De ce uităm?

memorieRâdeam când eram mai mic de bunică-mea, Dumnezeu s-o odihnească,  care ajunsese la o vârstă respectabilă (peste 80 de ani) şi când mergeam la ea ne povestea de mai multe ori aceleaşi lucruri. Interesant era că îmi spunea detalii despre întâmplări petrecute cu 50 de ani înainte, dar uita că tocmai îmi mai spusese acelaşi lucru cu 5 minute înainte. Timpul a trecut şi am început şi eu să mă întreb de ce m-am dus în bucătărie, unde mi-am pus telefonul, care era ideea pentru un articol de pe blog care mi se părea atât de interesantă acum 2 minute etc…

Bănuiesc că nu sunt singurul cu problema asta, aşa că dacă tot mă documentez, cred că împărtăşirea celor descoperite nu poate să-ţi facă decât bine.

De ce uităm? Să începem cu memoria

Ce ciudat ar fi să nu avem memorie. În fiecare zi totul ar fi nou, din nou. Un prezent perpetuu. Spun ciudat pentru că din anumite puncte de vedere ar fi bine, adică ai râde de fiecare dată la acelaşi banc, cu aceeaşi poftă, şi naşpa, pentru că ai uita că ai luat deja 14 laxative şi s-ar complica puţin lucrurile…

Specialiştii împart memoria în două mari categorii: cea pe termen scurt şi cea pe termen lung. Bineînţeles că prima îţi oferă o multitudine de detalii relative la câteva lucruri pe care le faci acum, iar cea de-a doua îţi oferă amintiri mult mai îndelungate, dar cu un nivel de detaliu mai redus. Există şi aici excepţii, în sensul că, poate îţi aduci foarte bine aminte o întâmplare de acum 10 ani, poţi chiar să retrăieşti fiecare clipă ca şi cum s-a întâmplat ieri. Continuă să citești