Manager la coasă 2: planificarea

Nu uita că vorbesc despre management

Când pleci la coasă, ori ești entuziasmat, ori ești scârbit, ori ești inert. Eu vorbesc doar pentru cei din prima categorie. Pentru cei din ultimele două categorii, îmi pare sincer rău.

Așa, deci, în loc să mă apuc de golf, mi-am ales ca hobby cositul.  Deja am scris despre munca în echipa mâna dreaptă – mâna stângă la coasă. În episodul ăsta vorbim despre planificare.

Extrema 1: Lipsa unui plan

Entuziasmat că mi-am luat coasă, m-am apucat brusc de treabă. Mi-am dat seama că am uitat gresia. Nu că aș fi avut.

La lama asta cică trebuie un ascuțitor normal de cuțite. Soția mea dragă și-a mai pierdut din vigilență. Puțin. Vorba aia, are grijă de patru copii… a observat lipsa ascuțitorului din setul de cuțite de bucătărie după mai multe zile.

Bun, deci am uitat gresia. Asta este. M-am dus să iau ascuțitorul. A mers. Entuziasmat am continuat.

Cositul nu este totuși ca o meditație zen. E de tras frate. Mi s-a făcut sete. N-aveam apă. Asta este, uitasem. De fapt nu m-am gândit. M-am dus în casă să-mi iau apă.

Entuziasmul m-a făcut să încep treaba fără să învăț ceva despre cosit. Partea cu munca în echipă mâna dreaptă-mâna stângă a fost o lecție dată de pământ, de practică, mai apoi confirmată de teorie. Bun, deci am sărit și peste partea cu a ști ceva despre cosit.

Așadar:

  • n-am avut ce-mi trebuia;
  • m-am oprit de multe ori;
  • am fost ineficient.

Sună cunoscut? Cam asta înseamnă lipsa unui plan.

Extrema 2: Planul perfect

Învățând din greșelile anterioare, bineînțeles că următoarea dată m-am pregătit mult mai bine pentru cosit:

  • am căutat câte ceva pe net, am mai vorbit cu mai mulți colegi experimentați. Așa am învățat puțin despre poziția mâinilor și alte lucruri foarte utile,
  • am pus ascuțitorul de lamă în garaj lângă coasă. Astfel nu îl mai uit și nici nu mai trebuie să mă întorc în casă după el;
  • mi-am pregătit o sticlă cu apă. Știam că mai bine merge pălinca. Și-mi place. Dar aveam de mers cu mașina sâmbăta aia. M-am limitat la apă;
  • mi-am făcut planul de unde încep și cam cât cosesc. Am stabilit când să mă apuc și cam cât ar trebui să dureze.

Ce să mai, planul a fost perfect, nu lipsea nimic. Ai zice că asta este varianta finală. Ei bine, surpriză!

A plouat. Nu am putut să cosesc.

Echilibrul dintre lipsa planului și planul perfect

Pe de o parte, este clar că fără plan nu e bine. Pe de altă parte, iluzia planului perfect poate fi dăunătoare. Adică ai impresia că planul este perfect și apoi se întâmplă ceva de-ți 7#te zenul. Combinația care-mi pare mie ideală este:

  • planul excelent;
  • rezultatul este important, dar și modul în care te simți atingându-l. Călătoria de multe ori este mai importantă decât destinația…
  • a fi conștient că shit happens. Asta e în direcția cu ”viața este ce face Dumnezeu să se întâmple în timp ce oameni-și fac planuri”. Pe de altă parte, ”Dumnezeu te ajută, dar nu-ți face planul de producție”.

Luând astea în considerare, cam așa mi-a ieșit într-o altă zi cu cositul.

Să nu-ți zic că am putut să beau și pălinca și totul a fost chiar excelent.

Ce planuri ai? 🙂

Manager la coasă: munca în echipă

Nu mă refer să cosești în echipă. Ce vreau să descriu este munca în echipă a celor două mâini: mâna dreaptă și mâna stângă.

Manager la coasă: munca în echipă

Eu sunt dreptaci. Deci, la mine, mâna dreaptă e cea care se dă mare: că e prima, că e mai dibace, că e cea mai precisă. Așa este. Asta dacă e stânga în preajmă să ajute cam la tot, altfel, dreapta a încurcat-o. Ca să nu zic a belit-o, că sărim de la coasă pe alte meleaguri.

Trebuie să spun de la început că abia ce mi-am luat coasă. Mai sunt și pantofar de oraș, așa că ai înțelegere rogu-te pentru micile ezitări urbane care umbresc adevărata îndeletnicire a cositului. Mulțumesc.

Să ne întoarcem la lecția manager la coasă: munca în echipă.

Există o poziție optimă a fiecărei mâini. Asta presupunând că și scula te ajută. Bineînțeles, vorbesc despre coasă

O mână trage, iar cealaltă ghidează lama. Pare ușor, când te uiți. 

Apoi o vezi pe dreapta, cum se bagă să tragă ea mai tare. Rezultatul este vraiște, văzduh, în crăci, sau alte formulări asemănătoare. Asta la început. 

După aceea, dreapta, care avea altă treabă, obosește rapid. Își cam dă seama că nu asta e treaba ei. Poate chiar își recunoaște. Feeric e când recunoaște și-n fața stângii. 

Stânga le are și ea pe ale ei. Dacă tot s-a băgat dreapta în față, a lăsat-o să-și rupă dinții. Nu îi zice românește stai fă că-ți dai duhu pe tarla și nici n-am început. Stă pitită cu cotul în spate și se mai lasă din când în când cu greu pe dreapta. Zâmbește ușor la încheietură de cum se spetește dreapta zăpăucă.

Fiind prea obosită, dreapta nu mai poate să facă exact ce are ea de fapt de făcut: să ghideze lama. Deci nu mai poate fi vorba de rezultat, pentru că echipa trebuie să ia o mare pauză. Asta fix la început.

O-ntrebi pe dreapta care-i treba. Sare și iritată: 

-Păi eu, care-mi dau duhul?  Și trag și fac de nu mai pot? 

O iei pe stânga să-nțelegi și ea-ți spune senin: 

-Ah, păi eu făceaaam, eram practic gata să încep, dar s-a băgat dreapta peste mine. Că e ea mai deșteaptă. Că face ea mai bine. Și nu numai cam lasat-o, da’ i-am arătat eu care-i treaba aici.

Îți sună cunoscut, nu? Păi pământul și coasa erau aici de hăt, dinainte cu mult de homo corporatistaes.

Manager la coasă: concluzii pentru munca în echipă

Coasa te învață că munca în echipă înseamnă ca fiecare mână să își cunoască propria treabă, să o facă bine, să o respecte pe cealaltă mână pentru ceea ce face,  și s-ajute, nu să încurce.

Putem vorbi de proactivitate, engagement, empowerment, feedback și alte alea, dar este o lecție de management la coasă, iar la englezismele astea, reacția câmpenească ar fi… 

-Să mă ce, mă?

Dacă-ți sună cunoscut, lasă un comentariu mai jos. Dacă mi-a scăpat ceva prin brazde, nu te sfii să te exprimi lejer.