Când vreau să fluier, urlu


Am citit de dimineaţă scrisoarea fostului Director General de la Adevărul Holding către colegi, foştii colegi, acum că a fost demis. Nu cunoşteam detalii, nume, nici măcar nu ştiam că Patriciu este patronul trustului. Ştiu, sunt un ignorant şi mă simt bine aşa. Nu îmi plac mondenităţile şi nici detaliile de culise care nu mă ajută în nici un fel, fie ele politice, macro-economice etc.

Oricum, scrisoarea omului mi se pare foarte tare, inclusiv cele câteva greşeli care nu fac altceva decât să pună accent pe factorul emoţional. Din ce în ce mai mult observ cum fuga de comunism ne aduce cam în acelaşi loc, care doar se numeşte altfel. Atunci când presiunea capitalismului depăşeşte o limită suportată de productivitate, eficienţă şi realism, atunci când Excelul devine un mod de business şi de viaţă, în acel moment, „ismul” se păstrează şi „comun” suprascrie „capital”. Ăsta este momentul când, din nou, pe un metru pătrat facem 50 tone de grâu şi porumbul creşte de trei metri. Pentru că aşa se vrea, se cere. Şi mie nu îmi plac formulările impersonale.

Admir oamenii care nu uită că şi reptilele sunt vertebrate, dar doar se târăsc, iar menirea noastră ca oameni este să să fim verticali.

Şi nu, nu are legătură cu filmul, care nu prea m-a fermecat, ci doar cu faptul că nu tot ce zboară se bea. Na!


Lasă un răspuns