Crima Organizată – Episodul 2

Povesteam ieri despre modul în care este organizată miliţia română. Astăzi am învăţat din lecţia de ieri că nu trebuie să mă duc acolo înainte să sun. Zis şi făcut. Dimineaţă am mai rezolvat câte ceva, după care am sunat la  biroul organizat crimă. Hă. Am vorbit cu un … domn, mi-a spus că vorbeşte el cu persoana abilitată, care mai apoi mă va suna înapoi pe mine ca să re-programăm întâlnirea de ieri. Am fost sunat, am stabilit ora şi binenţeles că m-am dus. La poartă, alt personaj, nu cel de ieri. Nu ştiu gradele, dar cel de astăzi avea pe epoleţi patru dungi. Dacă ar fi să o iau după comportament, cred că era cel puțin general, sau ceva de genul ăsta. Adică genul de funcţionară publică la ciclu, lucrând ore peste program neplătite, doar că vorbim de varianta masculină în uniformă. Continuă să citești

Crimă Organizată – A fi sau a nu fi?

Acum doi ani am fost victima unei tentative de furt, mai precis au încercat să-mi fure banii de pe card. Am făcut aviz de refuz la plată, am scris la efrauda.ro şi la Visa, am ajuns şi la Poliţie, la departemetul Crimă Organizată. Finalmente mi-am recuperat banii, care la momentul sesizării mele erau încă în cont, blocaţi. Asta ca să te introduc în scenă. Ce urmează este însă mult mai interesant. Săptămâna trecută primesc o citaţie. De la poliţie cu „p” mare. Uuuuu. Prima bilă neagră: citaţia a ajuns la adresa veche, că deh, mi-am făcut mutaţia doar de vreo jumătate de an pe noua adresă, iar biroul de evidenţă a populaţiei este ohooo pe celălalt culoar din clădire. În sfârşit, pe citaţie scrie blablabla, în calitate de parte vătămată să mă prezint pe data de 25 martie la ora 10.00 Am la sediu. Dacă stau să mă gândesc, nici măcar nu scria AM. Pe hârtie, undeva mai jos erau trecute un nume şi un număr de telefon. Continuă să citești

Engleza şi englezii

englezaZilele trecute am participat la o conferinţă telefonică foarte distractivă. Avem o grămadă de probleme cu un furnizor şi Nissanul a pus piciorul în prag. Oricum, revenind la ideea de bază, în conferinţă au participat români, francezi, un neamţ, un portughez şi binenţeles că nişte englezi, că doar la ei se asamblează maşinile… Discuţia a fost destul de clară când a vorbit fiecare participant, dar până au început englezii. Frate, nu că ştiu eu engleza perfect, dar n-am înţeles nici un cuvânt. M-am simţit bine când au început toţi să întrebe ce pana mea zic, după care au început să vorbească mai rar. La faza asta am început să fiu în stare să pun spaţiile între cuvinte dar de priceput, mai mult de 50%, n-am avut nici o şansă. Destul de penibil să nu înţelegi engleza englezilor. Doar e limba lor nu? Am trăit o fază interesantă în Anglia, când chiar am văzut doi englezi care nu prea se înţelegeau. Adică accente înţeleg că şi noi avem prin ţara asta, dar totuşi este destul de clar. Bălmăjeală ălora este totuşi penibilă. Nu am înţeles engleza vorbită de englezi hehehe. Se duce naibi lumea asta frate 🙂

Puterea exemplului personal

exemplu-personalAm văzut acum câteva zile o emisiune, ceva de genul aerobic. Erau două gazeluţe zglobii şi o pufoasă îmbrăcată în nişte chestii mulate, muult prea mulate, chiar dacă de fapt ca mărime erau gândite să fie doar fixe. Surpriză! Grăsunica era chiar antrenoarea. Acum nu prea îmi dau seama cum să o iau. Adică ea nu profesa ce preda, sau era foarte bună la predat dar nu la profesat, sau cum? Pe de altă parte, am convingerea că există şi calităţi pe care un antrenor ar trebui să le deţină în plus faţă de cunoaşterea sportului în sine. De exemplu, eu cred că un jucător extraordinar nu are neapărat mari şanse să fie un antrenor excepţional. Păi şi atunci nu mă contrazic singur? Da şi nu. Sau numai da, sau numai nu, nici eu nu ştiu. Totuşi, în primul exemplu, pentru o practicantă, faptul că antrenoarea avea vreo 15Kg în plus ar putea fi un motiv de neîncredere, iar neîncrederea dăunează grav sănătăţii performanţei. I-ar dăuna în primul rând antrenoarei care chiar dacă ar fi o ilustră în domeniu, ar putea avea probleme cu atragerea practicantelor.

În biserică s-au scos, că vorba aia din bătrâni: fă ce zice preotul, nu ce face el. Cine o fi inventat-o? Nu cumva un preot? Hmmm. Nu am cunoscut mulţi preoţi şi nu mă pot declara o persoană care-i apreciază prea mult, dar am avut plăcerea să cunosc unul care chiar îmi inspiră credinţă, pioşenie şi rânduială bisericească. Parcă atunci când îmi spune el ceva, chiar ascult, apreciez. Din punctul meu de vedere, în cazul preoţilor, exemplul personal nu este opţional, este obligatoriu. Nici nu ar trebui să existe fără a fi un exemplu personal bun. Continuă să citești

Optimist

optimismEu sunt optimist. Nu de genul să încep articolul ăsta cu … vaaai, pentru miile de vizitatori care au dat buluc la mine pe blog în perioada asta de vreo 10 zile în care n-am mai scris nimic, îmi pare rău, dar de acum înainte o să scriu de şpe ori pe zi. Nu. Mai degrabă, sunt optimist în stilul în care încă mai sper că şi cu pauzele astea de scriere, cei care sunt interesaţi vor mai reveni pe la mine.

Acum, să o luăm de la început, cu ceea ce înseamnă optimismul.

OPTIMÍSM s.n. Concepţie filozofică potrivit căreia în lume binele precumpăneşte asupra răului, iar lumea existentă este cea mai bună dintre lumile posibile; atitudine a omului care priveşte cu încredere viaţa şi viitorul; tendinţă de a vedea latura bună, favorabilă a lucrurilor. – Din fr. optimisme, germ. Optimismus. (via webdex)

Deja mi-a cam tăiat din elan. Vroiam să încep prin a scrie că sunt un optimist aproape convins, dar partea aia cu lumea existentă este cea mai bună dintre lumile posibile parcă mi-a mai tăiat din aripioare. Chiar aşa nu sunt. Totuşi, în general, îmi place să văd partea plină a paharului. Funcţionează probabil şi faza cu umplerea paharului, astfel încât partea plină să fie jumătatea aia mare. Mă gândeam să dau un exemplu. Continuă să citești