Focus sau pocus pe client?

focus pocus pe clientÎmi aduc aminte cum la marketing, în facultate, acum mamăă câţi aniii,  cea mai importantă chestie pe care insistam era noul curent, să nu zic val, cel denumit focalizare pe client. Kotler era tatăl lor, iar stilul total diferit de a profesa pedagogia, în comparaţie cu profesorii locali, făceau ca lectura să fie chiar plăcută aerisind mirosul de temă pentru acasă. Îmi aduc aminte cum preferam cărţi de la Consiliul Britanic, cu toate că termenii specifici trebuia să îi caut prin dicţionar. Manualele profesorilor de la ASE, cel puţin în perioada aia, cred că erau de două categorii:

  1. Scrise pentru a se da mari. Erau unii profesori chiar adevăraţi pe plan profesional, dar nu rezistau să nu-şi arate muşchii în faţa prichindeilor de studenţi, care, după ce citeau două paragrafe, în limba română, din care nu înţelegeau nimic, reveneau urgent la cursurile notate ad labam la ore. Astea sunt manualele în care despicatul firului de păr în patru se numeşte tetra-capilo-tomie. Sau în loc de Ana are mere scriau consistenţa posesiei generează implicit dreptul de proprietate al Anei asupra celor două bunuri tangibile din clasa fructe, specia măr. Păi spune frate că are fata două mere, nu mă mai aburi atâta, că oricum toată seria o ştia pe Ana, că venea fără sutiene şi vara când era răcoare în sala de seminar se vedeau clar şi muguraşii hehehe;
  2. A doua categorie era varza didactică. Genul de manual făcut prin concatenarea neinspirată a unor traduceri făcute de studenţi, ca temă de la profesor, studenţi care traduceau ceva ce nu înţelegeau ca şi concept. Faţă de prima categorie, asta cel puţin era distractivă. Erau fraze fără absolut nici un sens. Varza intelectuală rezultată devenea oricum o linie în lunga listă de publicaţii ale respectivei persoane, ceea ce probabil îi conferea în subconştient o treaptă în plus pe scara somităţii. De fapt era scara din beci, că mai aveau mult de urcat să ajungă doar la suprafaţă.

Aşa, hai că m-am luat cu vorba şi am uitat unde vroiam să ajung. Focalizarea pe client, mai târziu devenită centrarea pe client, iar acum cine ştie ce alt concept o mai fi apărut, acea atitudine în afaceri care pentru noi încă rămâne un concept teoretic, iar pentru lumea dezvoltată un mod de lucru şi chiar de viaţă, mi-a pus acum în faţă un mic paradox. Să detaliem puţin.

În orice afacere sănătoasă, fără statut de monopol, clientul este cel care face mai totul posibil. Fără client nu prea poate fi vorba de afaceri. Aşadar, este oarecum intuitiv, că, o parte importantă a timpului/resurselor din activitate să fie îndreptate spre client. Zilele astea în schimb m-am gândit puţin că totuşi lipsa comunicării cu un client pentru o perioadă îndelungată este de fapt un lucru excepţional. Dacă nu vorbim înseamnă că nu sunt probleme. Adică mai vorbim din când în când, aşa ca să păstrăm legătura, pentru că am şi privilegiul de a fi dezvoltat nişte relaţii cu ei chiar deosebite, pe unii chiar putând să îi consider aproape prieteni. Deci mă bucur că dovada satisfacţiei lor este lipsa de comunicare-activitate între noi, în timp ce focalizarea pe client ar fi chiar opusul, nu?

Acum că mă gândesc, poate că nu este chiar un paradox, pentru că 99% din timp îl folosesc să rezolv probleme care să nu-i afecteze pe ei, deci chiar dacă stau cu spatele la ei şi nu vorbesc, stau cu faţa la probleme şi le rezolv. Ok, renunţ la paradox. O să o numesc doar ciudăţenie. Ău, hai că pierd avionul şi au ăştia din Praga un focus-pocus pe client de cred că iau şi bătaie dacă pierd avionul aici. Cum zicea şi în reclamă. Dă matale zum! Pe client. Pe curând.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *