colegi, cărora le pasă și vor să facă ceva în viața asta, nu numai pentru bani și carieră și ce-o mai fi, ci doar pentru motivul că pot, știu și vor să facă o diferență;
  5. Neatenție la rezultate – păi știi cât îmi place mie petrecerea cu lăutari? Foarte tare frate! Dar și lăutarii între ei sunt fel și fel, iar lăutărie în afaceri merge când doar improvizezi poate, dar ceva substanță trebuie să ai, și dacă nu te concentrezi pe rezultate, ca echipa, ar fi ca filarmonica din Viena, la concertul de anul nou, fiecare cu o partitură excepțional cântată, doar cu o mică diferență de o secundă sau două între muzicieni. Diferență mică-mică-mitică care intră între virtuozitățile individuale perfecte și le face un singur lucru: implozie. Că suna mai bine decât explozie 🙂 Bau, buf, puf, pif, shit.

Fie că ești coordonator de echipă, sau membru al ei, gândește-te puțin și n-o să-ți pară rău. O să te ajute puțin 🙂

Știu că la sfârșit ar trebui să pun o întrebare pentru comentarii, dar iete că nu vreau. Na! Pa!

PS: regula 6 dacă n-o știi, ai lacune majore, cercetează, deși văd că în sărci pe gugăl nu prea apare, o să o găsești la traineri mai talentați, mai puțin formali și mai mult neconvenționali. Uite că în engleză e plin totuși pe gugăl de versiuni ale regulii nr. 6

Naveta, mașina și cărțile audio

În ultima perioadă merg destul de des cu mașina (Ploiești-Pitești) și vreau să-ți zic că începuse să mă enerveze drumul. Practic nu pot să fac nimic timp de aproape două ore, în afara faptului că mai sun și eu la telefon și vorbesc să treacă timpul. Eeeh, dar stai să vezi, c-am dat peste niște cărți audio, inițial pe torente și am descărcat, dar nici n-am apucat să ascult una, că mi-am dat seama că sigur găsesc eu ceva mai util decât niște chestii la întâmplare și țup-țup, am ajuns la Audible de la Amazon.

E adevărat că dai un ban, dar mie mi-e clar că merită. Am aplicația pe iPhone, care conectat la bluștuțul de la mașină îmi face naveta asta aproape un moment dorit, așadar am apucat și eu să ascult, că nu pot să mai zic să citesc niște cărți foarte interesante. Am și aplicația pe tableta cu Android, iar cărțile fiind în norișori, când deschid una, îmi sincronizează momentul când am oprit-o de pe celălalt aparat.

Oricum, valoarea adusă în timpul ăsta practic inutil de navetă este excepțională și recomand oricui pierde vremea pe drum să se gândescă la cărțile audio, unele dintre ele citite chiar de autor, ceea ce face lucrurile chiar și mai interesante.

Din bibliografia sau audiografia mea vă recomand:

  • The Toyota Way, Jeffrey Liker;
  • Leading Change, John Kotter;
  • The Five Dysfunctions of a Team, Patric Lencioni;
  • Emotional Intelligence, Daniel Goleman;
  • Who Movd My Cheese?, Spencer Johnson.

Utilizare plăcută!

Venus şi Marte, pe 8 Martie

A trecut aproape  o lună de la 8 Martie, dar subiectul nu necesită o sincronizare cronologică atât de strictă. Anul ăsta Mami a primit o mică atenţie de 8 Martie, de ziua internaţională a femeii, adică o broscuţă atentă care a adus cu ea o floricică şi o carte de reţete culinare cu legume.

Mai important poate decât obiectele astea ar fi, după părerea mea, faptul că m-am gândit să mai fac şi ceva pentru relaţia noastră, aşa că m-am orientat la o carte, pe care o mai aveam şi prin casă, dar de când cu tăbliţa, bineînţeles că mi-am luat-o în format electronic de pe Amazon. Vorbesc despre Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile de pe Venus.

Tot timpul e ceva de învăţat, cam pe orice subiect, iar cartea asta face unele lucruri destul de clare, aşa că dacă ai intenţia să faci şi tu (alt)ceva pentru relaţia ta, poate că ar fi bine să-ţi arunci un ochi. Mi-am făcut câteva notiţe şi că doar nu degeaba folosesc sincronizarea din aplicaţia Kindle pe Windows, iOS şi Android, iete-le aici, măcar să-ţi faci o idee dacă te coafează vreun pic sau nu. Continuă să citești

Pe cer, dar și pe pământ

Cum ziceam acum ceva vreme, am (ne)plăcerea să călătoresc destul de des, iar cei care o fac, știu de ce există ”ne”-ul ăla în față. Acum două săptămâni am zburat la Sofia cu Qatar Airways, nu pentru prima dată, dar oricum relevant de menționat cel puțin datorită unor motive ca:

  • stewardese cum ar trebui să fie: tinere, frumoase, drăguțe, nu ca stropitoarele alea de pe alte linii aeriene;
  • mâncare bună, nu mărul sau napolitana uscată a altora;
  • scaune comfortabile cu rabatare sincronă pe spătar și șezut;
  • touchscreen cu filme noi, muzică și jocuri, ce dorește căprioara;
  • USB pe scaunul din față să-ți încarci bateria telefonului, tabletei, vibratorului sau mai știu eu ce;
  • posibilitatea de conexiune la o rețea prin care să trimiți SMS, sau chiar email din zbor (deja există Wifi pe multe alte zboruri, dar  nu regionale și nici de scurtă distanță cum este ăsta);

Singura chestie de care-mi pare rău e că zborul în sine durează doar vreo patruzeci de minute, deci puțin te poți bucura de confortul și Continuă să citești

Steve Jobs – un om care a schimbat lumea

După ce că sunt cam incult, mai fac și nazuri când e vorba să aleg ce să citesc. În cazul ăsta, cred că sămânța a început undeva când M-a mușcat mărul și mi-a plăcut conceptul Apple, pe care mai apoi am reușit să-l personific în Steve Jobs, o altă persoană pe care-mi pare rău că n-am avut cum s-o cunosc când încă era în viață. Stai mă, că nu zic că ar fi venit el la mine acasă să bem un suc, ideea era ca măcar aprecierea pe care o am acum pentru el să nu fie post-mortem. Timpul trece, pietrele rămân, câinii latră. Mă rog. Continuă să citești