Frânturi de gând

Frântura de gând 1 – Moartea

Acum câteva zile, mai precis duminică noaptea, a trecut în neființă un cunoscut. Din păcate nu pot spune prieten, pentru că ne-am cunoscut destul de puțin. Cu toate astea este unul dintre singurele trei persoane cu care mi-am petrecut câteva zile din viață pe o insulă, aproape ca niște naufragiați. Ceilalți doi sunt fratele meu și cel mai bun prieten. Au fost niște zile deosebite pe care cu siguranță nu le voi uita niciodată și el este cel căruia trebuie să-i mulțumesc, pentru că datorită lui am ajuns acolo.

Dacă ești din Ploiești probabil știi despre cine vorbesc. Nu vreau să scriu numele, chiar dacă nici măcar nu îmi dau seama de ce. Probabil pentru ca să se odihnească în pace. Înmormântarea a fost ieri, cu mașini de poliție și un număr impresionant de oameni. A luptat cu cancerul vreo trei ani, de când l-a descoperit, dar boala l-a răpus până la urmă. A lăsat în urmă multă durere, nici nu vreau să detaliez.

Am fost la biserică unde era depus la capelă. Acolo am întâlnit-o pe soția lui cu care mă cunosc de mai bine de douăzeci de ani, practic am crescut împreună aș putea spune. Am luat-o în brațe și ea plângea. Cred că și mie mi-au dat lacrimile și nici nu am știut ce să zic. Am aprins o lumânare și am intrat și eu în camera în care era depus corpul neînsuflețit. Moartea i-a luat zâmbetul de optimist luptător și l-a uscat încet de viață. Nu am văzut pe nimeni. Adică era multă lume, dar nu am văzut pe nimeni. Știam toți că va muri, inclusiv el, dar totuși, când chiar se întâmplă, tot nu poți fi pregătit. Și mă refer la cel care rămâne în viață.

Frântura de gând 2 – Viața

Sunt lucruri care se întâmplă. He, profund. Am mai multe chei pe care le port la mine (cheia de la ușa de la intrarea în apartament, de la ușa de jos de la bloc, de la cutia poștală etc.), toate pe același inel. Mai demult am primit de la un furnizor un breloc stick de memorie care are un șnur micuț pe care l-am prins de același inel. Banal. Dacă te uiți la șnur îți dai seama că nu are cum să treacă prin el niciuna dintre chei pentru că sunt mult mai mari. Cu toate astea într-una dintre zile șnurul petrecuse una dintre chei. M-a deranjat și am vrut să îl scot. Cred că am stat în mașină vreo cinci minute încercând să îl scot peste cheie. Nu am reușit. Am zis asta este, se mai întâmplă. Era puțin frustrant că nu am reușit pentru că am insistat destul de mult și șnurulețun m-a învins. După câteva zile am observat că șnurul ieșise singur. Am încercat să-l trec peste prima cheie de mai multe ori, doar ca să am și eu o mică parte de explicație și un fel de ultim cuvânt în fața lui, dar nu am reușit. Ciudat. Astăzi l-am găsit iar încurcat. Banalități, dar poate totuși viața presupune și lucruri care trebuie să se întâmple, chestii pe care chiar dacă îți pui toată energia să le corectezi nu ai nici o șansă, ca mai apoi să le vezi corectate de la sine, de viață. Nu suntem tot timpul în prim plan în viața asta, nici măcar când suntem singuri. Acum e chiar plăcut să mă uit la chei să văd cum sunt, încurcate sau nu de șnurulețul ăsta…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *