Leapşa cu cretă

creta

Am luat leapşa de la Cătălin şi trebuie să scriu despre cretă, că nu am cum să nu răspund unui apel (de) la imaginaţie. Deci, să începem.

Jurnal de cretă

Înainte de Cretos, strămoşii mei au fost cei care au dat oamenilor posibilitatea să lase semne pe suprafeţe tari, de obicei lespezi de piatră sau pereţi de peşteri. Sculptau ăia în piatră, da’ le şi lua mult timp ca să scrie Ana are mere le lua cam două generaţii. În plus, după ce scriau, venea preistorica şi-i lua la ciomăgeală, că, ciiiiineeee ieee băăăă Ana asta… Nici măcar nu mai ştia săracu’, că preluase de la ta-su meşteşugul şi leapşa familiei.  Şi aşa, încet, încet, părinţii lui Darwin, maimuţozaurii, au descoperit o metodă mai uşoară de a lăsa semne, care mai apoi puteu fi şi şterse, pentru a evita partea cu ciomagul. Continuă să citești