Foarte simplu ar fi dacă m-aş mulţumi să mă uit în oglindă. Îmi umflu puţin obrajii şi trag de urechi în faţă. Clar, dubiile îmi sunt spulberate. Sunt ortodox, nu foarte credincios, dar totuşi, de câteva ori pe an merg la biserică. Pe de altă parte, nici nu pot spune că nu mi se pare posibilă teoria evoluţionismului. Cum ziceam şi în alte articole, avem un pitic, are deja un an. L-am tot studiat şi am realizat că are nevoie de interacţiune cu copii de vârsta lui, aşa că nu trece o săptămână fără să avem o vizită a unei familii cu un copil mic la noi, sau să mergem noi într-o vizită de genul ăsta.
Este uimitoare asemănarea dintre ei şi maimuţele. Din documentarele de pe Discovery am înţeles că şi maimuţele au o inteligenţă deosebită. Câteva alte întrebări îmi rămân încă nerăspunse:
- Dacă omul se trage din maimuţă, de ce mai există încă maimuţe?
- Dacă omul se trage din maimuţă, unii de ce nu s-au tras de tot?
- Dacă omul nu se trage din maimuţă, cumva maimuţele se trag din om?
Revenind: observând micuţii, este clar că majoritatea acţiunilor lor sunt instinctive. Fiecare doreşte jucăria care este în mână la celălalt, dar nu în sensul de a renunţa la cea din mâna lui. O palmă dată în cap poate reprezenta un gest de violenţă sau felul în care piticul îl mângâie pe celălalt. Mişcările fine, la vârsta asta sunt încă departe de a fi deprinse.
Concluzia mea este că, pentru a se trage de tot din maimuţă şi a fi în totalitate uman, este nevoie de părinţi implicaţi şi responsabili. Mai târziu, probabil un factor cel puţin la fel de important va fi şi anturajul în care ajunge. Că degeaba are o pornire umană de acasă dacă se bagă într-un grup de cimpanzei. Poate că din cauza asta mai există maimuţe, pentru că nu renunţă la comportamentul instinctiv. În sfârşit am înţeles şi eu adevărata valoare a cenzurii comportamentale şi sunt total convins că nu este ok să faci tot timpul ce-ţi vine, mai trebuie să mai şi gândeşti. Cred că asta face diferenţa între oamenii oameni şi oamenii maimuţă, nu?
8 răspunsuri la “Copilul meu se trage din maimuţă ?”
@Florin: lasă că au şi ei maimuţele lor, doar că le place să arate cu mâna la ale noastre…
Atunci nu ma mai mira, daca de la 10 ani injura si pana la 14 ani talharesc atunci poate ca au dreptate italienii
@Rain: mulţumesc pentru urare şi într-adevăr, la cei 7 ani de acasă doar părinţii, să zicem şi familia (bunici etc), participă în mod direct şi definitoriu.
@andiszek: răspunsurile sunt foarte pertinente. Mulţumesc.
@waven: hehe, 3 e tare. Aşa e. Acum cred că depinde dacă iese şi vreun pui, caz în care săracul are deja gena maimuţească…
1+2 Oamenii se trag din maimuţe cu siguranţă. Uită-te-n jur şi-o să-i vezi pe unii că încă mai încearcă.
3. Eu ştiu pe unii care şi-o trag cu maimuţe, se pune? 🙂
raspunsurile la intrebarile tale:
1.daca o ramura se dezvolta mai departe, nu inseamna ca celelalte mor. noi nu ne tragem din cimpanzeul pe care il stim azi, ci din stramosul comun de acum cateva milioane de ani. si cimpanzeul de azi a evoluat, dar in alta directie decat noi.
2. asta tine de educatie/mediu/anturaj/inteligenta
3. revenim la raspunsul 1: noi si cateva specii de maimute actuale avem un stramos comun. deci e imposibil ca vreo alta specie sa se traga din om. ce se va trage din ramura noastra, vom afla peste cateva mii/zeci de mii de generatii. daca supravietuim atata.
Eu inca mai cred in cei sapte ani de-acasa. Prin urmare, cred ca anturajul devine important abia pe la 8-9 ani. Atunci incep copiii sa „puna cap la cap” tot felul de informatii, sa-si creeze preferinte intre cei cu care vin in contact etc. Pana atunci, formeaza toti un grup relativ compact, in care supararile vin si trec, iar sentimentul de apartenenta la un grup nu e atat de bine conturat.
.
Pana la 8-9 ani, cred ca parintii au o importanta capitala in dezvoltarea unui copil, asupra caruia pot actiona direct. Din momentul in care copilul intra in adolescenta si in anturaj, datoria parintilor e mai mult de a-l sprijini sa filtreze multitudinea de informatii la care este expus.
.
Sa-ti traiasca puiul de om! 🙂
@Florin: cam ai dreptate, tocmai ce ne-am întors din parc. Este incredibil cum vorbesc puştii de 10 ani. De fapt nici nu prea vorbesc, numai înjură…
La cat de bine educati si bine crescuti sunt unii copii din ziua de astazi am putea spune ca nu se trag din maimute ci mai degraba se comporta ca niste maimute