Indiferența față de sex

indiferenta-la-sexDeja mă gândesc cum cel puțin jumătate din cei care au ajuns până aici aveau deja în minte altceva, nu subiectul despre care vreau să-ţi spun. Trecând peste nuanţa de spam anterioară, să revin la subiectul iniţial: indiferenţa faţă de sex. Am tot auzit la mai multe cupluri care aşteaptă un copil că nu cotează ce e, sănătos să fie. Cu cea de-a doua parte, sunt total de acord, dar cu prima nu prea pot. Adică vorba aia, când îţi cumperi un obiect neînsemnat te uiţi la toate detaliile, compari variante etc., iar când vine vorba despre cel mai important lucru din viaţa ta poţi fi indiferent(ă)? Nu, nu prea pot să cred. Nu mă refer aici la excepţiile nefericite, adică la copiii făcuţi din întâmplare şi cei care, în percepţia părinţilor devin o povară dinainte de a se naşte. Pentru ăia, probabil că sexul copilului este într-adevăr ceva indiferent. Continuă să citești

E rău să fie bine?

bine-sau-rauSă definesc de la început perimetrul discuţiei. Mediu corporatist. Targeturi, sau mai bine zis ţinte, obiective, că d-aia am blog în limba română. Criză. Presiune pe costuri. Şi înainte de criză, la deviaţii negative de la obiective, clar sunt necesare planurile de acţiuni corective, responsabili, termene etc. Normal. Acum, cu criza şi mai şi. Ultima noutate pe care am auzit-o însă, dacă ieşi bine, trebuie să dai explicaţii. Explicaţia pe care am auzit-o pentru cerutul explicaţiilor 🙂 este că dacă ai ieşit bine, foarte probabil nu este pentru că ai avut eficienţă şi ai realizări mai bune decât planul. Nu. Surpriză. Planul a fost prost. Am învăţat şi eu câte ceva în viaţa asta, și teorie, și practică. Aș putea spune că unele chestii le-am chiar studiat, şi totuşi nu pot să mă abţin să nu zic: mă laaaaaşiiii? Nu că n-ar exista planuri proaste, dar câtă vreme planul este făcut pe baza unor premize, a unor conexiuni şi calcule verificate, probate de realitate etc, cât de greu să te zdruncine criza ca să nu mai ştii în ce parte acţionează gravitaţia? Continuă să citești

Ce-ți inspiră respect?

respectMă gândeam în seara asta la respect, la ce-mi inspiră mie respect, la ce ar trebui să-mi inspire respect și am concluzionat cam așa:

  • Vârsta – poate nu ar fi trebuit să fie chiar primul argument pe listă, dar ăsta mi-a venit primul în minte. Probabil datorită educației, ai mei m-au crescut cu respect pentru cei mai în vârstă. Și acum am tendița de a vorbi cu dvs. unor persoane mai în vârstă,  care de altfel nu impun sau cer așa ceva. Că merită sau nu respectul este altă discuţie;
  • Profesionalismul – am detaliat subiectul în articolul A fi sau a nu fi profesionist, dar îmi este destul de clar că un profesionist, cam în orice domeniu, inspiră respect, cel puţin pentru cei din domeniul respectiv;
  • Pasiunea – îmi inspiră respect oamenii care fac lucrurile cu pasiune, sunt și excepții, adică ăia care fac bombe de exemplu, pot s-o facă ei cu toată pasiunea din lume, că respect pentru ei n-am; Continuă să citești

Preacuvioşenie, preacurvie

religie1Cum adică prea-curvie, prea-cuvioasă? Spre ruşinea mea, cu toate că iete acum sunt şi eu în post, cu toate că vegetalele nu mă coafează şi cea mai bună salată e aia de mici cu ceafă de porc şi pastramă de oaie, totuşi nu am înţeles care este treaba cu prea-lucrurile.

Adică e ceva de genul şmecher-preaşmecher? Adică dacă ţi-o tragi cu una, două sau trei tipe este curvie dar dacă ţi-o tragi cu mai mult de patru e preacurvie. Sau dacă ţi-o tragi cu mai mult de două în acelaşi timp e preacurvie? Sau poate că se leagă de starea civilă, adică, dacă ţi-o tragi cu altele e preacurvie. Hm, naşpa, atunci însemnă că dacă o faci cu nevasta e simplă curvie. Nasol, nu merge, e altceva, siiigur. Săr’na mamă.

