Zilele trecute am participat la o conferinţă telefonică foarte distractivă. Avem o grămadă de probleme cu un furnizor şi Nissanul a pus piciorul în prag. Oricum, revenind la ideea de bază, în conferinţă au participat români, francezi, un neamţ, un portughez şi binenţeles că nişte englezi, că doar la ei se asamblează maşinile… Discuţia a fost destul de clară când a vorbit fiecare participant, dar până au început englezii. Frate, nu că ştiu eu engleza perfect, dar n-am înţeles nici un cuvânt. M-am simţit bine când au început toţi să întrebe ce pana mea zic, după care au început să vorbească mai rar. La faza asta am început să fiu în stare să pun spaţiile între cuvinte dar de priceput, mai mult de 50%, n-am avut nici o şansă. Destul de penibil să nu înţelegi engleza englezilor. Doar e limba lor nu? Am trăit o fază interesantă în Anglia, când chiar am văzut doi englezi care nu prea se înţelegeau. Adică accente înţeleg că şi noi avem prin ţara asta, dar totuşi este destul de clar. Bălmăjeală ălora este totuşi penibilă. Nu am înţeles engleza vorbită de englezi hehehe. Se duce naibi lumea asta frate :)

Am văzut acum câteva zile o emisiune, ceva de genul aerobic. Erau două gazeluţe zglobii şi o pufoasă îmbrăcată în nişte chestii mulate, muult prea mulate, chiar dacă de fapt ca mărime erau gândite să fie doar fixe. Surpriză! Grăsunica era chiar antrenoarea. Acum nu prea îmi dau seama cum să o iau. Adică ea nu profesa ce preda, sau era foarte bună la predat dar nu la profesat, sau cum? Pe de altă parte, am convingerea că există şi calităţi pe care un antrenor ar trebui să le deţină în plus faţă de cunoaşterea sportului în sine. De exemplu, eu cred că un jucător extraordinar nu are neapărat mari şanse să fie un antrenor excepţional. Păi şi atunci nu mă contrazic singur? Da şi nu. Sau numai da, sau numai nu, nici eu nu ştiu. Totuşi, în primul exemplu, pentru o practicantă, faptul că antrenoarea avea vreo 15Kg în plus ar putea fi un motiv de neîncredere, iar neîncrederea dăunează grav sănătăţii performanţei. I-ar dăuna în primul rând antrenoarei care chiar dacă ar fi o ilustră în domeniu, ar putea avea probleme cu atragerea practicantelor.

În biserică s-au scos, că vorba aia din bătrâni: fă ce zice preotul, nu ce face el. Cine o fi inventat-o? Nu cumva un preot? Hmmm. Nu am cunoscut mulţi preoţi şi nu mă pot declara o persoană care-i apreciază prea mult, dar am avut plăcerea să cunosc unul care chiar îmi inspiră credinţă, pioşenie şi rânduială bisericească. Parcă atunci când îmi spune el ceva, chiar ascult, apreciez. Din punctul meu de vedere, în cazul preoţilor, exemplul personal nu este opţional, este obligatoriu. Nici nu ar trebui să existe fără a fi un exemplu personal bun. (more…)

Eu sunt optimist. Nu de genul să încep articolul ăsta cu … vaaai, pentru miile de vizitatori care au dat buluc la mine pe blog în perioada asta de vreo 10 zile în care n-am mai scris nimic, îmi pare rău, dar de acum înainte o să scriu de şpe ori pe zi. Nu. Mai degrabă, sunt optimist în stilul în care încă mai sper că şi cu pauzele astea de scriere, cei care sunt interesaţi vor mai reveni pe la mine.

Acum, să o luăm de la început, cu ceea ce înseamnă optimismul.

Deja mi-a cam tăiat din elan. Vroiam să încep prin a scrie că sunt un optimist aproape convins, dar partea aia cu lumea existentă este cea mai bună dintre lumile posibile parcă mi-a mai tăiat din aripioare. Chiar aşa nu sunt. Totuşi, în general, îmi place să văd partea plină a paharului. Funcţionează probabil şi faza cu umplerea paharului, astfel încât partea plină să fie jumătatea aia mare. Mă gândeam să dau un exemplu. (more…)

Deja mă gândesc cum cel puțin jumătate din cei care au ajuns până aici aveau deja în minte altceva, nu subiectul despre care vreau să-ţi spun. Trecând peste nuanţa de spam anterioară, să revin la subiectul iniţial: indiferenţa faţă de sex. Am tot auzit la mai multe cupluri care aşteaptă un copil că nu cotează ce e, sănătos să fie. Cu cea de-a doua parte, sunt total de acord, dar cu prima nu prea pot. Adică vorba aia, când îţi cumperi un obiect neînsemnat te uiţi la toate detaliile, compari variante etc., iar când vine vorba despre cel mai important lucru din viaţa ta poţi fi indiferent(ă)? Nu, nu prea pot să cred. Nu mă refer aici la excepţiile nefericite, adică la copiii făcuţi din întâmplare şi cei care, în percepţia părinţilor devin o povară dinainte de a se naşte. Pentru ăia, probabil că sexul copilului este într-adevăr ceva indiferent. (more…)

Să definesc de la început perimetrul discuţiei. Mediu corporatist. Targeturi, sau mai bine zis ţinte, obiective, că d-aia am blog în limba română. Criză. Presiune pe costuri. Şi înainte de criză, la deviaţii negative de la obiective, clar sunt necesare planurile de acţiuni corective, responsabili, termene etc. Normal. Acum, cu criza şi mai şi. Ultima noutate pe care am auzit-o însă, dacă ieşi bine, trebuie să dai explicaţii. Explicaţia pe care am auzit-o pentru cerutul explicaţiilor :) este că dacă ai ieşit bine, foarte probabil nu este pentru că ai avut eficienţă şi ai realizări mai bune decât planul. Nu. Surpriză. Planul a fost prost. Am învăţat şi eu câte ceva în viaţa asta, și teorie, și practică. Aș putea spune că unele chestii le-am chiar studiat, şi totuşi nu pot să mă abţin să nu zic: mă laaaaaşiiii? Nu că n-ar exista planuri proaste, dar câtă vreme planul este făcut pe baza unor premize, a unor conexiuni şi calcule verificate, probate de realitate etc, cât de greu să te zdruncine criza ca să nu mai ştii în ce parte acţionează gravitaţia? (more…)