Am venit de la servici în jur de şapte. Am parcat maşina şi când am ajuns în faţa uşii de la bloc am observat în geam că în spatele meu mai veneau nişte vecini. Aleea de la intrare nu cred că are mai mult de 7 metri, aşa că nu a durat mai mult de 5 secunde să ajungă la uşă, cred. Ne-am salutat, mi-au mulţumit că le-am ţinut uşa deschisă şi am plecat mai departe. O fază normală, nimic surprinzător, nu?
Am urcat pe jos cele două etaje, că asta ar fi printre puţinele exerciţii fizice pe care le-am mai făcut zilele astea (în afară de cărat cumpărături) şi am ajuns acasă. Pe trepte mă gândeam totuşi ce însemnă gestul meu. Nimic, dacă îl iei ca atare. Dar, cred că astfel de gesturi de politeţe, oarecum rudimentară, le fac de 4-5 ori pe zi, deci cam 25 de secunde pe zi. Nimic relevant. La nivel de un an înseamnă două ore şi jumătate. Luând în calcul că nu le-am făcut de când m-am născut, să zicem că am început pe la 15 ani, şi că mă opresc pe la 65, ar fi 50 de ani, deci 125 de ore, adică 5 zile şi ceva. Hm nu este chiar aşa de mult. Şi nu, nu vreau să mor la 65 de ani, poate chiar o să trăiesc mai mult, dar mă gândesc că ramolindu-mă o să uit de politeţuri d-astea. O să-mi ia un sfert de oră să trag un pârţ.
Revenind, dacă stau să iau în calcul politeţea de a asculta zilnic aberaţii pe care nu le întrerup brutal ca să îmi văd de ale mele, deja vorbim de minute bune în fiecare zi, cam la vreo jumătate de oră, zic. Aici este problema, pentru că ajung să pierd vreo 380 de zile frate. Un an din viaţă. E fir-ar mama lor. Păi ia să mă concentrez eu puţin, că un an din viaţă eu nu le dau. Paaana mea. Nesimţiţii au mai mult timp pentru ei. Probabil că prea mult, că nimeni nu-i mai bagă în seamă, dar chiar aşa, să pierd un an din viaţă, parcă trebuie să-mi cresc doza de nesimţire…
11 răspunsuri la “Politeţea costă timp”
Chiar este, dar facand comparatia eforturi/efecte problema se complica…
Interesant ce înţelegi tu prin aberaţie şi sunt de acord cu tine. Dacă te ajută cu ceva, încearcă să priveşti şi partea pozitivă a lucrurilor (ştiu că preţul e mare că ţi pierzi minute din viaţă cum spui tu, dar totuşi încearcă), si anume: bucură te că doar prin faptul că le ai ascultat, acele persoane şi au dat seama ce vor; poate fi şi asta o mulţumire personală să spunem..:)
A, ok, my fault. 🙂
Acum am înţeles. Când am spus aberaţie, mă gândeam la oameni care vin şi-mi spun că vor x. Încerc să detailez, pentru că pare puţin ciudat. Din întrebările puse, persoanele respective încep un monolog prelung în urma căruia îşi dau seama că nu vor x ci y, iar y este aproape diametral opus cu x. Asta este o aberaţie. Iar eu nu îmi permit să le spun de la început „bâşti d-aci”, ca să nu spună dup’aia că-s necooperant, cu toate că asta mi-ar prelungi viaţa…
Păi cam fiecare dintre noi aberează cel puţin o dată în viaţa asta:)Depinde de contextul în care alegi să aberezi. Într un moment de maximă relaxare înconjurat de prieteni şi după câteva beri îţi mai permiţi să spui şi lucruri anormale sau absurde http://dexonline.ro/search.php?cuv=aberatie, exagerând, şi astfel să produci haz, nu cred că te ar lua cineva în serios condamându te. În schimb, dacă alegi să spui aberaţii la serviciu, aşa..din senin, e cam penibil şi poate deveni frustrant, ceea ce nu e cazul tău 🙂 Nu ştiu ce sens atribui tu termenului de aberaţie; mă găndesc că înglobează ceea ce pe tine nu te interesează la momentul respectiv. De exemplu pe mine mă opresc vecinele când ies la plimbare cu fetiţa şi încep să mi povestească o grămadă de ..aberaţii (lucruri care nu mă interesează dar care au un sens) dar le ascult şi din politeţe dar şi pentru că ştiu că sunt singure, bătrâne şi vor să mai schimbe şi ele o vorbă cu cineva. E un caz în care eu tolerez aberaţiile 🙂
@waven: am încercat. Nu pot.
@anonimul necunoscător: de la asta plecasem şi eu.
@Catalin: am spus 4-5 secunde de 5 ori pe zi, rezultând un maxim de 25 de secunde pe zi. Asta ca să am şi eu ce să comentez la comentariu, că în rest cam ai dreptate.
@Digital Elf: şi asta este adevărat, cel puţin acum. Peste vreo douăj’dă ani poate se schimbă treaba şi vom avea doar celule foto şi gata
@Stardust: Cât de uşor mi-ar fi fost să răspund la întrebarea asta dacă venea de la cineva care nu mă cunoştea. Venind de la tine mă pune puţin pe gânduri. Aberez?
Dar de ce vin la tine diverse persoane şi îţi spun…aberaţii? Tu spui aberaţii? 🙂
..si trebuie avut in vedere ca de la o varsta, de pe la 50 de ani incolo, ajungi sa ti se tina TIE usa deschisa de altii mai tineri 🙂
bafta.
Nu mi se pare buna analogia intre cele doua tipuri de politete. Sau, in orice caz, ai amestecat ideile.
Iar daca e sa fiu carcotas, legat de calculul respectiv: nu cred ca pierzi 25 de secunde la o faza de genul ala, poate 10 (in medie) cu indulgenta (incearca sa stai 25 de secunde fara sa faci nimic.. o sa-ti dai seama ca e foarte mult). In plus, se mai compenseaza: timpul pe care ti se pare ca-l pierzi cu un gest de genul asta poate fi recuperat prin:
1. gesturi similare de la altii care te ajuta sa castigi timp
2. faptul ca daca pierzi 10-20-100 de secunde nu are relevanta in unele situatii. Sa zicem ca ajungi la un semafor la care astepti 2 minute si ceva in loc de 3 (dar prinzi acelasi verde) sau ca ajungi la o intalnire cu 1 minut mai devreme in loc de 2 sau intarzie celalalt. Sunt multi factori, nu e relevant calculul respectiv.
Stiu ca am luat prea in serios articolul, dar ma plictiseam (si-mi plac calculele). 🙂
total deacord,cand adaugam tot ceam facut in viata e cam urat…dar tu sa-ti peirzi timpul,cateodata iti vine sa zici:
faa carele tu ca eu n-am chef!
I dare you! 🙂