Atât de multe încercăm să-i învăţăm pe copii, că sunt şi ei mici şi neajutoraţi, că nici nu ne dăm seama cât de multe avem noi adulţii de învăţat de la ei. Piticul nostru, Dragoş Mihai, la vârsta de 11 luni, ne-a cam dat nişte lecţii de viaţă destul de serioase, care merită împărtăşite. Să intrăm în subiect:
De la copii pentru părinţi 1 – Să nu uităm să fim copii
Cât de bine e să fii copil. Asta de obicei o spun adulţii. Normal, nu? Păi ne ţine cineva să nu retrăim şi noi nişte momente de copilărie în intimitatea familiei făcând chestii care ar ridica nişte semne de întrebare în societate, cum ar fi:
- să te târăşti pe jos în patru labe fără consum de alcool în prealabil;
- să cânţi Ceaaaataaaa lui Piţigooooooooooiiii, dai într-unuuuuuul ţipăăăăăă dooooooi, cu o bucurie mai mare decât la cea mai mare creştere salarială;
- să râzi lipindu-ţi nasul de oglindă şi făcând abur pe ea, cu toate că ai o faţă de retardat mintal care-ţi îngrijorează puţin subconştientul;
- să te bucuri la 25 de cucu-bauri consecutive uimindu-te cum încă mai poţi;
- scotând sunete abstracte, pentru care orice civilizaţie extraterestră şi-ar consumea întreaga energie şi inteligenţă ca să le decodifice etc.
De la copii, pentru părinţi 2 – Timpul trece şi nu se mai întoarce
Văzându-i pe micuţi cum se dezvoltă aşa de repede începi să realizezi că nu trebuie să treacă 5 ani ca să-ţi dai seama că parcă a fost ieri. Faza asta o retrăieşti mult mai des, mult mai intens şi cu altă conotaţie. Vrei să-ţi trăieşti viaţa puţin mai mult, puţin mai bine. Fiecare moment este o bucurie, o binecuvântare. Nu ştiu ce se va fi întâmplat cu toate astea când maşina timpului va fi fost deja descoperită, dar ce-am acum n-aş da pentru nimic dinainte.
De la copii, pentru părinţi 3 – Banii n-aduce fericirea
Ca orice părinţi, şi noi vrem ca puiului nostru să nu-i lipsească nimic. În capitolul ăsta includem şi jucăriile. Avem deja binenţeles două lădiţe, să nu zic lăzi, cu jucării, cu melodii, cu luminiţe, cu cântecele, cu numere, cu forme, cu animăluţe, mingiuţe, maşinuţe. O colecţie destul de serioasă pentru un prichindel de 11 luni. Cu ce crezi că se joacă piticul? Cu un papuc de-al meu, cu sticlele de apă plată goale, cu pungi goale şi hârtii. Păi bine măi gămălie, d’aia am dat noi milioane pe jucării? Daaaaa, de fapt am dat pentru noi, că lui nu-i trebuie decât atenţia şi dragostea noastră plus ceva ieftin şi colorat.
De la copii, pentru părinţi 4 – Să pupi pe cineva în c*r poate fi extraordinar
Dacă-mi spunea unu’ că o să apuc ziua când o să pup pe cineva în c*r i-aş fi spus că delirează, dacă mai adăuga că o să-mi facă şi plăcere, cred că-l catalogam „dus”. Eeee, a venit şi ziua asta.
De la copii, pentru părinţi 5 – Micile bucurii ale vieţii chiar există
Când auzeam la alţii că ajung obosiţi acasă fără pic de vlagă şi când dau cu ochii de prichindeii zâmbăreţi uită tot răul din timpul zilei. Binenţeles SF pentru mine, ca şi punctul anterior. A venit momentul , când după stres şi f*tai corporatist până seara târziu, să ajung acasă şi să uit de totul la primul zâmbet ştirb şi râs cu pârţuri. Micile bucurii ale vieţii chiar există.
