A fi sau a nu fi miliardar. Miliardar în Euro, de fapt merge şi în RON… Citeam în Forbes cum a afectat criza averea unora. Adică, Gates a venit din nou pe locul 1 la categoria cel mai bogat om din lume, după ce Warren Buffett a pierdut 25.000.000.000 dolari datorită crizei, nu că n-ar fi pierdut şi Gates, dar s-a limitat la 18 miliarde dolari. Mi-a făcut plăcere să scriu în cifre. Să-mi bag, câte zerouri… Pe primul loc la pierderi era un indian, de care oricum nu auzisem nimic, Anil Amani, care cică a pierdut 31.9 miliarde dolari. Adică omul a pierdut ceva substanţial, dacă nu se crăcăna puţin, pierdea cât tot PIBul României din 2000.
Criza asta n-a iertat nici o naţie, de ruşi la americani, de la indieni la islandezi. Criza probabil promovează volori solide, hehe, diversitate, cum fac muuuulte companii multinaţionale. Altceva însă mă pornise în scrierea articolului, şi anume, ce pana mea i-a făcut pe oamenii ăştia să ajungă acolo unde sunt? Clar că pe unii i-a făcut moştenirea, fiind a x-a generaţie care a dus mai departe averea moştenită, dar alţii au făcut-o de la zeeero. Sau aproape zero. Când te gândeşti la câteva miliarde de dolari, clar că vreo două-trei sute de mii, cam se apropie destul de tare de zero.
Îmi aduc aminte perioada când se făceau bani cu mersul la turci. Veneau oamenii cu blugi d-ăia piramide şi cu geci de piele din petice, cu pături sau mai ştiu eu ce. Probabil că şi ADNul contează că a fost şi tata, dar mai mult a pierdut. Probabil că ţine şi de genetică. Dar de fapt nu, realitatea ne arată că sunt oameni care au creat averi, fără să deţină nimic cu o generaţie înainte. Deci nu e ADNul. A scăpat şi tata, a scăpat şi mama, am rămas singurul responsabil. Poate că n-am avut curaj. Şi nici nu mă atrag câştigurile rapide, nici vagabond nu sunt, deci vagabond milionar sigur nu voi deveni. Am văzut de curând filmul (Slumdog Millionaire) şi în loc să mă motiveze, la mine efectul a fost chiar contrar…Nici nu mi-am luat milionul când a trebuit.
Este adevărat şi altceva. Când eram mic, mic dar grăsuţ :), toată lumea spunea că trebui să înveţi bine ca să ajungi departe. După ce am terminat şi liceu şi facultate şi master, am avut plăcerea să aflu că, dintre colegii de generală, unii care abia se chinuiau să treacă dintr-un an în altul, au ajuns departe, fooooaarte departe. Nu văd decât două variante: ăia bătrânii habar nu aveau ce vorbeau, sau, vremurile, lumea, s-au schimbat şi asta este, ei au ajuns unde au ajuns. Nu că mie nu mi-ar fi bine, dar discutam despre nişte oameni care la momentul ăla nu aveau nici o şansă să facă ceva în viaţă. La fel de adevărat este şi că n-am avut nici o idee deosebită care să mă facă milionar.
Deci, a fi sau a nu fi miliardar? Eu cu siguranţă aş fi votat acum ceva vreme cu a fi, dar acum, aş întreba în primul rând la ce ar trebui să renunţ ca să fiu. Nu că m-ar fi întrebat cineva. Şi nici nu va veni, dar cel puţin, în afară de exemplul lui nea Mărin, este interesant să te întrebi: a fi sau a nu fi miliardar? Clar că dacă erai miliardar nu aveai cum să ajungi până aici, de aceea te întreb ai vrea să fi fost sau nu miliardar?
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.