Să definesc de la început perimetrul discuţiei. Mediu corporatist. Targeturi, sau mai bine zis ţinte, obiective, că d-aia am blog în limba română. Criză. Presiune pe costuri. Şi înainte de criză, la deviaţii negative de la obiective, clar sunt necesare planurile de acţiuni corective, responsabili, termene etc. Normal. Acum, cu criza şi mai şi. Ultima noutate pe care am auzit-o însă, dacă ieşi bine, trebuie să dai explicaţii. Explicaţia pe care am auzit-o pentru cerutul explicaţiilor 🙂 este că dacă ai ieşit bine, foarte probabil nu este pentru că ai avut eficienţă şi ai realizări mai bune decât planul. Nu. Surpriză. Planul a fost prost. Am învăţat şi eu câte ceva în viaţa asta, și teorie, și practică. Aș putea spune că unele chestii le-am chiar studiat, şi totuşi nu pot să mă abţin să nu zic: mă laaaaaşiiii? Nu că n-ar exista planuri proaste, dar câtă vreme planul este făcut pe baza unor premize, a unor conexiuni şi calcule verificate, probate de realitate etc, cât de greu să te zdruncine criza ca să nu mai ştii în ce parte acţionează gravitaţia?
Mai există încă un aspect al faptului că poate fi rău dacă este bine, de genul: bugete, obiective. Binenţeles, obiectivele, mai jos (în sensul costurilor) decât bugetele. Prin crăcănări repetate, ieşi în target. Alţii au probleme şi trebuie să te crăcănezi mai mult ca să fie bine pe total. Iese bine pe total. Se termină perioada şi apoi ce urmează: analiza istoricului. Ce vedem? Statistici, rezultate medii, la unii mai bune, la unii mai proaste. Ce se întâmplă cu cei care au făcut mai bine decât se aştepta cineva să facă? Primesc obiective mai provocatoare, pentru că media anterioară obţinută, aia după a doua rundă de crăcănări făcută ca să-i scoată pe alţii din căcat, a ieşit mai bună. Adică, din nou, celor care fac bine, chiar dacă au ajuns la un nivel de performanţă foarte ridicat, li se cere mai bine, iar celor care au făcut prost, surpriză, li se dă un obiectiv puţin mai greu faţă de media proastă pe care au scos-o, medie proastă pentru care cei buni au trebuit să facă mai bine decât era definit iniţial. Practic, celor care au făcut prost, li se cere să facă în medie puţin mai prost. Ciudat. Imi tot vine în minte o imagine pe care nu am putut-o picta în cadrul unei discuţii anterioare, aşa că o scriu aici. Mă gândeam la o echipă de atleţi. Echipa intră în căcat. Fizic. Scuzaţi cuvântul echipă. Obiectivul echipei este să nu aibe în medie pe fiecare membru mai mult de o pată de x cm pătraţi. Când facem constatarea situaţiei finale, ce vedem? Unii sunt plini de căcat, din cap până în picioare, alţii mai puţin, iar alţii mai deloc. Antrenorul face media şi-i dă că au ieşit cu x+1 cm pătraţi, adică mai mult decât obiectivul. Nasol. Îi ia la rând. Se uită la unul care are o mică pătuţă între buci. Nasol, naşpa, problem. Problem. Păi bine frate, dacă vrei o medie mai bună, nu priveşti mai întâi care sunt deviaţiile relevante, să-ţi concentrezi eforturile pe ce-ţi aduce beneficii într-un mod mai eficient? Păi nu d-aia ai auzit de Pareto? Păi ce să te holbezi la ăla între buci nene, când vezi pe alţi plini de căcat din cap pînă în picioare? Şi-mi vine în minte o altă expresie a unei profesoare din generală: este mai uşor să aduci un elev de 4 la nota 8 decât un elev de 9 la nota 10.
Revenind pe subiect, noroc că am categoria asta A fi sau a nu fi de articole, că altfel nici nu ştiam unde să-l pun. Te întreb, nu e ciudat să fie rău că este bine, sau să fie bine că este rău?
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.