Impozit pe prostie, ne trebuie?

Înţeleg că prostia nu doare, că nu-i văd tăvălindu-se pe jos pe unii şi chiar nu cred că ar fi util. În schimb, dacă ar trebui să cotizeze la buget pe măsura prostiei, n-ar face un bine societăţii? Nu mă pricep la politică, ştiu doar că în dreapta de tot sunt fasciştii, în stânga de tot sunt comuniştii şi socialiştii iar  pe la centru cu diverse arome se află cele democrate, liberale etc. Nu-mi dau seama dacă impozitarea prostiei s-ar potrivi mai mult sau mai puţin unui anumit tip de partid, nici ideologic vorbind, nici datorită faptului că aceia care ar propune o astfel de lege ar trebui să fie destul de puţin afectaţi de subiectul ei, ceea ce cred că este puţin probabil să existe.

S-au apucat unii să facă afaceri de nişă pe prostie, să vândă adeverinţe de intrare în rai, pastile contra prostiei sau alte alea. Dacă n-ar fi cerere pe piaţă nu s-ar mai povesti, dar prostie este. Să nu mai vorbim de jocurile piramidale, de aşa zisul multi-level-marketing din ţările care trec de la copaci la mersul pe stradă. Astea într-adevăr speculează naivitatea umană, sau nu ştiu ce altceva, pentru că şi oameni cu pretenţii şi titluri academice le-au căzut în plasă. Caritasul a ajuns şi în Wikipedia cu descriere în engleză, că pe plan local cam toată lumea ştie ce-i cu el.

Nu mai vorbim de teagma Mamei Omida, care şi ea a ajuns in Wikipedia, nu ca alţi inventatori români cunoscuţi doar de străini. Cu toate că e din Ploieşti şi eu ţin cu oraşul ăsta, chiar dacă e uscat din multe puncte de vedere, vă invit să nu veniţi aici doar ca să le vizitaţi pe cele 1234 de fiice şi nepoate, care mai de care unicele descendente. Mai bine puşcă o pălincă şi vezi din ce în ce mai clar viitorul, şi roz-gălbui, sau dacă tot ajungi până aici mai bine vizitezi Muzeul Ceasului şi vei fi mai câştigat.

Am văzut şi păreri conform cărora Loteria Română ar fi o instituţie de faţadă, de fapt ea fiind casieria taxei pe prostie, că mai degrabă ar trebui denumită Înşelătoria Română, doar aşa a ajuns să o comenteze  şi unguru’ Bulan pe youtube aici. Păi se rostogolesc în morminte somităţi ale teoriei probabilităţilor văzând că la noi numerele extrase sfidează orice principii consacrate.

Taxa de mediu se califică şi ea în zona impozitului pe prostie, cum zicea cineva aici. Păi ce mă, râuri, ramuri vrei să fie prieten oricui, nee zice Ziua aici.

Mai departe, luăm o pauză şi vedem că subiectul stimulează artiştii şi ţup o colecţie de epigrame pe tema asta apare în e-mediu, că vorba aia, românul face haz de necaz, doar aşa a supravieţuit zâmbind în istorie…

Campaniile cu SMSu’ se încadrează şi ele destul de bine în subiect. Dai un leu pentru Ateneu am înţeles, dar ce au încercat să facă, sau poate chiar mai fac operatorii de telefonie mobilă, când cer un euro pe un mesaj, care de altfel costă mult mai puţin, în vederea unui potenţial câştig, nu e tot taxă pe prostie? Uite aici o părere pro.

Puţin mai trist este faptul că mai plătim şi impozit pe prostia altora. Că vorba aia, dacă o primărie sau un minister pierde nişte bani datorită prostiei celor care o gestionează, banii vor fi recuperaţi, dar de la cine, de la vinovaţi? Neee, de la noi.

Eşti latifundiar cu nivel ridicat de prostie şi nu mai ai ce cupăra pe pământ,  îţi iei pământ pe Lună, dar ca lumea dom’le, cu acte. Nu e chiar cadastru  ca la garsonieră, da’ e bune, e oficiale. Mai este şi varianta romantică de prosteală, adică nu parcelă pe lună ci stea, stea iubita mea, ţi-am luat o stea de pe cer. Mă laşi? Da’ ia uite ce frumos explică oamenii aici, că sunt singurii din România care fac afaceri curate cu stelele de pe cer.

Închei cu ofertele de genul şi primiţi gratis blablabla. Păi cine să mai creadă frate că e gratis, că dacă faci un calcul, mărunţitorul de păr pubian pe care l-ai primit cadou, oricum nu-ţi trebuia, iar aragazul pe care l-ai cumpărat era de două ori mai scump decât în magazinul de vizavi.  

Departe de mine gândul că voi fi imun la cotizare, dar totuşi cred că o astfel de impozitarea ne-ar face mai mult bine decât rău. Te bagi?

 

Tastatura cu diacritice

tastatura

Ma tot gandesc de ce pana mea, la noi in Romania, nu prea sunt tastaturi cu diacritice. La toti am vazut: la turci, la italieni, la spanioli, la portughezi, la francezi, la nemti. La noi nu. Adica ce frate, noi n-avem limba? Sau toti romanii scriu numai in engleza?

Ar fi intr-adevar putin mai complicat la inceput, pana m-as obisnui cu plasarea simbolurilor pe tastatura, dar dupa o vreme, romanul din mine zice ca ar fi meritat.

