Începusem cu alt titlu, dar era prea lung, ceva de genul apa trece, baba se piaptănă, câinii latră, pietrele rămân, tara arde, ursul trece. Nici măcar nu ştiu de unde mi-a venit să încep aşa. Cred că doar pentru că nu ştiu cu ce să încep. A trecut ceva vreme de când nu am mai scrijelit nimic p’aici şi între timp s-au întâmplat câteva lucruri. Chiar prea multe ca să încep acum să te plictisesc. Cel mai recent ar fi, că după mai multe intenţii copilăreşti, acum chiar merg cu soţia la Paris. Între Crăciun şi Revelion. Dacă ai nişte sfaturi utile, nu mă ocoli. Adevărul este că am mai fost (singur) de două ori în Paris în trecut, adică înainte să-mi cunosc soţia, nu singur, dar acum simt că va fi adevărata vizită acolo. Dacă ar fi să-mi exprim o părere scurtă despre oraşul ăsta, ar fi ceva de genul: comercial, buluc, superficial, dar, acum îmi dau totuşi seama că nu ce vezi acolo este important, ci persoana cu care te afli şi cu care împarţi o astfel de bucurie, plăcere, experienţă etc. Nu sunt un romantic, cel puţin nu incurabil, însă ştiind cât de mult îşi doreşte ea, am ajus să-mi doresc eu chiar mai mult să facem treaba asta. Interesant cum viaţa bate filmul.
Ce am mai făcut? Ah, mi-am luat o cărămidă, ăsta, un smartphone care nu face cartofi prăjiţi, deci am şanse să continui cu slăbitul. Pe tema asta am ajuns la 73Kg. Am avut o variaţie mică pe plus datorită în principal unui teambuilding la Poiana Braşov, când într-un weekend am pus cam două kilograme datorită activităţilor in şi outdoors cu echipa de cititori. În caz că nu știi, sunt în coborâre de la 87Kg din noiembrie 2008.
O altă treabă de care sunt mândru este că am reuşit să vin mai devreme acasă de la servici, adică rar mai târziu de 18.00. Timpul cu familia este foarte important şi plăcut, mai ales când te aleargă prin toată casa un atlet de un an şi şapte luni, aproape opt, care face boooo, booo, booo, care înseamnă că trebuie să ne aşezăm pe covor şi să ne învârtim în patru labe pe etern fascinantul hit merge uursuuul pe căăraaaree, moorr, moor, moooor.
De câteva zile avem şi o pisicuţă-motănel, încă nu am elucidat misterul, care ne vizitează. Remarcabilă treaba, având în vedere că stăm la etajul doi într-un bloc cu vreo unsprezece nivele. Ne-am pregătit și noi cu câte ceva pentru ea, că deh, e oaspete, nu? Niște mâncărică de pisicuțe, o jucărie dintr-un ghem improvizat (cu care mai mult m-am jucat eu decât ea) și puțin timp pentru mângâiat-alintat-tors. Are și bun simț, după vreo jumătate de oră vrea afară.
Așaaa, altceva? Da, ne-am făcut și noi abonamentul cu programele HD (apă de ploaie la noi că sunt doar 5 canale compatibile) și cu setopbox-ul cu hard disk, cu care mai înregistrez niște emisiuni care îmi plac de pe Discovery (Fără rezervare, Cum se fabrică, În viteza a cincea etc.) Nu că aș apuca să le văd pe toate, dar e ceva oarecum nou.
Am mai fost pe la nași, am fost și pe la țară de vreo două ori, dar nicăieri mai departe în perioada asta.
Hai că deja am scris cam mult, pe curând 🙂
4 răspunsuri la “Ţara arde, pietrele rămân”
Stardust, nu știu ce s-a întâmplat, dar răspunsul meu anterior nu a ajuns aici 🙂 Cred că nu l-am salvat… Oricum, era un mulțumesc în mai multe cuvinte.
Parisul mi-a rămas în suflet şi mi-a plăcut tot la el, pentru că aşa cum ai spus şi tu, contează foarte mult cu cine eşti, iarăşi eu am fost cu soţul meu în luna de miere.
Îţi recomand să cumperi cardul ParisVisite
http://www.ratp.info/touristes/index.php?langue=en&rub=decouvrir&cat=paris-visite
cu care poţi circula pe orice mijloc de transport în comun (chiar şi cu funicularul din Montmartre) plus că beneficiezi de reduceri la biletele pentru vizitarea diverselor obictive turistice. Cardul e pe zone şi zile; noi am luat zona 1 – 3, 5 zile, care acoperă Parisul până la Porţi. Zona 1 – 6 cuprinde Palatul Versailles , Disneyland etc, dar noi d-abia am apucat sa vizităm in 5 zile prima zona cu cele 3 ringuri unde se află punctele de atracţie cele mai renumite. Mi-a plăcut foarte mult bazilica Sacre Coeur şi dealul Montmartre cu straduţele multe, întortocheate şi înţesate de galerii şi de artişti îndeosebi pictori; multă lume colorată, ciudată dar şi interesantă. Aici puteţi să vă faceţi un portret în creion pe care eu regret că l-am refuzat – un motiv să mă întorc acolo :), pentru că mi s-a părut scump. Mi-a plăcut să mă plimb pe malurile Senei printre tarabele de buchinişti şi să vizitez Le Palais de Luxembourg cu Les Jardins de Luxembourg care sunt deosebite. Deosebită este şi servirea în restaurante comparativ cu ce e la noi şi neapărat să gustaţi din vestitele, imensele crêpes (clătite) pariziene 🙂 Parisul e frumos să-l străbaţi la pas, dar trebuie să ai timp, şi să-l descoperi şi mai ales să-i afli sufletul nu neapărat sau nu numai în copleşitoarele Tour Eiffel, Champs-Élysées, Luvru sau Notre Dame, ci plimbându-te pe străduţe şi prin locuri mai liniştite şi nu atât de faimoase. Undeva în viitor mi-am propus să mai merg de două ori în Paris: o dată doar cu soţul meu şi a doua oară cu copilul sau copiii la Disneyland 🙂
Şi felicitări pentru slăbit; chiar este o performanţă.
Bine ai revenit și în plus bine ai venit în blogroll-ul meu 🙂 Lumeee, intrați pe cameradc.ro să vedeți poze faine.
in sfarsit nenea, ai deschis un geam ceva=)) am mai trecut de cateva ori si erau perdelele trase; mi-a placut tare chestia cu pisica…asa avem noi o pisica, o caraghiosenie nu altceva; s-a lipit de noi intr-un fel unic, nu vroia decat sa fie mangaiata si bagata in seama; acum este „trompetistul” casei, la ora 7 in fiecare dimineata face miscarea de rigoare, doamne si ce mai alearga=))