Se ia o săptămână de servici corporatist. Se ia stresul și toate frustrările și se țin la dospit întreaga săptămână. Între timp cresc bine de dau afară din orice. Vine vineri seara. Acasă. Mirific. Murdărit de urme de stres. O rog pe Ralucuța să îmi prepare un cocktail să uit de toate. Vroiam să-i spun Brainwash, dar sună prea bine în altă limbă, de aia îi spunem Neurolavetă.

Îmi aduc aminte când bibilea tata la Skoda lui 120L, mașină de import, bunăă la vremea ei. Au aşteptat-o vreo juma de an. Era prin 80. Tata inginer auto, maşina de import, combinația perfectă. Cred că motor mai desfăcut ca ăla nu există în lumea asta. De fiecare dată, garajul de la mamaie era plin de șurubele și chestii mici, care mie mi se păreau imposibil de pus la loc. Cu toate astea, tata le punea la loc, și mai presus de asta mașina pornea și funcționa chiar poate mai bine ca înainte. Bine, el are și niște inovații sau invenți în tehnica militară, dar asta este altă discuţie. Eu când desfăceam ceva la bicicletă, după ce terminam de reasamblat îmi rămâneau o grămadă de piese.  Să revenim la subiectul nostru. Laveta. Este cârpuța, ca să zic așa, făcută din mici fâșii de material absorbant, care la noi erau din belșug, pentru că erau chiar necesare la toate operațiunile alea. De aici partea cu laveta din numele cocktail-ului.

Partea cu neuro vine de la jegul corporatist de peste săptămână ca negrul sub unghii, ca spuma pe laptele fiert, ca… hai să mă opresc aici. Să zicem că Neurolaveta va fi primul coctail pe care îl voi pune pe meniu, doar pentru vineri seara în barul pe care probabil niciodată n-o să-l am. Reţeta exactă o ştie doar Ralucţa-inventatoarea, dar ingredientele ar fi:

• Absinth – nu te zgârci la bani, dacă găseşti sticlă de 0.7l mai ieftină de douăjdă euroi n-o lua. Tripla distilare costă;
• Gin – alcool cu gust radical, ai o plajă atât de largă… şi plină de nudişti. Am încercat şi clasici, dar probabil ignorant fiind îmi place unul de la noi. Se joacă şi tenis pe el;
• Martini roşu – păi cine să coloreze viaţa amestecului dacă nu o licoare puţin dulceagă, care te duce uşor cu zăhărelul până pici în bot. Interpretări de voie;
• Rom – căpitanul vasului pe care tocmai urmează să te îmbarci. Cu un ochi acoperit cu o chestie neagră. Nu-ţi face probleme, tipul navighează de o grămadă de vreme, nu e ca la condus. Ei se iau după stele, şi până loveşti tu o stea, faci înconjurul pământului pe o singură mare;
• Gheaţă – din solidaritate pentru ursul polar cel puţin, care săracul, nu are, frate. Adică are frate, dar nu are şi mă adresam cu frate ţie. Vroiam să spun că nu are alcool.

Nu pun cantităţi că nu le ştiu şi vorba Ralucuţei, dacă mi le spune, trebuie mai apoi să mă ucidă.

Cam cu asta m-a tratat Ralucuţa mea de am scăpat de toată putoarea morbidă a săptămânii corporatiste. Acuma, na, ca să mă dau cunoscător ar fi mers vreo x picături de zeamă de lămâie să ia zâmbetul tolomac al martiniului, dar nici să devină perfect adorabil nu se poate, că nu vorbim de perfuzii. Weekend plăcut!