A fi sau a nu fi miliardar. Miliardar în Euro, de fapt merge şi în RON… Citeam în Forbes cum a afectat criza averea unora. Adică, Gates a venit din nou pe locul 1 la categoria cel mai bogat om din lume, după ce Warren Buffett a pierdut 25.000.000.000 dolari datorită crizei, nu că n-ar fi pierdut şi Gates, dar s-a limitat la 18 miliarde dolari. Mi-a făcut plăcere să scriu în cifre. Să-mi bag, câte zerouri… Pe primul loc la pierderi era un indian, de care oricum nu auzisem nimic, Anil Amani, care cică a pierdut 31.9 miliarde dolari. Adică omul a pierdut ceva substanţial, dacă nu se crăcăna puţin, pierdea cât tot PIBul României din 2000.
Criza asta n-a iertat nici o naţie, de ruşi la americani, de la indieni la islandezi. Criza probabil promovează volori solide, hehe, diversitate, cum fac muuuulte companii multinaţionale. Altceva însă mă pornise în scrierea articolului, şi anume, ce pana mea i-a făcut pe oamenii ăştia să ajungă acolo unde sunt? Clar că pe unii i-a făcut moştenirea, fiind a x-a generaţie care a dus mai departe averea moştenită, dar alţii au făcut-o de la zeeero. Sau aproape zero. Când te gândeşti la câteva miliarde de dolari, clar că vreo două-trei sute de mii, cam se apropie destul de tare de zero.
Îmi aduc aminte perioada când se făceau bani cu mersul la turci. Veneau oamenii cu blugi d-ăia piramide şi cu geci de piele din petice, cu pături sau mai ştiu eu ce. Probabil că şi ADNul contează că a fost şi tata, dar mai mult a pierdut. Probabil că ţine şi de genetică. Dar de fapt nu, realitatea ne arată că sunt oameni care au creat averi, fără să deţină nimic cu o generaţie înainte. Deci nu e ADNul. A scăpat şi tata, a scăpat şi mama, am rămas singurul responsabil. Poate că n-am avut curaj. Şi nici nu mă atrag câştigurile rapide, nici vagabond nu sunt, deci vagabond milionar sigur nu voi deveni. Am văzut de curând filmul (Slumdog Millionaire) şi în loc să mă motiveze, la mine efectul a fost chiar contrar…Nici nu mi-am luat milionul când a trebuit.
Este adevărat şi altceva. Când eram mic, mic dar grăsuţ :), toată lumea spunea că trebui să înveţi bine ca să ajungi departe. După ce am terminat şi liceu şi facultate şi master, am avut plăcerea să aflu că, dintre colegii de generală, unii care abia se chinuiau să treacă dintr-un an în altul, au ajuns departe, fooooaarte departe. Nu văd decât două variante: ăia bătrânii habar nu aveau ce vorbeau, sau, vremurile, lumea, s-au schimbat şi asta este, ei au ajuns unde au ajuns. Nu că mie nu mi-ar fi bine, dar discutam despre nişte oameni care la momentul ăla nu aveau nici o şansă să facă ceva în viaţă. La fel de adevărat este şi că n-am avut nici o idee deosebită care să mă facă milionar.
Deci, a fi sau a nu fi miliardar? Eu cu siguranţă aş fi votat acum ceva vreme cu a fi, dar acum, aş întreba în primul rând la ce ar trebui să renunţ ca să fiu. Nu că m-ar fi întrebat cineva. Şi nici nu va veni, dar cel puţin, în afară de exemplul lui nea Mărin, este interesant să te întrebi: a fi sau a nu fi miliardar? Clar că dacă erai miliardar nu aveai cum să ajungi până aici, de aceea te întreb ai vrea să fi fost sau nu miliardar?
14 răspunsuri la “Miliardar”
Important este că ai visat frumos şi te-ai trezit. Tot e mai bine decât vreun coşmar…
Păi tocmai asta-i ideea mea deosebită. Şi am şanse să devin primul miliardar de acest gen. Şi-am să scriu şi-o carte „Cum am făcut primul miliard”. Şi apoi sună ceasul şi mă trezesc … :((
@Waven: Poţi încerca şi aşa, dar din câte am văzut, nu este nici unul dintre miliardarii de astăzi care să fi făcut banii prin metoda asta. Eu dau o bere, ceea ce nu te va îmbogăţii, dar poate mai stimulează visele 🙂
@Stardust: binenţeles că nu militez pentru a nu avea bani. După mine, proverbul banii n-aduc fericirea, ar putea fi modificat puţin spre „peste o anumită limită, banii n-aduc numai fericirea”…
Deci, dacă nu vrea nimeni, eu mă ofer. Care cum aveţi ceva bani care vă deranjează la portofel, da-ţi un semn, pentru că vă voi accepta donaţiile. Chemaţi-vă şi prietenii şi rudele şi vecinii de la bloc(g) şi pe urmă când donaţiile voastre vor însuma miliarde vă spun eu cât de rău/bine este 🙂
Ba da, m-am gândit şi la asta, dar ma opresc să mă mai gândesc pentru că nu-i am aceşti bani…În lumea în care trăim este bine să ai cât de cât nişte bani (nu e nevoie sa fii miliardar) ca să îţi asiguri un nivel de libertate de unde poţi începe să te gândeşti şi la lucrurile de suflet pe care vrei să le dezvolţi ci nu doar la stringenţele pur materiale…
Interesant că mai întâi te gândeşti la ce renunţi. Dar la ce-ai putea face nu te gândeşti?
Cred că va trebui să renunţi la linişte dacă vei vrea să fii miliardar: linişte sufletească, familială, conjugală, culinară, sexuală, muzicală şi alte tipuri de linişti…Oricum, e o provocare să te decizi apoi cum să-i cheltui..N-aş vrea să fi fost miliardară, dar aşa , umpic…milionară:) m-ar fi tentat…Deh, vrabia mălai visează:)
Oricum ar fi, măcar un consiliu de familie şi tot e necesar…
Sunt convinsa ca nu o sa se supere nimeni daca o sa fim miliardari si o sa fim multumiti cu ce o sa facem, asa ca nu o sa fie nevoie de referendum sa votam donarea banilor.
Aha, sigur. Treaba e că asta funcţionează pe echipă. Adică dacă tu eşti miliardară şi familia va fi, aşa că trebuie să facem un referendum familial…
Eu votez sa fiu si dupa daca nu imi place viata de miliardar o sa donez banii pentru copii si animale. Asa macar pot sa vorbesc in cunostinta de cauza,si te tin la curent cu ce se intampla.
Mulţumesc. Nu ştiu dacă să îţi urez să ai ocazia să alegi sau nu 🙂
Hai ca chiar imi place cum scrii 🙂
eu votez pentru „a nu fi”