Varza a la Cluj e chiar bună și își are locul ei în gastronomia românească. Salina de la Slănic ar putea să dețină și ea un loc, dar momentan e în… lângă varză. Din timpul săptămânii ne-am gândit să mergem la salină cu piticul nostru. Din câte am înțeles, face bine o cură din asta cu mai multe vizite. Așadar, ne-am rezolvat cu curățenia prin casă de dimineață, l-am îmbrăcat pe Dragoș și ne-am pus la drum. Mami, în funcția de co-chilot, ne-a făcut un traseu sinuos prin județ. A fost frumos, nu ne-a cerut nimeni pașapoartele, deci n-am ieșit din țară.

Vremea superbă, vreo 18 grade afară, bebe se cam încălzise pe scaunul lui. Binențeles că nu există nici un indicator pe drumurile mioritice, nu cumva să ajungi din prima la destinație. Am făcut un minitraseu pe niște străzi, sau mai bine zis ulițe-poteci, așa că putem spune că am fost și la munte.

Până la urmă, din întâmplare și niște amintiri, ne-am apropiat. Am văzut ceva pe care scria Mina Unirea și ne-am orientat. Jalnic. Delăsare 100% românească. Atunci când am zis că vreau chestii românești, nu la asta m-am referit.

Am parcat pe ceva pietriș. Pe o placă scria ”Parcare cu plată”. Probabil o glumă, sper. Aia nu era parcare. Era și una adevărată chiar la intrarea în salină. Când am ajuns în față, surpriză: salina era închisă. Defecțiune tehnică sâmbătă și duminică. Program era, binențeles, dar ceasul rău, pisica neagră, asta este, defecțiunea tehnică s-a întâmplat în weekend. Convenabil, cu vremea asta frumoasă…

Pentru cei care sunt interesați, orarul este de marți până duminică. Ultima coborâre se face la 15.00. Ultima urcare la 15.45. Fă matale zum pă poză pentru detalii așa cum le-au afișat cei de acolo.

Ne-am întors acasă bucuroși că am găsit floricele de porumb și Dragoș le-a clănțănit cu plăcere, iar pe drum am cumpărat spanac, ceapă și usturoi verde, mărar și ardei iuți direct de la sursă. Trecând peste varza de salină, a fost o zi frumosă de familie și acum miroase așa frumos a spanac făcut de Ralucuțaaaa miamiammiaaam.