O ora – Muzeul orei


o-ora-daliSămânță de subiect sădită de Ralucuța în vis

Și cum ar fi să existe și un muzeu al orei? Poate chiar o exista. Ia să vedem ce zice Goagăl. Hmm, nimic fix pe subiect. Ar fi un muzeu al timpului, dar nu la asta vreau să mă refer eu. Așa avem și noi, chiar în Ploiești, un muzeu al ceasului. Dar ăsta este instrumentul. Pe mine nu ăsta mă interesează acum, ci subiectul măsurătorii, timpul, ora.

Ia uite ce suflă DEXul la definiție:

ÓRĂ, ore, s.f. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi, cuprinzând 60 de minute sau 3600 de secunde; ceas. ♢ Loc. adv. Pe oră = cât ține un ceas, în decurs de un ceas; la fiecare ceas. Cu ora = (angajat și plătit) după un tarif orar. Din oră în oră = la intervale regulate de un ceas. Oră de oră = mereu, întruna. ♦ Moment indicat de fiecare dintre cele 24 de părți în care este împărțită o zi; p. ext. fiecare dintre cifrele înscrise pe cadranul unui ceasornic, care marchează aceste momente. ♢ Loc. adj. De ultimă oră = foarte actual, nou de tot. ♦ Distanță, spațiu care poate fi parcurs în timp de un ceas. ♦ Durată de timp nedeterminată; timp, epocă; moment. ♢ Expr. La ora actuală = în momentul de față, în prezent.

Și asta doar la prima definiție. Ne oprim aici, că am stabilit deja meleagurile virtuale pe care vom hoinări puțin. Vorbim deci de un muzeu, imaginar fiind, tot muzeu rămâne, adică are o intrare și o doamnă la intrare care vinde bilete. Doamnă spun din expreiență, nu din misoginism. Așadar, fiind totuși o închipuire, în muzeul ăsta nu se cumpără bilete, ci doar se oferă în schimb timp. O oră.  Bineînțeles. Atât şi doar atât trebuie să plăteşti ca să poţi intra. O oră din timpul tău, din viaţa ta. Mult? Puţin? Este oricum relativ

Toate prezentările sunt intuitiv cronologice și camerele îți prezintă epocile pe care omul le-a parcurs ca să ajungă acolo unde este astăzi, deci cam așa:

Preistorie – cam o oră cred că alerga omul după vânat, iar apoi probail că îi mai lua vreo oră ca să-l prepare și să-l mânânce. Dacă stau să mă gândesc la un sfârşit de săptămână, la drumul până la supermarket, la cozile de la casă şi la drumul de întoarcere, aproape că îl invidiez pe tipu’ cu bâta. Nu avea obiective, termene limită etc. Pur şi simplu i se făcea foame şi trebuia să mânânce, aşa că vâna. Eu vin acasă nervos din cauza traficului, că am făcut 5 km într-o oră, pun puiul pe rotisor şi mai durează încă o oră până pot să mânânc. Hmmm…

Antichitate – tot cam o oră ar fi durat să scriu în cuneiformă Ana are mere. Chiar mă gândesc de simboluri interesante ar fi trebuit să fi fost folosit pentru astfel de descrieri. Ca să fie clar, mă gândeam la sâni în formă de mere 🙂 Tot un fel de bloguri aveau și ăia de p-atunci, doar că în loc să le pună pe servere, și să folosească WordPress, foloseau peșteri și scrijeleau cu pietre pe pereți. Care e problema, oricum, blogurile lor au rezistat mai mult, iar noi acum suntem fascinați să le regăsim. Poate că și invers ar fi la fel de fascinant.

Evul mediu – în Evul Mediu, cam o oră dura de când inchiziţia decidea arderea pe rug şi până când locul ăla era scrum. Şi în timpul ăsta ardea o viaţă. De fapt un corp, dar, mă rog, atâta putere în mâna oricui, nu era prea. Pe de altă parte, lucrurile probabil că s-au schimbat destul de mult, dar dacă le decojești suficient de bine, regăsești un sâmbure cunoscut, chiar și în ziua de astăzi.