De la copii, pentru părinţi 6- Un cuvânt poate face cât o mie de cuvinte
Ce mare lucru că învaţă să zică nişte cuvinte, cu toţi am făcut treaba asta. Eeee, când îl auzi cum zice prima oară taaaa taa, s-a dus totul, mai primeşti trei vieţi şi treci la nivelul 2. Îmi spunea unul că ştie patru limbi străine, că vocabular mai are încă în vreo trei limbi. I-am zis: eşti varză. Omul contrariat: de ce? Fi-miu zice tata băăăă.
De la copii, pentru părinţi 7 – Responsabilitatea ţi-o impui singur
De multe ori veneam acasă de la servici şi nu prea aveam răbdare cu camioanele şi ăia de abia se târăsc în trafic ca nişte râme, intram pe contrasens în depăşiri nu foarte relaxate. După ce a apărut bebe mi-am schimbat puţin atitudinea şi nu pentru mine. Gândul că el e acasă şi trebuie să ajung la el mă face să fiu mai responsabil. Trebuie să ajung la el, nu să ajung mai repede şi nu la el, ci în altă parte, la vreun spital sau cine ştie, Doamne fereşte…
Mai sunt şi altele aşa că voi mai reveni asupra subiectului cu siguranţă. Pentru acum, pauză de publicitate.
@sideris: mulţumesc pentru aprecieri. Şi cu ştergerea frustrărilor ai dreptate.
Superba postare – exacta, comica si emotionanta -, la fel si comentariile, de acord cu „lavanda” :).
Si ce usurare este sa ai blogul si sa vezi reactiile altor oameni, sa vezi legatura asta atat de firava, dar si atat de indestructibila, in acelasi timp… care sterge orice frustrari si sictireala de peste zi, nu-i asa?
dragut. ai uitat sa zici de schimbatu’ de scutece si nedormitu’ 🙂
dar probabil cititoarele stiu mai bine!
ralucutza, esti singura care iti poti convinge sotul ca 3 copii nu sunt prea multi. asteapta sa vezi viata cu 2, si pe urma mai discutam. sunt dulci , iubitori, zambitori, dar pe masura ce cresc problemele se accentueaza si dragalasenia se transforma in obraznicie, nesimtire…si asta nu din cauza voastra, a parintilor, ci datorita anturajului.
Scuze pentru greselile de scriere din comentariul anterior, dar ma grabeam sa plec la serviciu, si nu ma puteam abtine sa nu scriu ceva 🙂
Felicitari pentru comentarii, si poate il convingeti pe sotul meu cei/cele care cititi si comentati de bine articolul ca 3 copii nu sunt prea multi, ca sunt tare simpatici si dragalasi.
Cum zicea cineva pe jurnal de lavandă, comentariile sunt de multe ori mai bune decât articolul, exact ca în cazul ăsta. Stardust, Cindy, mulţumesc.
extraordinar, pot spune ca esti printre putinii tati care chiar inteleg si apreciaza importanta copilului in viata lor. Orice este primul lucru la copilul tau te intinereste cu cativa ani. O sa ai asemenea surprize tot timpul in evolutia lui , chiar si cand vine cu prietena acasa 🙂 ( nu de alta dar o sa-ti aduci aminte de tinerete). Copilul este unic , asa cum esti si tu in lumea asta si are propria personalitate nealterata de cei din jur( acum la varsta lui Dragos). Ei sunt simpli , si cei care spun ca sunt smecheri si profitori , nu inteleg nevoia lor de a comunica fara vorbe ( incearca si tu si vezi daca-ti iese). Asta se intempla cu primul copil. La al doilea , treilea…lucrurile ti se par a fi un „deja vue”. Am inteles din „10 lucruri pe care as vrea sa le fac inainte sa mor” ca-di doresti 2 copii, deci in curand un nou memebru isi va face aparitia probabil. Important este sa-l privesti cu aceeasi obiectivitate cum l-ai privit pe Dragos, sa-l scoti din contextul comparatiilor, sa te joci cu amandoi in acelasi fel , Este minunat cand realizezi ca este mult mai importanta relatia dintre ei decat micile tale bucurii de ai privi si asculta. Copii sunt fascinanti si-ti dau un sens vietii.
