Pauza mea

Etichetă: romania

  • România, româneşte

    În afară de transhumanţă, care ne(-a) caracterizat într-un mod distinctiv, avem cred în faţa străinilor care vin sau pleacă din România şi un mare talent de a le ura bun venit, sau la revedere, după caz, prin miraculoasa prestaţie a Aeroportului Internaţional Otopeni. Astăzi, de exemplu, au avut un spectacol destul de reuşit. În deschidere, băieţii de la controlul bagajelor. Diafani domnule. Păcat că străinii nu aveau titrare şi oricum, traducerea şi adaptarea ar fi dat o grămadă de bătăi de cap celor responsabili. Dintre deliciile oferite gratuit: 

    – Dă bă o cutie’ncoa! 

    – De care? Ia vezi, asta e bună? 

    Asta în condiţiile în care au un singur tip de cutie pentru controlul bagajelor. O stibabilă vameşă sau ce o fi, către o pasageră care a bipăit la aparatul de control metale: 

    – Duceţi-vă înapoi şi puneţi pantofii pentru control. Pasagera: 

    – English, please. Vameşa: 

    – Înapoi cu pantofii la control. 

    Până la urmă o colegă a vameşei a rezolvat mândră situaţia: 

    – Go back. 

    Şi după aia s-a blocat dar a continuat într-o engleză mutească să-i arate că avea ceasul la mână, un fel de ceas cu cuc şi brăţară de metal, care probabil a iritat aparatul de control. 

    În episodul următor este aşteptarea avionului. În acest timp, oamenii de ştiinţă din aeroport au reuşit cu succes încrucişarea forţată a lui Duffy Duck şi Donald. Experimentul larg aplaudat de public a luat forma unei domnişoare care anunţa pasagerii care întârziaseră pentru îmbarcarea la poarta 7. Cu greu am înţeles textul, ce să mai vorbesc de nume. Şi mă refer la textul în limba română, ca să nu crezi altceva. Probabil că a doua parte a anunţului era în engleză. Nimeni nu a reuşit să-şi dea seama. 

    Mai apoi, pentru că audienţa era deja încălzită, au venit să culeagă laurii şi constructorii care lucrează la modernizarea aeroportului, modernization, cum scriu ei în engleză. Nu-i puteam vedea, pentru că au avut decenţa să pună un fel de perdea, sau mai bine zis perete de grajd. Starurile necunoscute încă, forţând destul de puternic acele aparatelor care măsoară decibelii motoarelor cu reacţie: 

    – Baaaăăăăă, haida hooopa măăăă. Colegul vizat: 

    – Haida băăă, ce? E prea mult? 

    Probabil că era o conversaţie în cote inginereşti cu paşi de un milimetru, că după aceea s-au pus vârtos pe ciocăneală, dar nu din aia de mai auzi aşa prin blocuri în timpul orelor de odihnă, nooo, treabă serioasă, fier pe fier, şi cu structură modulară de amplificare a undelor sonore, ce să mai, bătutul în calorifer e tiră. Probabil că au montat ţevile alea într-un mod în care amplificarea bocănelilor este maximă, păstrând totuşi într-un mod incredibil acurateţea loviturii originale de ciocan. 

    Asta este, românul se naşte şi moare artist! 

  • Vreau produse româneşti

    fabinro

    De prin 2000 a fost lansat programul Fabricat În România. Eu îmi aduc aminte de asta ca fiind o iniţiativă a lui Dinescu, dacă mă înşel, zi-mi. Oricum, cu scopul definit de a sprijini agentii economici autohtoni in competitia inegala – si de multe ori neloiala – cu produsele din import, Programul Fabricat in Romania propune membrilor sai o promovare unitara si coerenta care sa asigure continuitate activitatii acestora părea ca un proiect cu puţine şanse de reuşită la momentul respectiv, când piaţa românească dezvolta exponenţial un cult al produselor străine. Poate în unele cazuri nu fără motiv, dar oricum, fenomenul cumpărării produselor care nu erau fabricate în România era o dovadă clară a ignoranţei, atât a populaţiei, cât şi a celor de la conducere. Prin 2005 a avut loc o reîncercare de revitalizare a programului.

    Cum am mai zis, şi o voi spune mereu, părerea mea este că valoarea în timp se vede. A trecut perioada aia şi acum, din ce în ce mai mult, văd oameni interesaţi să cumpere produse româneşti. Si mă bucur. Păcat că a trebuit să fim inundaţi cu turcisme şi chinezisme în aşa hal de ne-au ieşit pe nas, ca să ne dăm seama ce vrem.

    Piaţa liberă în general corectează tendinţele aberante de consum, ceea ce s-a intâmplat şi la noi. Acum, mai departe de nivelul „0” la care am reajuns, cred că avem nevoie de un pas mai departe. În nici un caz nu sunt de acord să cumpăr un produs prost, doar de dragul că este fabricat în România, dar dacă valoarea este apropiată, chiar mă interesează să cumpăr ceva local. O fi ăsta protecţionism social sau cum i-o mai zice, da’ toată lumea o face şi încâ de multă vreme.

    Eu eram şi sunt în continuare pentru productivitate-eficienţă-profitabilitate, dar când am aflat că in timp ce eu înjuram producătorii români de alimente pentru că marfa din străinătate era mai ieftină, cu toate că trebuia transportată de la mama dracu’ până la noi, am aflat ca nu prea aveam dreptate. De ce? Păi foarte simplu, multe economii mai deştepte subvenţionează anumite ramuri ale economiei…

    Mie mi se pare că aderarea la UE a fost singura variantă corectă de acţiune şi poate din cauza asta am fost foarte bucuros că s-a întâmplat. Pe de altă parte, faptul că am devenit, mai mult forţat decât benevol, o piaţă de desfacere pentru produse din celelalte ţări membre, cu cote limitate la export, nu prea îmi place. Nu că ar avea vreo importanţă.

    Revenind, după atâta vreme în care am învăţat că produsele româneşti pot fi competitive (calitativ şi ca preţ) pot spune clar că mă duc la piaţă, la supermarket sau prin magazine şi mă uit frate să văd dacă-i fabricat în România, că vorba aia, n-are nici mama lui de Bordeaux cum să ştie ce e aia o Fetească Neagră de pe Dealurile Prahovei. Normal că unele domenii nu au cum să sufere niciodată, ca industria porno românească. Nu cred că o s-o văd pe aia Plugaru, eleva porno sau aia Senzuala cu abţibild  Fabricat în România. Pe de altă parte nici nu văd toţi angajaţii de la Dacia să cumpere Loganuri.

    Deci vreau produse româneşti. Mă duc să beau un pahar de vin pe tema asta. Tu?