Despre pagina despre

despreM-am surprins de mai multe ori intrând pe pagina Despre a blogurilor pe care le vizitez, pentru a afla mai multe despre cel/cea din spatele cuvintelor. În marea majoritate a cazurilor, pentru că am o prejudecată la care lucrez să o înlătur, conform căreia blogurile celor care abia şi-au serbat majoratul sunt pline de filmuleţe, de comentarii scrise de copii care au scăpat de teme şi de o lipsă acută de conţinut cu valoare. Există probabil şi excepţii pe care nu am avut plăcerea să le întâlnesc.

Pentru pauzamea.ro am vrut să am o pagină Despre, culmea culmii, chiar dacă la început nu prea am intenţionat să scriu nici un detaliu personal. Apoi mi-am dat seama că mă cam deranjau blogurile care nu iau o pauză ca să-şi prezinte succint autorii, aşa că, dacă pentru mine este ceva important, ar trebui să-i acord atenţia cuvenită şi pe propriul blog.

Am început să citesc câte ceva, pentru că binenţeles, avem ce învăţa şi despre cum să scriem o pagină Despre… În cele ce urmează îţi voi spune ce am stâns de prin blogosferă pe subiect ca să poţi aplica, dacă doreşti, pe blogul tău. Utilizare plăcută.

De ce să ai o pagină Despre?

Primul argument care-mi vine în minte este pentru că sunt şi vizitatori care sunt interesaţi de aşa ceva, iar din respect pentru ei trebuie să-ţi rupi puţin timp şi să le dai câteva infomaţii despre tine, nu? În cazul meu este doar un blog personal în care îmi iau pauzele, dar pentru cei care au bloguri ne nişă, bloguri tehnice, cred că pagina despre este locul în care vizitatorul se poate convinge dacă autorul este relevant sau nu pentru ceea ce-i interesează. Este adevărat că, până la urmă, valoarea conţinutului contează, dar totuşi, parcă şi prezentarea persoanei din spatele cuvintelor face blogosfera un loc puţin mai personal, mai prietenesc.

Alte argumente le-am găsit pe Problogger şi anume:

  1. transparenţa – o caracteristică dominantă a blogosferei care prin popularitate devine o cerinţă pentru toţi cei care se alătură ei;
  2. implicarea – indiferent de subiectul tratat, latura personală a autorului poate reprezenta un element definitoriu de diferenţiere (pentru unii pozitivă, pentru alţii negativă);
  3. promovarea propriului conţinut reprezentativ, articolele din arhive la care ai muncit şi care crezi că reflectă spiritul blogului tău cât mai bine.

Mai multe detalii Continuă să citești