Părerile sunt împărţite, unul pune problema pe o deficienţă de comunicare, altul spune că te  poţi adresa Lui prin mesageria vocală, altul zice că religia n-ar fi decât o poveste bine vândută. Avem mai apoi şi susţinători ai credinţei şi religiei şi nu mă refer aici la oficiali, a căror susţinere este implicită.  Păreri găsim şi pe forumuri, cum este cel de pe Softpedia că vorba aia Web 2.0 este interacţiune fără restricţii asupra subiectului dezbătut, nu?

Similar, preacuvioasă, adică ea e femeia le-a cam făcut pe toate, merge la biserică, se roagă de trei ori pe zi, ţine post, ştie sfinţii şi rânduielile religioase mai bine decât ştii tu bookmark-urile din browser, deci le-a făcut pe toate, dar aparent nu s-a oprit aici, că de-aia e prea-cuvioasă, ea, ea ce-a mai făcut frate? Că prea ar trebui să fie ceva de rău. Zice-se că ar fi ok concubinajul în biblie, deşi mi-e greu să cred.  Dar dacă ar fi aşa,  să fie preacuvioasa cea care nu şi-o trage şi cu un bărbat cu care nu este măritată?

Da, ţin post, iar articolul ăsta nu este un păcat cu fapta sau cu gândul, este doar o analiză mai mult morfo(lită) decât sintactică. Eu am ales deja credinţa din opţiunile cu sau fără şi am convingerea că singurul păcat din tot articolul ăsta este doar imparţialitatea pe care am vrut-o prezentă între părerile pro şi contra. Părinte am păcătuit.

Totuşi, nu’nţeleg, Doamne iartă-mă, treaba asta cu prea… Tu cititorule, pace ţie,  tu înţelegi?

Eşti pregătit(ă)?

cutremurEram pe drum spre casă acum câteva zile şi mă gândeam cât de puţin suntem noi românii să facem faţă unor evenimente deosebite. Norocul nostru (cred) este că râuri, ramuri, ne sunt prieteni doar nouă şi n-am avut mai recent parte de o calamitate care să ne afecteze la scară naţională. Un cutremur, o inundaţie, sau o epidemie, sau Doamne fereşte un război. Nu îmi venea în minte altceva decât faptul că riscul de a nu putea să am grijă de bebe mi-ar schimba brusc comportamentul înspre animalic. Adică se întâmplă ceva, spitalele oricum sunt şi acum depăşite de situaţie, ce să mai zicem în momentul în care ar fi vorba de un aflux instantaneu de cazuri medicale, ca după un cutremur de exemplu… Deci ajung acolo, cu copilul în braţe, coadă mare, copilul suferă, devin animal, trăind doar cu instinctul de supravieţuire. Bleah, macabru şi sper să nu apuc niciodată aşa ceva. Există şi varianta să avem toţi organisme rezistente dar chiar aşa infailibile, nu prea cred… În plus, cam orice pacient ajunge la spital însoţit de cineva. Acel cineva, dacă zăboveşte prea mult pe acolo, devine la rândul lui pacient. Dacă te cheamă şi Lăzărescu, deja ai o problemă.

Natura cred că are puterea de a ne face să ne întoarcem în timp, pierzând chiar lucrul care ne-a făcut să evoluăm: societatea. Fără reguli, fără valorile care au fost construite în timp, ajungem înapoi în pădure şi în peşteri. Pentru unii bănuiesc că nu ar fi o schimbare prea mare, fiind oricum animale, nu dau exemple, ştii şi tu cu siguranţă nişte exemple. Pentru noi-restul însă, ar fi ceva dramatic. Eu nu sunt pregătit pentru aşa ceva şi nici nu cred că aş putea fi. Poate după vreo lună-două pe o insulă pustie ca ăia din Lost.

Despre mine am zis că lucrez în logistică şi un alt gând care mi-a venit în cap era un conflict armat în care România ar fi implicată. Şi îmi imaginam modul în care s-ar desfăşura lucrurile dpdv logistic. Cu toate că activitatea într-o multinaţională într-o industrie cu clienţi JIT lucrurile sunt destul de complicate şi responsabilităţile sunt corespunzătoare, logistica într-un conflict armat ridică activitatea la un alt nivel, level 2, de unde ai doar o finalitate, game over, cu variantele naşpa-mort şi învingător-viu. Mă gândesc că toate trebuie să meargă ceas. Nu că n-a ajuns cisterna cu motorină că a încurcat şoferul drumul, sau că s-au terminat gloanţele subit datorită unei greşeli de inventariere. Am toată stima pentru profesioniştii care lucrează în domeniu şi cu toate că bănuiala mea nu este fondată pe absolut nimic practic, am totuşi senzaţia că la noi lucrurile sunt cam varză.

Tu ai fi pregătit(ă) pentru o situaţie de genul ăsta?