Etichetă: limbă străină

  • Limba cehă

    În afară de noul meu hobby – cositul – m-am apucat să învăț și o limbă străină. Am ales ceha pentru că am avut ocazia să cunosc mai mulți oameni deosebiți. Este o combinație de provocare personală și un fel de tribut din respect pentru anumite lucruri.

    Oricum, călătoria este promițătoare. Deși pare foarte greu, nu este. Depinde cum privești treaba asta cu o limbă străină. Dacă o iei de la început că e greu, așa va fi. Dacă în schimb te gândești în pași mici și ai și un motiv motivant, 🙂 totul devine mai ușor. Nu vreau să scriu poezie în cehă și nici proză. Vreau doar să am o fluență minimă și să pot spune anumite lucruri.

    Am găsit site-ul Fluent in 3 months care include un fel de metodă de învățare a unei limbi străine. Mi-am mai  instalat un soft ca să învăț mai ușor cuvinte și expresii în limba cehă.

    Prima etapă din program a presupus să mă înregistrez când spun un fel de scurtă prezentare personală în limba cehă. Taaaa-daaaam:

    Așadar, măcar să mă fac de râs complet dacă tot am început, nu?

    Te țin la curent cu progresul.

    Și să știi că e chiar interesant să înveți o limbă străină. Deja mă gândesc care să fie următoarea… 🙂