Proiectat bine, utilizat prost

Mă refer aici doar la clădiri, că siiiigur găsim și alte exemple la fel de bune din multe domenii, că de aia americanii scriu pe etichetă că dacă porți un costum de Superman cu ocazia Hallowen-ului, nu înseamnă că poți să te arunci pe geam din zgârie-nori cu așteptarea chiar să zbori. Am înțeles că au modificat ceva și cei de la Apple pentru iPhone, că, deși poate fi setat pe vibrații, aparatul nu trebuie introdus în cur, scuză-mi exprimarea cu introdus, că nu este accesoriu erotic. Și pana mea, ai văzut că este subțire, dar frateeee, este lung și lat. Mă rog.

În ultima perioadă m-am uitat la mai multe clădiri (supermarket-uri, centre comerciale), clădiri cu trafic intens. Și ce văd, proiectantul, probabil pe baza unor informații estimative, a făcut în așa fel încât intrarea să respecte niște norme de eficiență/ergonomie/bun simț sau mai știu eu ce. Clădirea este dată în folosință și ce vedem? Trei uși maari, frumoase, duble, dintre care două au lanț pe ele. Băăă, păi de ce mai există?
Îmi aduc aminte și la ASE la intrare în Bastiliei, erau la uși frate în stradă grămadă. Dintre ele, una singură era deschisă, restul blocate și tot alaiul de studenți se îngrămădea turmist pe ușa disponibilă. Acum nu pot să neg că era și o parte bună a lucrurilor, depinzând ce cine era în fața sau spatele tău în momentul înghesuielii. Mami, eram și eu tânăr, nu știam ce fac 🙂
Și revin. De ce naiba or fi vrut atâtea uși, dacă acum le țin închise?

PS: și bila, tot tare se ține

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *