A venit cel care urma să mă “audieze” şi m-a preluat de la poartă, l-am recunoscut de acum doi ani. Acelaşi birou, cu tehnologie foarte avansată, chiar monitoare color. Dacă scaunul pe care am stat ar fi putut vorbi,  cu siguranţă ar fi depănat ceva istorie, pentru că avea vreo sută de ani. Am stat pe culoarul de acces la birouri, generos, de aproximativ şaij-dă centimetri. Când vroia să iasă cineva din birou mă dădeam eu puţin mai în faţă.

Am revăzut declaraţia anterioară, i-am confirmat că banii mi-au fost returnați în cont de BRD așa că prejudiciul acum nu mai există. I-am arătat mailurile de acum doi ani, găsite în arhiva. Primul era către efraudă.ro (către care vroiam să pun o legătură dar văd că nu mai există). Am scris mailul la sfârșitul lunii aprilie 2008, am primit răspunsul imediat,  în iulie, până în jumătatea lunii, tot în 2008, răspuns conform căruia ar trebui să mă adresez Departamentului de Crimă Organizată din Ploiești, ceea ce făcusem deja între timp. Al doilea mesaj l-am scris către Visa Internațional, care dacă nu mă înșel mi-au răspuns în aceeși zi. 10 la viteza de reacție. 10 la comunicare. La utilitate ar fi un 1, în sensul că mi-au mulțumit pentru mesaj, mi-au explicat procedurile de lucru și mi-au spus că și în situația în care eu sesizez banca emitentă asupra unei tentative de furt, există posibilitatea ca banii să nu fie recuperați. Oricum, ei nu puteau face nimic. Am scris și la BRD, de unde am primit răspuns mai târziu că nu îmi pot oferi detalii asupra tranzacției interbancare, dar că pot oferi aceste informații organelor competente…Adică eu ori nu eram suficient de organ, ori nu eram suficient de competent. Mi-a arătat omul și documentele făcute în cadrul anchetei, faptul că au trimis cererea de informații la BRD iar ăia au dat un răspuns vag și inutil.

Una peste alta, trebuie să recunosc că omul a fost cinstit, mi-a explicat situația, mi-a dat și alte exemple cu metode de rezolvare diferite și la sfârșit și-a cerut și scuze că nu au reușit mai mult. Am făcut o nouă declarație conform căreia ce am declarat anterior rămâne declarat. Nu a fost nici vorbă de poligraf cum mă avertizase celălalt coleg. Într-un fel păcat, că asta era partea interesantă. Concluzia: urmează să mai fiu contactat pentru a mi se aduce la cunoștință progresul anchetei. Până acum au trecut doi ani, dar sunt tânăr și având în vedere că mi-am recuperat banii am răbdare.

Mă gândeam când am ieșit de acolo la faptul că pot foarte bine să spun: nu știu frate, am fost la Poliție, am declarat, le-am dat toate informațiile și n-au făcut nimic. Pe de altă parte, fiind rezonabil, ce să facă? Banca nu le-a dat nici o informație utilă, un IP, un DNS, o adresă de web, ceva. De unde să înceapă? Mai așteptăm câțiva ani până se mai dezvoltă tehnologia și atunci o să dea un sărci pe gugăl și o să găsească direct infractorul. Vorbim peste doi ani.

Mi-am dat seama de la început la ce se referă, că nu am vreo altă legătură cu miliţia poliţia decât problema de care-ţi ziceam. Aşadar, sun la organ ca să detaliăm puţin subiectul. Domnul al cărui nume era pe citaţie, binenţeles, nu era acolo, fiind în concediu. Am întrebat colegul care răspunsese în ce măsură putem reprograma întâlnirea pentru că eu lucrez în afara oraşului aşa că aş aprecia dacă ar putea fi ori mai devreme, ori mai târziu, ca să nu pierd jumătate din zi. Stimabilul mă anunţă că nu se poate reprograma, este o citaţie, blablabla, treaba este organizată la Crimă Organizată. Îl rog  să-mi spună pe cine să caut când ajung acolo şi îmi spune că sunt trei colegi care fac acelaşi activităţi, deci este suficient să mă prezint la poartă şi de acolo mă sună cel de serviciu şi vine unul dintre ei să mă aducă în biroul lor. Treaba organizată. Până la urmă ceva de înţeles. Apoi îmi spune că un motiv este şi faptul că trebuie să fac testul poligraf, adică detectorul de minciuni. A doua bilă neagră. Auzi frate! Adică după doi ani de zile, în care bănuiesc că nu prea au reuşit nimic, au găsit varianta că poate am minţit eu când am declarat că vrea cineva să îmi fure bani. Pe-ni-bil!

