Au un centru de cursuri gratuite destul de interesant și cu subiecte diverse. Am făcut un curs de Linux și acum unul de fotografie digitală, în care te învață chestii de bază, cum ar fi cum să alegi fundalul, cum să pozezi un grup etc. Am văzut că au și cursuri de Excel și Photosop.

Îți recomand să dai o tură să vezi despre ce e vorba: www.hp.com/go/learningcenter

Aici am avut o mică problemă cu Ubuntu 11, unde pe schema cu Romana sunt nişte caractere ciudate. Eu m-am rezolvat aşa:

1. Activities, după care scriu Lang şi gata, că deja mi-arată Region and Language;
2. Clic pe Layouts;
3. Ales din listă Standard (Cedilla).

Îmi place să schimb din mers limba pe tastatură (ce ciudat sună) şi pentru asta este util să-ţi defineşti o scurtătură de taste. Pentru consistenţă am ales tot ALT+Shift ca la Windows. Asta o faci cu clic pe Options, în dreapta jos, apoi Keys to change layout.

Cam asta ar fi, utilizare plăcută.

Îmi aduc aminte când bibilea tata la Skoda lui 120L, mașină de import, bunăă la vremea ei. Au aşteptat-o vreo juma de an. Era prin 80. Tata inginer auto, maşina de import, combinația perfectă. Cred că motor mai desfăcut ca ăla nu există în lumea asta. De fiecare dată, garajul de la mamaie era plin de șurubele și chestii mici, care mie mi se păreau imposibil de pus la loc. Cu toate astea, tata le punea la loc, și mai presus de asta mașina pornea și funcționa chiar poate mai bine ca înainte. Bine, el are și niște inovații sau invenți în tehnica militară, dar asta este altă discuţie. Eu când desfăceam ceva la bicicletă, după ce terminam de reasamblat îmi rămâneau o grămadă de piese.  Să revenim la subiectul nostru. Laveta. Este cârpuța, ca să zic așa, făcută din mici fâșii de material absorbant, care la noi erau din belșug, pentru că erau chiar necesare la toate operațiunile alea. De aici partea cu laveta din numele cocktail-ului.

Partea cu neuro vine de la jegul corporatist de peste săptămână ca negrul sub unghii, ca spuma pe laptele fiert, ca… hai să mă opresc aici. Să zicem că Neurolaveta va fi primul coctail pe care îl voi pune pe meniu, doar pentru vineri seara în barul pe care probabil niciodată n-o să-l am. Reţeta exactă o ştie doar Ralucţa-inventatoarea, dar ingredientele ar fi:

• Absinth – nu te zgârci la bani, dacă găseşti sticlă de 0.7l mai ieftină de douăjdă euroi n-o lua. Tripla distilare costă;
• Gin – alcool cu gust radical, ai o plajă atât de largă… şi plină de nudişti. Am încercat şi clasici, dar probabil ignorant fiind îmi place unul de la noi. Se joacă şi tenis pe el;
• Martini roşu – păi cine să coloreze viaţa amestecului dacă nu o licoare puţin dulceagă, care te duce uşor cu zăhărelul până pici în bot. Interpretări de voie;
• Rom – căpitanul vasului pe care tocmai urmează să te îmbarci. Cu un ochi acoperit cu o chestie neagră. Nu-ţi face probleme, tipul navighează de o grămadă de vreme, nu e ca la condus. Ei se iau după stele, şi până loveşti tu o stea, faci înconjurul pământului pe o singură mare;
• Gheaţă – din solidaritate pentru ursul polar cel puţin, care săracul, nu are, frate. Adică are frate, dar nu are şi mă adresam cu frate ţie. Vroiam să spun că nu are alcool.

Nu pun cantităţi că nu le ştiu şi vorba Ralucuţei, dacă mi le spune, trebuie mai apoi să mă ucidă.

Cam cu asta m-a tratat Ralucuţa mea de am scăpat de toată putoarea morbidă a săptămânii corporatiste. Acuma, na, ca să mă dau cunoscător ar fi mers vreo x picături de zeamă de lămâie să ia zâmbetul tolomac al martiniului, dar nici să devină perfect adorabil nu se poate, că nu vorbim de perfuzii. Weekend plăcut!

Acum am ajuns pe .ro și te invit să citești un JurnalDeTată.ro

Ce nașpa sunt momentele alea când te sună un cunoscut, chestie care nu s-a mai întâmplat de o grămadă de vreme, și doar la sfârșit ajunge la ce vroia să-ți ceară. Penibil. De asta când am nevoie de ceva, chiar dacă sun după un an de liniște, prefer mai întâi să-i spun pentru ce am sunat și după aia să socializez.

Să revin totuși la subiect, vreau să îmi sun prietenii mai des. Tot zic că nu am avut timp, că nu e momentul potrivit, dar totuși trebuie să fac asta. Trebuie. Și nici nu vreau să le cer același lucru. Vreau să fac eu treaba asta. Măcar de zilele lor de naștere să-i sun, că tot am scris despre cum îmi aduce Google aminte de zilele de naștere ale celor dragi, trimițându-mi SMSuri.

Poate ți s-a întâmplat și ție să zici, stai frate că nu m-a mai sunat de nu știu câtă vreme, eu de ce să sun? Ete d-aia, pentru că poți, pentru că este prietenul tău, sau prietena ta și merită. Indiferent cum a devenit prieten(ă), dacă a ajuns la statutul ăsta merită ceva, nu? Poate de asta se întreabă unii dacă mai există prieteni, pentru că uităm să dăm prietenilor atenție, indiferent de forma ei, și vorba aia toţi oamenii te aud când vorbeşti; prietenii însă înţeleg ce spui, iar cei mai buni prieteni sunt cei care pricep şi ceea ce n-ai spus în cuvinte (de aici).

Sper să nu fie nevoie să-mi pun alarme pe telefon ca să-mi aducă aminte, că nu sunt așa de mulți. Numărul chiar nu contează, în domeniul ăsta, calitatea primează, cantitatea este irelevantă (câtă vreme este mai mare ca zero binențeles).

Tu cum faci să ții legătura cu prietenii tăi?