Fugi până să ia foc, să nu mori de râs

Uitasem de categoria asta de articole mai vechi Vara nu-i ca iarna, dar am o poză pe care trebuie să o public aici. Am participat la un workshop într-un hotel din capitală, unde limba română, cât și cea engleză sunt la ele acasă, excepție fiind mai mult ca sigur afișul ăsta înflăcărat cu planul de evacuare în caz de incendiu.

IMG_3684

Din picanterii: închide-ți gazele și asta din franțuzescul switch or turn off gas, dorrs…, keep your calm down. Deci nu oricum.

Cele patru obsesii ale unui lider extraordinar

Ca să fie clar de la început, nu e vorba de mine, nu că n-aș avea obsesii, dar n-am ajuns să fiu lider extraordinar. Lucrez doar la partea cu lider. Încă 🙂 Așadar, ce fac acum este doar să povestesc câte puțin din ce-am mai învățat de prin cărțile audio pe care le ascult pe navetă. Asta sună tare: ce lider bă? io-s navetist! Combinând oarecum lucrurile, hai să-ți zic ceva din altă fabulă de business, tot de Lencioni, de la care o să mai scriu ceva de una și apoi gata, că deja am cam fabulat destul.

În Cele patru obsesii ale unui lider extraordinar ai posibilitatea să descoperi cum fundamentul păcii unuia poate deveni arma distructivă a altuia mai rău intenționat, mai poți să înțelegi cum partea de copy/paste pentru mulți chiar asta înseamnă: copilării și paste atunci când nefiltrarea unor informații duce penibilul spre noi limite și mai poți simți scopul suprem al unui lider de a dezvolta o organizație stabilă, bazată pe doar patru principii, convergente obsesiv către un singur lucru: acela de a construi ceva sănătos, să nu zic chiar sustenabil autonom, bleah. Periplul CEOului fabulat nu ți-l voi prezenta, că dacă vrei, găsești tu originalul.

Cele patru discipline, direcții, idei, principii, piloni, sau cum oi vrea tu să-i numești, sunt ăștia:

  1. Construiește și menține o echipă strânsă de lideri.  Implicare, încredere, conflict constructiv, apartenența indubitabilă la echipă și binele acesteia, sunt câteva din condițiile, sau de fapt semnele vizibile ale unei echipe cu grad ridicat de coeziune;
  2. Creează claritate în organizație. Nu prea am folosit cuvântul claritate până mai de curând, dar l-am regăsit în repetate rânduri de când am început să învăț despre leadership și pe măsura timpului am avut ocazia sau neșansa să și simt ce înseamnă lipsa lui. Valori, obiective, strategie, roluri și responsabilități. Degeaba le ai pe toate dacă îți lipsește claritatea lor, conturul ăla de HD pe care n-ai frate cum să-l pui pe un film TV analog. Trebuie să intri mai mult în detaliu, să crești rezoluția, să poți face o dungă mică din muulți pixeli clari, cu nuanțe diferite, care mai apoi când te depărtezi, să arate exact ce-ți trebuie: claritatea;
  3. Claritate  supra-comunicată. Mda, supra-orice e prea mult, e ineficient dpdv intuitiv, dar se pare că nu și aici. Degeaba ai HDul clar, dacă nu-l prezinți constant, consecvent, în toate direcțiile din organizație. Degeaba faci ședința supertare, claritate de te dor ochii, dacă mai departe de la cei cinci din sală,  la cei cincizeci sau cinci sute de afară ajunge același mesaj în trei forme diferite, că mai apoi, din telefonul fără fir vor ieși trei lucruri diferite precum cui, flașnetă și buric. Și nu mă întreba legătura, că nu știu, așa mi-au venit;
  4. Susține claritatea prin sisteme umane. Am tradus ca o lopată, dar ideea este că, pentru a-i da spate clarității, trebuie să instalezi niște sisteme decizionale eficace, eficiente, pentru evaluarea atât a performanței cât și a  potențialilor candidați ce bat la ușă, pentru recompensarea angajaților cât și pentru fiabilitatea deciziilor strategice de fundament.

O pastilă condensată rău, de fapt nici măcar pastilă, e doar praful din antibiotic, chiar dacă, în cazul ăsta, și ambalajul fabulos de fabulă te-ar ajuta să înțelegi nuanțele dintre cifrele 1, 2, 3 și 5. Dacă te interesează partea asta de ledership, care chiar nu este numai aplicabilă la nivel de CEO, nu sări lectura fabulei, e ușoară, de vară, și rece ca gheața când o înțelegi.

Și da, am scris 5 în loc de 4 și n-am șters, că e blogul meu și fac ce vreau, na!

Cine mi-a luat cașcavalul?

Sau poate că era mai pură  traducerea Cine mi-a mutat cașcavalul? Originalul este în franceză Who Moved My Cheese? Bine măi, engleză. Este o carte motivațională tot pe structură de fabulă, la fel ca și Cele cinci disfuncții ale unei echipe de care am scris recent și dacă tot am dat-o fabule și parabole să nu mă opresc la una.

N-o să-ți descriu toată treaba, doar miezul și chiar dacă este mult mai simplu să vezi adevăratul sens al lucrurilor ce urmează când știi despre ce este vorba citind cartea, sau ascultând-o când conduci, cred că totuși relevanța celor câteva următoare cuvinte ar trebui să fie destul de clară. Deci vorbind despre cine mi-a luat cașcavalul, și atrăgându-ți ideea că limba română cu cașcaval=bani îți limitează orizonturile în cazul ăsta, ideile ar fi:

  • Ei tot îmi mută cașcavalul = schimbarea se întâmplă, că vrei că nu vrei. Mai bine vrei să știi despre ce este vorba și să fii pregătit, schimbându-te. Da, tu!
  • Pregătește-te să-ți mute cașcavalul = anticipează schimbarea, fi proactiv, nu reactiv. Un pas înainte să și vezi ce se întâmplă;
  • Miroase des cașcavalul să știi când se cam împute treaba = monitorizează schimbările din jurul tău, că dacă nu simți cum se-mpute treaba cu cașcavalul, o să vezi că n-o să mai ai și-o să-ți fie foame rău;
  • Cu cât mai repede te debarasezi de cașcavalul expirat, cu atât mai repede de poți bucura de cașcaval proaspăt = începe schimbare repede;
  • Mișcă-ți c*rul după cașcaval = nu sta pe loc, schimbă-te, reinventează-te, învață să fii tu însuți și vei vedea că paradoxal poți fi altfel, mai bun(ă) uuuuu;
  • Savurează aventura și îmbie-te de gustul noului cașcaval = bucură-te de schimbare. Da, de multe ori e nașpa, doare, efort, jeguri de înghițit, nemernicii, dar trebuie să fie ceva bun în asta, găsește partea bună și pune-o înainte, las-o să te împlinească. Dacă nu-i acolo, recitește liniile de mai sus, ăsta nu-i cașcavalul tău. Scuipă și caută-ți altul;
  • Și ei continuă să-ți mute cașcavalul = ia-o frumos de la început și nu uita să te bucuri de asta, ținând un ochi  pe regula șase de care nu-ți mai spun încă o dată…

Și dacă tot trecem ușor din era textului în mediile astea mai bogate în sunet și imagini, uite și o ecranizare pe YouTube pe tema asta, din păcate în engleză, dar drăguță…

 

Cele cinci disfuncții ale unei echipe

Din categoria cu naveta și cărțile audio o să mai notez p-aici niște idei principale, așa ca să-mi aduc aminte de chestiile pe care vreau să le rețin din lecturile astea audio, dacă le pot numi așa, sau în varianta mea, binecuvântarea nefericirii navetei cu mașina pe ruta Ploiești-Pitești și înapoi. Așadar, vorbim despre The Five Dysfunctions of a Team, o fabulă scrisă de un nene care a ajuns departe și nu numai cu fabulele. Sincer, nu mă gândeam cum o fabulă poate fi considerată un best-seller mondial la categoria leadership/self development etc., dar cred că am înțeles câte ceva și are omul ăla ceva de spus, chiar dacă în unele momente, ca orice fabulă, devine puțin trasă de păr. Miezul îl reprezintă problemele, sau disfuncțiile echipei, care din punctul meu de vedere sunt valide cu vârf și îndesat:

  1. Încrederea – mai bine zis disfuncția este reprezentată absența ei. Vorba cântecului, unde încredere nu e nimic nu e. Păi ce echipă strâns legată e aia în care nici măcar nu cunoști persoana de lângă tine, unde nu poți să lași garda jos niciodată de orice teamă. Păi nu e. Vulnerabilitatea face minuni, din păcate și fericire am învățat-o cam dur, dar n-a lăsat urme așa că e bine;
  2. Teama de conflict – atunci când aparenta liniște și pace este pur și simplu doar aparentă. În spate e un urlet surd continuu, un muget înghițit prin colțuri, de teamă, de scârbă, de orice. Conflictul adevărat e aur maestre. Nu cearta prostească, ci dezbaterea problemelor, nu atacatul persoanelor ci pasionata susținere chiar a unei idei cretine. Asta poate duce la chestii fenomenal de frunoase, contra-intuitive, geniale, nebune, hilare. Viață frate, viață, nu uita regula 6;
  3. Lipsa angajamentului (commitment) – da frate, e atunci când trebuie să zici clari, bă, te bagi sau nu te bagi? Apăi dacă te bagi e ok, dacă nu te bagi, e tot ok, dar îți vom asculta părerea, o vom lua în calcul și surpriză, nu înseamnă că poți pleca, nu e ca la joacă. Toți suntem în asta și o vom face împreună, nu neapărat cu unanimitate, pentru că suntem o echipă, suntem diferiți și nu trebuie să fim toți tot timpul de acord;
  4. Evitarea responsabilității  (accontability), acum înțelegi de ce am scris mai sus commitment, nu că-mi place mie engleza, dar au totuși niște cuvinte foarte precise care sunt puțin vălurite în română. Și da, îmi place engleza, dar da, îmi place româna și mai mult. La evitarea responsabilității e o treabă pe care n-am văzut-o până acum, nu responsabilitatea față de un superior ierarhic e importantă. Aia e vax albina. Tare este mediul în care toți ne simțim responsabili unul față de celălalt din respect, încredere și angajamentul pe care ni l-am luat ca echipă să facem din rahat bici, fără buget, într-un termen incredibil de scurt, cu dorința de a fi un best business practice care să fie aplicabil și extins la nivel global. Ete așa, ce pana mea! Deci nu responsabilitatea față de șef e importantă ci aia între colegi, cărora le pasă și vor să facă ceva în viața asta, nu numai pentru bani și carieră și ce-o mai fi, ci doar pentru motivul că pot, știu și vor să facă o diferență;
  5. Neatenție la rezultate – păi știi cât îmi place mie petrecerea cu lăutari? Foarte tare frate! Dar și lăutarii între ei sunt fel și fel, iar lăutărie în afaceri merge când doar improvizezi poate, dar ceva substanță trebuie să ai, și dacă nu te concentrezi pe rezultate, ca echipa, ar fi ca filarmonica din Viena, la concertul de anul nou, fiecare cu o partitură excepțional cântată, doar cu o mică diferență de o secundă sau două între muzicieni. Diferență mică-mică-mitică care intră între virtuozitățile individuale perfecte și le face un singur lucru: implozie. Că suna mai bine decât explozie 🙂 Bau, buf, puf, pif, shit.

Fie că ești coordonator de echipă, sau membru al ei, gândește-te puțin și n-o să-ți pară rău. O să te ajute puțin 🙂

Știu că la sfârșit ar trebui să pun o întrebare pentru comentarii, dar iete că nu vreau. Na! Pa!

PS: regula 6 dacă n-o știi, ai lacune majore, cercetează, deși văd că în sărci pe gugăl nu prea apare, o să o găsești la traineri mai talentați, mai puțin formali și mai mult neconvenționali. Uite că în engleză e plin totuși pe gugăl de versiuni ale regulii nr. 6

Naveta, mașina și cărțile audio

În ultima perioadă merg destul de des cu mașina (Ploiești-Pitești) și vreau să-ți zic că începuse să mă enerveze drumul. Practic nu pot să fac nimic timp de aproape două ore, în afara faptului că mai sun și eu la telefon și vorbesc să treacă timpul. Eeeh, dar stai să vezi, c-am dat peste niște cărți audio, inițial pe torente și am descărcat, dar nici n-am apucat să ascult una, că mi-am dat seama că sigur găsesc eu ceva mai util decât niște chestii la întâmplare și țup-țup, am ajuns la Audible de la Amazon.

E adevărat că dai un ban, dar mie mi-e clar că merită. Am aplicația pe iPhone, care conectat la bluștuțul de la mașină îmi face naveta asta aproape un moment dorit, așadar am apucat și eu să ascult, că nu pot să mai zic să citesc niște cărți foarte interesante. Am și aplicația pe tableta cu Android, iar cărțile fiind în norișori, când deschid una, îmi sincronizează momentul când am oprit-o de pe celălalt aparat.

Oricum, valoarea adusă în timpul ăsta practic inutil de navetă este excepțională și recomand oricui pierde vremea pe drum să se gândescă la cărțile audio, unele dintre ele citite chiar de autor, ceea ce face lucrurile chiar și mai interesante.

Din bibliografia sau audiografia mea vă recomand:

  • The Toyota Way, Jeffrey Liker;
  • Leading Change, John Kotter;
  • The Five Dysfunctions of a Team, Patric Lencioni;
  • Emotional Intelligence, Daniel Goleman;
  • Who Movd My Cheese?, Spencer Johnson.

Utilizare plăcută!