Azi vine momentul mult aşteptat, ajung la locul respectiv, la poartă mă legitimează un nene, sună la biroul ăla. Nu răspunde nimeni. Îi explic că am vorbit cu colegul, mi-a spus că nu se poate reprograma, că sunt trei oameni în biroul ăla etc. Îi spun că mai aştept puţin, probabil nu sunt momentan în birou. El sună la o asistentă. În 5 minute vine şi-mi spune că nu este nimeni acolo, probabil au plecat în misiune. Hehehe. Cel mai biloi şi cel mai negru. A rămas să mă duc mâine. Dacă nu era faza cu poligraful, chestie pe care nu prea ai multe ocazii în viaţă, nici nu mă gândeam să mă mai duc, dar p-asta nu pot s-o ratez. Poate mă scot ăştia vinovat şi mă şi amendează că am declarat că îmi fură cineva banii…

Vorba unui coleg: ce este organizat la Crimă Organizată? Crima, nu departamenul. Revin mâine cu detalii pe subiect.

În biserică s-au scos, că vorba aia din bătrâni: fă ce zice preotul, nu ce face el. Cine o fi inventat-o? Nu cumva un preot? Hmmm. Nu am cunoscut mulţi preoţi şi nu mă pot declara o persoană care-i apreciază prea mult, dar am avut plăcerea să cunosc unul care chiar îmi inspiră credinţă, pioşenie şi rânduială bisericească. Parcă atunci când îmi spune el ceva, chiar ascult, apreciez. Din punctul meu de vedere, în cazul preoţilor, exemplul personal nu este opţional, este obligatoriu. Nici nu ar trebui să existe fără a fi un exemplu personal bun.

Exemplul personal devine astfel o necesitate în viaţa bisericească, ceva mai opţional în viaţa sportivă, dar ce se întâmplă în viaţa noastră a celorlaţi? Mă refer la mediul de afaceri. Şi de ce nu şi la mediul educaţional. Îmi aduc aminte în facultate de nişte profesori care ne învăţau despre afaceri dar nu aveau o afacere proprie. Şi dacă ar fi avut şi ar fi fost de mare succes, oare ar mai fi predat? Sau altfel spus, la fel ar fi predat despre afaceri un mare afacerist? Tind să cred că nu. Părerea mea, probabil nefondată, este că marii afacerişti ar preda altfel, în primul rând pentru că nu ar ştii detalii teoretice. Dar nu despre asta vroiam să scriu, mă gândeam mai degrabă cât de dese sau rare sunt cazurile celor care cer celorlalţi să se comporte similar cu exemplul personal pe care-l dau ei înşişi. Şi aş mai fi vrut să scriu despre  ceva la fel de interesant, adică ce exemple vrei să oferi, ce exemple pari să oferi şi în final ce exemple chiar oferi. Dar uite ceva mai important: fi-miu vrea să ne jucăm cu maşinuţa. Pa!

Acum, să o luăm de la început, cu ceea ce înseamnă optimismul.

Deja mi-a cam tăiat din elan. Vroiam să încep prin a scrie că sunt un optimist aproape convins, dar partea aia cu lumea existentă este cea mai bună dintre lumile posibile parcă mi-a mai tăiat din aripioare. Chiar aşa nu sunt. Totuşi, în general, îmi place să văd partea plină a paharului. Funcţionează probabil şi faza cu umplerea paharului, astfel încât partea plină să fie jumătatea aia mare. Mă gândeam să dau un exemplu.