Epoca modernă – cât de multe s-or fi întâmplat și atunci într-o oră… Dacă te gândești numai la câte revoluții au avut loc în perioada asta, și câte lucruri de culise or fi avut loc, numai într-o oră, devine evident cum cursul istoriei nu a fost chiar așa liniar și anumite momente chiar au reprezentat puncte în care drumul vieții a luat o direcție diferită, să nu spun uneori ciudată sau neașteptată. Și multe dintre astea, foarte probabil s-au întâmplat într-o anumită oră, o oră care a schimbat definitiv secolele ce urmau să vină.

Perioada contemporană – cositul nu mai ia o oră pe 10mp că e făcut mecanizat, tăiatul lemnelor la fel, primirea unei scrisori nu mai durează o săptămână ci câteva secunde prin email, într-o oră nu mai parcurgi 6 km, că nu mai mergi pe jos, faci vreo 60, sau poate chiar o sută și multe altele. Toate astea arată ca și cum am da totul pe derulare rapidă. Toate merg mai repede, o parte chiar mai bine. Timpul pare că trece mai repede, dar totuși atât de (mult mai) multe se întâmplă încât ora devine foarte încăpătoare.

Cam p-aici vroiam să mă opresc, dar ar mai fi câteva gânduri pe care totuși o să le expun în muzeul orei mele, așadar:

2007 Martie – mai precis pe 31, Sydney, Australia. Clădiri simbol, firme, oameni au stins lumina, într-un gest sincron de respect pentru pământ. 2,2 milioane oameni. Mulți, dar totuși puțini față de ce urma să fie. Așa s-a născut ora pământului. Anul trecut am participat și eu cu detaliile deja împărtășite la acea vreme în articolul Ce ai făcut în Ora Pământului? Anul ăsta (2010) va fi pe 27 martie. Notează-ți în agendă, sau mai treci p-aici, că-ți aduc eu aminte.

2008 Martie – ziua 12. Polizu. Bucureşti. Maternitate. 10.00 – 11.00. Cea mai lungă oră din viaţa mea. Din momentul în care nu am mai putut vorbi cu nevastă-mea până în momentul când mi-a dat mesaj că este bine. Asta după ce am petrecut o noapte deosebită,  în maşină,  cu câini care mai lătrau din când în când spre Gara de Nord şi cu aţipeli de 5 minute spre ora 6 dimineaţa. Ehh, ce vreme. Şi când credeam că am trecut greul, abia am văzut că avea doar să înceapă. Și totuși o oră care mai apoi a fost urmată de atâtea zile, săptămâni și luni de fericire.

2009 Decembrie – furnicarul reţelei sociale de microblogging (mamă cum sună) Twitter a fost oprit timp de o oră de hackeri iranieni. Nu şti ce-i Twitter? Îmi vine să-ţi spun că n-ai pierdut nimic, dar sunt milioane de alţii care m-ar apostrofa, aşa că poate ar fi bine măcar să te documentezi puţin şi cine ştie, poate te prinde şi pe tine microbul ăsta. Nu că ar fi dăunător, eu chiar l-am gustat, dar nu m-a făcut să simt nimic aşa că am trecut mai departe. Asta sincer am aflat-o acum, căutând „o oră” pe internet. Similars-a întâmplat şi cu Youtube,

2010 Ianuarie – Cam o oră cred că mi-a luat și mie să scriu toate astea, fracționată în mai multe zile. Muzeul nu este ceea ce am vrut la început, dar este irelevant. O oră rămâne totuși o oră. Doar lucrurile care se întâmplă fac diferența. Şi mai sunt multe care merită să fie scrise şi cred că voi mai reveni cu completări. Sugestii?


Lasă un răspuns