Am invatat sa scriu cu ambele maini in facultate pe un Pentium 166MMX. Ce vremuri. Si ce si-a mai scos calculatorul ala banii cu proiectele facute in Excel. Eeeee. Nu mai stiu numele profesorului ca i-as fi multumit nominal.  Oricum, a insistat sa invatam treaba asta si acum imi este de foarte mare ajutor. Foloseam un programel Typing Tutor, ceva similar cu ce au oamenii astia aici. Din pacate m-am oprit inainte de a-mi integra in reflexe si cifrele, chestie pe care sper sa o rezolv intr-o zi.

Avem si varianta sa emulam tastatura romaneasca pe una cu format american, dupa cum ne zice Microsoft aici, dar parca nu-i acelasi lucru. Seamana mai mult cu cafeaua fara cofeina, tigarile fara nicotina si berea fara alcool. Mai ales ca sunt si conflicte generate de fonturile utilizate.

Daca te intereseaza subiectul, poti descarca setul de caractere Times New Roman actualizat (ca sa includa caracterele romanesti) de aici, presupunand ca ai Windows original. Mai poti sa vezi cum un alt roman si-a dedicat timpul si a depus eforturi consistente pentru a sustine utilizarea diacriticelor.

Revenind, chiar vreau:

  1. sa traiesc momentul cand diacriticele devin standard pe tastaturile din Romania;
  2. sa studiez problema si sa scriu in blog cu diacritice, din respect pentru tine si pentru mine.

Momentan nu am reusit, cel putin nu inca. Eu scriu sh si imi iese „?” Tu cum scrii?

PS in urma sfaturilor primite pe grupul diacritice de la google, am primit o legatura catre pagina asta. Prima parte a problemei am rezolvat-o.

Ce vreau eu?

Si uite cum ce nu-mi place mie la altii am facut si eu. Acum doi ani am pornit blogul asta, in principal cu ideea de a nu pierde contactul cu web-ul din prisma brumei de programare php/mysql pe care am capatat-o in perioada cand scoteam bani din ea. Poate ca pe undeva in subconstient mi se parea si interesant sa ai blog, cu toate ca nu aveam de gand sa spun nimanui. Asta pentru a putea scrie chestii sub anonimat. Ca si cum ar fi fost importante. Aiurea. Ce vreau eu?Oricum, astea fiind spuse despre mine, sa ma concentrez pe ce nu-mi place mie la aia „altii” si am facut si io: ca nu stiu ce vor. Frate, vine cate unu’ sau una la mine si’ncepe cu frazelungi, cateodata chiar cu clare semne de nervozitate din care imi dau seama ca vor ceva de la mine. Din politete, lipsa de tupeu, inconstienta sau, si mai rau, prostie, io-i las sa vorbeasca. Sau cel putin asa faceam acu’ ceva vreme. Foarte interesant este cand persoana respectiva vrea ceva dar nu stie ce vrea de fapt si asta ii alimenteaza nervii.

O mare greseala pe care o faceam era sa incerc ca impreuna cu persoana respectiva sa definesc ce vroia de la mine prin intrebari iterate din naratiunea incetosata pe care o expuneau. Acu’ si io puturos, normal ca incercam sa aduc totul la o intrebare pentru care sa am deja un raspuns sau sa-mi fie usor sa raspund. Asta cu toate ca imi dadeam seama ca de fapt nu de raspunsul ala are nevoie persoana in cauza. Dar ala era raspunsul la intrebarea care imi spunea ca vrea sa mi-o puna, ca sa zic asa…

Treaba mai naspa era ca de fapt, dupa ce agream intrebarea, sau mai precis, defineam ce vrea persoana de la mine, chiar daca raspundeam corect/complet, nu dura mult si fenomenul se repeta, deoarece problema initial ramanea nerezolvata.

Asa m-am decis ca, in masura posibilitatilor, atunci cand vine unu’ sau una la mine si da semne ca vrea ceva sa insist mult pana ma conving ca stie ce vrea. Adica sa-si raspunda omu’ singur la intrebarea „ce vreau eu?” Cand stie, imi face chiar placere sa-l ajut.

Revenind la inceputul discutiei, am pornit pauzamea.net, cu gandul ca aici voi scrie chestii cu care sa iau si eu o pauza. O pauza de la servici, de acasa, de unde-o fi, dar sa fie pauzaMea. Din asta am deviat si am ajuns sa pun bancuri, filmulete, poze, huburi, torente si altele. Da’ ce, asta-i blog? Nu nene, din cate am vazut si io prin e-ograda blogaristilor, astia chiar scriu pe niste subiecte. Cum, cat asta depinde de fiecare.

Evident este insa faptul ca am sarit peste intrebarea „ce vreau eu?” Noroc ca de curand am facut si categoria cocktailuri, capitol la care chiar daca nu ma pricep, totusi imi face placere sa degust in cantitati relevante.

Acu’ ca m-am lamurit ce vreau, adica sa scriu si ceva in blog, cu siguranta o sa las si celelalte categorii active, ca vorba aia, cine nu vrea sa se simta bine intr-o binemeritata pauza? Sa afle un banc nou, sa vada un clip haios, sa bea un cocktail etc sunt chestii, astea sunt chestii cu care-mi propun sa ajut vizitatorii.

Daca ai ajuns sa citesti pana aici, pune si tu un comentariu, chiar daca scri numai „a”, ca sa vad si eu ca a citit cineva articolul asta. Nu ca n-as vedea din numarul de vizualizari, dar parca ar fi mai interactiv, asa cum ii sta bine blog-ului. Multumesc.