Simțurile: rădăcini ale prezentului

Am răcit: nas înfundat, strănuturi, tuse, chestii de sezon, deci sunt la modă. Nu e prima oară iarna asta, dar este prima dată când, în afara faptului că n-am simțit mirosuri, am pierdut și partea cu gustul. Auzisem, dar nu-mi amintesc să mi se mai fi întâmplat. Când am început să fiu conștient de problemă, deși nu e cine știe ce, mi-am dat seama de niște lucruri evidente de altfel.

Imaginează-ți un grătar la care nu simți nimic. Asta în condițiile în care numai mirosul de grătar din haina pe care o port mă umple de bale, ca să zic așa plastic. Am făcut și pește. Nimic. Adică textura mâncărurilor o simțeam, dar nimic altceva. Am lins și o lămâie, care altă dată m-ar fi făcut verde la față. Nimic.

Era ca și cum una din culori ar fi dispărut din lumea mea. Îți închipui? O viață fără verde de exemplu. Păi cum ar fi iarba frate? Frunzele, bradul de Crăciun? Mda și uite așa mi-am dat seama cât de importante sunt simțurile pentru a putea fi cu adevărat prezent.

Mâncarea nu mai este o necesitate de a supraviețui, este o plăcere, e desfătare, o conexiune cu momentul prezentului delicios. Bine, mai depinde cine gătește, dar oricum, înțelegi ce spun. 5simturi

Să nu vezi, păi închide-ți acum ochii, să te văd cum mai citești. Să nu poți admira lucrurile, sau oamenii din jurul tău,  marea cu formele… valurilor, iarna cu zăpada pe copaci, copiii jucându-se prin casă. Păi astea te țin în prezent, astea îți relaxează mintea, sau de fapt o pun la locul ei, ca instrument. Astea o împiedică să te ducă pe coclauri, unde de altfel n-ai avea ce să cauți, pierzându-ți legătura cu momentul prezent. Rădăcini în prezent, astea sunt simțurile.

Auzul. Am mai scris despre cărțile audio care mi-au făcut atâția ani de zile naveta utilă și plăcută. Și acum, când drumurile cu mașina au dispărut din peisaj, cărțile audio mi-au rămas aproape și cred că mi-au dezvoltat auzul, sau atenția pentru sunete. Aud în curte cântecul unor păsări care înainte făceau parte din zgomotul de fundal. Și nu, nu sunt numai în capul meu, am verificat și cu ceilalți, sunt ok 🙂

Rădăcini, sau ancore. Nu ți se întâmplă ca un miros să-ți aducă aminte de ceva din copilărie. Ca un scurtcircuit care pare să te transpună instantaneu într-o moment trecut atât de plin și complet. Eu când simt mirosul de frunze arse toamna, îmi aduc aminte de curățenia pe care o făcea Mamaie și parcă retrăiesc ceva.

Atingerea, da, atingerea. Îți las un moment să te gândești la ce vrei tu și apoi te aduc la prezent cu o întrebare scurtă: te-ai ars vreo dată? Mă refer la atingerea unui obiect încins, ca să fiu mai precis. O lopată în dinți de la
prezent: băăă, ai grijă că frige! Sau mai precis ai grijă data viitoare fraiere, că acum te-ai fript deja. Sunt bune palmele astea când mintea-ți umblă razna și uiți că ai scos vasul din cuptor cu mănușile alea de bucătărie. Te așezi și apoi zburdând pe coclaurile unde te duce mintea, dai capacul jos cu mâinile goale. Și să vezi ce de mame are capacul și câte rude decedate. Dar el n-are nici o vină, doar tu, c-ai părăsit prezentul.

Eeee, dar azi la prânz mi-a revenit gustul și-mi permit să filozofez acum după un prânz îmbelșugat, ca un fel de reuniune a tuturor simțurilor. Am mâncat cu mâinile, fără tacâmuri, am ascultat o muzică plăcută, am văzut culorile rumenii, am mirosit îndelung și am gustat și iar gustat și apoi din nou am gustat gustat și m-am minunat de puterea prezentului minunat.

Vlăduț e lângă mine în landou, a făcut deja două luni, e mare. Ilinca și Felicia dorm și ele de prânz după ce-au vorbit în continuu de-au disperat-o pe Mami, iar Dragoș a adormit și el după mai multe încercări de a scăpa fără somn.

Lasă-ți simțurile să te aducă în prezent, nu mai lăsa mintea să te ducă-n bălării.

Imaginea este de aici.

O părere la “Simțurile: rădăcini ale prezentului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *