Am fost la un botez sâmbătă, la Oneşti. Drumul destul de bun (pe ruta Ploieşti-Buzău-Focşani-Oneşti) l-am făcut cam în 3 ore, fără viteză mare că eram cu bebe care şi-a dat doctoratul în operetă şi la dus şi la întors. Ne-a făcut mare plăcere să revedem prietenii noştri care au acum al doilea copil, o fetiţă. Am stat la hotelul Trotuş, curat, camera mare, dar nimic deosebit. Bebe a adormit exact când am intrat în Oneşti, iar când eram în faţa hotelului, 10 min mai târziu, bineînţeles că s-a trezit. Am urcat în cameră cu speranţa că va adormi la loc, dar ne-am amăgit de pomană. După vreo două arii celebre în si bemol, l-am scos afară la plimbare. Orăşelul este curat şi oamenii paşnici, cel puţin pe unde ne-am plimbat noi, pe strada din faţa hotelului. Şi aici am prins evenimentele ce urmează…

Western Union şi-a făcut amanet. Prima dată am crezut că mi se pare, după care m-am uitat mai atent şi nu era într-un singur loc. Ori Western Union şi-a făcut amanet, or amanetul şi-a făcut Western Union. Mai încolo puţin am văzut că şi Lupuşorul şi-a făcut Western union cu schimb valutar şi întocmiri acte auto. M-am distrat la prima apariţie, după care am mai văzut un număr de 8, adică o-p-t locaţii Western Union şi ne-am plimbat destul de puţin pe acolo. Incredibil. Clar că erau o grămadă plecaţi pe afară, presupun majoritatea în Italia, o să înţelegi puţin mai încolo de ce.

Am observat şi un artist local care nu a reuşit să-şi facă o casă, dar care a redecorat balconul vechiului apartament în care stă într-un stil burghez cu o culoare roz-chiloţiu extraordinară. Ieşise în balcon şi vorbea tare, ori avea vreo deficienţă auditivă (mira-m-aş), ori vroia să capteze atenţia trecătorilor. Pe noi ne-a fascinat, dar am aşteptat totuşi să intre în casă înainte să facem poza.

Următorul şoc a venit în momentul în care am văzut pe stradă ofertele imobiliare. La început m-am mirat puţin pentru că erau similare, dacă nu chiar mai scumpe decât cele din Bucureşti, după care am văzut că preţurile erau în RON, nu în EUR 🙂 M-am edificat repede când le-am văzut şi pe alea în Eur. Apartament două camere, cu îmbunătăţiri, în zonă centrală, cu 17.500 Eur. Deja ne făceam planuri de mutare. Poate că erau oferte capcană, dar totuşi, chiar aşa de multe? Am mai văzut şi alte agenţii imobiliare şi preţurile erau similare. Până la urmă ne-am mai gândit puţin şi a rămas stabilit că ne întoarcem acasă la noi, chiar dacă e mai scump.

Ultima întâmplare a avut loc chiar aproape de hotel, unde am trecut pe lângă un grup de conaţionali cu iz de rom, vreo trei doamne, neşte doamne cum probabil s-ar fi numit şi vreo trei moştenitori-puradei, doi băieţei şi o fetiţă. Doamna-mamă-ţigancă o strigă pe fică-sa: Vieni qua! Bineînţeles, cu accent de rezident italian cu doctorat în lingistică avansată. Următoarea fază chiar m-a terminat. Zice final: Vieni qua Bianca! Băi să-mi bag. Adică nu putea s-o strige în română (haidi fă-ncoa) sau în ţigănească, (cum naiba s-o zice),  trebuia s-o cheme în italiană.! Mai mult decât atât, fiind şi cea mai tuciurie din tot grupul, nu putea s-o boteze Nera sau Blackie sau oricum altcumva, dar nu Bianca? Totuşi, numai albă nu era…

În rest totul a fost frumos, botezul foarte drăguţ, mâncarea foarte bună, vinul şi mai şi, muzică, veselie şi culcat devreme că eram cu bebe, deh!