Astăzi mi-am făcut abonament la sală, după o perioadă lungă de timp în care am cam vegetat. Sala este nouă, foarte aproape de casă, aşa că m-am bucurat când am auzit de ea. Am mers să vedem care este treaba (eu şi soţia) acum o săptămână şi impresia a fost ok. Spaţiu destul de mare, curat, totul nou, deschisă acum o lună şi ceva. Puţin scumpă mi s-a părut mie, adică pentru o lună trebuie să plăteşti 210RON, din care 60RON o taxă anuală şi 150RON abonamentul lunar. Cu optimismul din rigoare, am văzut în preţul ăsta avantajul de a nu întâlni acolo specimene din categoria gherţoiul de sală, ăla care vorbeşte tare şi plescăit la telefon, care se dă cu şprei, ca să nu zic spray, de face concertele lui Michael Jackson să pară un joc de copilaşi , d-ăla care imediat ce se ridică e cu faţa la oglindă măsurându-şi creşterea musculară din priviri, d-ăla care la fiecare piţipoancă intrată stă încordat să se pună în valoare etc. Aşa, deci, astăzi m-am dus să încep activitatea. Ajung acolo, completez formularele, şi zice fata de la recepţie:

- Lăsaţi sacul într-unul din dulăpioare. Eu:

- Păi mai întâi să mă schimb, că bănuiesc că nu e obligatoriu în cămaşă şi pantofi… Vestiarul unde este?

- Păi nu v-am spus data trecută că nu avem vestiar decât pentru doamne?

- ??!??

- Că sala a fost iniţial gândită pentru doamne…

- ??!??

Nu insist asupra conversaţiei care a fost de fapt un monolog al domnişoarei încurcate. Eu mă uitam ca omida la sudură. Dar atent. Exista şi varianta că săraca mi-a spus când vizitasem sala şi eu nu am auzit-o, chestiea care trebuie să recunosc că mi se întâmplă aproape zilnic, dar chiar aşa? Oricum, moment penibil. M-am schimbat la toaletă gândindu-mă că stau foarte aproape, că, chiar şi aşa ,  am venit cu maşina, că stau ca o bălărie la birou, şi că acum am ajuns acolo să fac mişcare şi asta îmi face bine etc, aşa încât am trecut repede peste faza cu vestiarul, poate chiar prea repede. Acum că mă gândesc, am cam ajuns la graniţa dintre optimism şi prostie, cred. În afară de asta a fost ok. Mi-au făcut o fişă, cu toate alea, inclusiv o măsurătoare a indicelui de grăsime corporală la un aparat micuţ. Pentru bărbaţi indicele ăsta trebuie să fie între 10 şi 15 şi eu am 26. Asta la 1.68m înălţime şi 78Kg. Binenţeles că la înscriere, tipa m-a întrebat înălţimea şi i-am spus 1.95m. Începuse să noteze după care şi-a ridicat o sprânceană ageră spre mine şi am recunoscut că era cu tot cu TVA :) După ce am terminat cu foile , am întrebat dacă fac şi coşciuge sau livrări de corpuri la domiciliu, ca să ştiu cum încep activitatea şi apoi a venit antrenorul care a fost total ok şi mi-a făcut un program de iniţiere de vreo oră şi jumătate care chiar mi-a plăcut. Au şi program de spinning, de fit boxing şi alte chestii aşa că sunt sigur că va fi bine. Spre mijlocul antrenamentului mi-a spus că merge bine şi să las glumele şi fandoselile că se vede că am mai mers la sală. Mai fac câteva antrenamente şi mă duc la cupa mondială, evident :)

Revenind la întrebarea iniţială, luând doar acest exemplu, mă întreb din nou dacă totuşi vorbim de optimism sau de prostie. A fi, sau a nu fi optimism? Mi-e cam teamă să mă opresc aici pentru că dacă articolul ar fi fost scris de altcineva şi l-aş fi citit eu, şi s-ar termina aşa, aş comenta în două variante:

Varianta 1. Dacă s-ar termina cu eu cred că am fost optimist, eu aş fi comentat eu cred că eşti prost.

Varianta 2. Dacă s-ar termina cu eu cred că am fost prost,  eu aş fi comentat cu eu cred că eşti optimist, în sensul că prostia este varianta ta light.

Până una-alta, eu merg la sală, tu comentează ce vrei…