Aseara am reparat o canapea la copil in camera ( copilul este deja mare, la scoala) , si surubaream pe acolo. M-a intrebat daca imi e foame, ca el poate sa-mi faca de mancare , ca oricum nu se pricepe la ce fac acolo, sa ma poata ajuta. Mentionez ca este baiat! Si surpriza a fost ca am ajuns in bucatarie si am gasit o portie de spaghete fierte , simple, fara nimic pe ele, cu furculita si paharul cu apa alaturi. Pofta buna, mami!! Am vrut sa-ti multumesc pentru ce ai facut pentru mine. EEEE, cine si-a schimbat scutecul? Si aceste lucruri devin din ce in ce mai importante cu trecerea timpului. Iti doresc sa ai copii care sa-ti fie prieteni , sa fie discutii sincere intre voi, si sa inteleaga ca numai impreuna puteti mereg mai departe. Mi-a gadilat cordele acest subiect 🙂
Pingback: blogurile-si merita comentariile « Jurnal de lavanda
Foarte frumos articolul despre copii şi atât de adevărat! Avem şi noi o fetiţa şi pe buze nu ne vin decât cuvinte ca minune mica, iubire mica şi scumpă, dragoste mică, iubirică, iubita, pui mic şi dulce, frumoasă mică şi parcă nu ne mai găsim cuvintele care să exprime preaplinul sufletesc ce-l simţim. Chiar este o minune şi nu încetez să mă minunez in fiecare zi de fiinţa care mi-a fost dat s-o pot ţine în braţe şi s-o iubesc. Uit de tot când ne jucăm împreună, când gângurim sau râdem. Este un abandon atât de plăcut şi plin de fericire când preţuieşti fiecare clipă şi asta îmi aminteşte de copilărie pentru ca şi atunci mă jucam şi eram fericită fără să mă gândesc la a doua zi.
Şi eu sunt tentată, mai mult decăt soţul meu, să-i cumpăr tot felul de jucării, la fel şi hăinuţe, de care copilul nu are nevoie. Cel mai bine se simte când îi vorbesc, citesc, cânt, deci când îi acord atenţie şi dragoste.
Am mai observat cât de mărunte şi meschine au fost grijile mele pentru tot felul de nimicuri înainte de apariţia fetiţei şi cum, după aceea, toate lucrurile au venit de la sine şi nimic nu mi se pare a fi prea greu. Un copilaş iţi umple viaţa şi poate să te împlinească ca om.
Aş recomanda un sait foarte profesionist, documentat, chiar exhaustiv aş spune în informaţii despre mămici, tătici şi mai ales copii, chiar dacă limba engleză poate fi o barieră importantă pentru cei care n-o cunosc: http://www.babycenter.com/
Odată înregistrată, primeşti email săptămânal cu informaţii detaliate despre dezvoltarea fătului in burtică în săptămâna respectivă, dacă sunteţi gravidă, despre transformările mămicii, despre ce-l aşteaptă pe tătic şi multe altele. Şi dupa naştere primeşti informări foarte detaliate cu dezvoltarea copilului, cum sa interacţionezi cu el, exemple de jocuri aferente fiecărei săptămâni de creştere.
Este o lume minunată lumea copiilor a cărei inocenţa trebuie păstrată orice ar fi aşa cum spune Mihai Constantinescu aici: http://www.youtube.com/watch?v=mL5-2KYkubU
Mulţumesc pentru steluţe.
„Daaaaa, de fapt am dat pentru noi, că lui nu-i trebuie decât atenţia şi dragostea noastră plus ceva ieftin şi colorat.”
1 milion de stelute pentru fraza asta.
ref revelatia nr 6 – Iubirea adevarata face cat o mie de cuvinte 😛
„Gândul că el e acasă şi trebuie să ajung la el mă face să fiu mai responsabil.”
cat, 2 milioane de stelute? 😛 de toate culorile??