Cositul, un nou hobby

Vreau  un nou hobby. Cred că am prea multe și  probabil de asta nu sunt de ajuns 🙂

Mă apuc de cosit. Până atunci, am o listă scurtă de hobby-uri:

  • Cânt la chitară. Mai precis, cântam. În facultate era chiar interesant. De când cu copiii, cei patru acum, rarele momente când cânt la chitară sunt pline de… am o căsuță miiică, așa, așaaa, aaașaaa. Am avut o perioadă când stăteam singur în Pitești, mami și piticii fiind la Ploiești. Atunci mi-am cumpărat o chitară electrică. Aveam nevoie de ceva să-mi țină ocupată mintea, în serile de lângă pădure. A trecut;
  • Scriu câte ceva. Am blogul ăsta de ceva vreme, dar apuc rar să mai pun articole. Mai mult scriu în jurnalul de meu de tată. Acolo parcă simt că merită mai mult;
  • Anul ăsta (2016) am mai făcut câte ceva, să nu îmi ies din formă:
    • Vând linguri de lemn pe Amazon 🙂 știu, e o tâmpenie, dar am vrut să vând americanilor ceva românesc. Și am făcut-o. Deja am vândut vreo zece. Le vând în pierdere, e adevărat, dar nu asta m-a interesat. Am vrut să văd dacă se poate. Și da, se poate. Am pus și un site unde urma sa atrag trafic pe linguri de lemn. Belea, nu? 🙂 Happy-Kitchen-Utensils.com Lingurile sunt pe Amazon, se vând ca pâinea caldă de rumeguș. Zi-le prietenilor din State!
    • Am făcut un magazin online,  affiliate, adică vând marfa altora. Tot pentru americani, nu știu ce mi-a picat pe ei. Magazinul este specializat pe chestii de gătit, bucătărie, chestii d-astea. Whats-Cooking.net
    • M-am înscris la niște cursuri online. Câte ceva despre scris, că vreau să scriu o carte, ceva despre citit rapid și memorie. Bineînțeles că mi-a venit ideea să fac ceva și pe tema asta. Mi-am rezervat un nume de domeniu și o să revin în curând cu rezultatele. O să fie ceva de genul învătatul te face fericit;

Și revenind la început: vreau un nou hobby. Acum că am ajuns și eu cineva și chiar pot spune câte ceva despre carieră, nu m-am apucat pur și simplu. M-am uitat și eu în jur. Virtual. Și am văzut care sunt hobby-urile trendy prin lumea corporatistă:

  • Golf;
  • Chestii zen;
  • Critică de artă;
  • Colecționari de oase de dinozauri;
  • Formula 1 și multe altele

O grămadă de opțiuni, dar n-am găsit nimic să-mi placă. Apoi am luat-o mai structurat:

  1. ceva cu mișcare fizică;
  2. să fie în aer liber;
  3. să am o împlinire că am făcut ceva util,

Și uite așa m-am decis, mă apuc de cosit.

Și ca să fie clar că m-am dus cu capul, proprietarul casei unde stăm, s-a angajat să aranjeze el cositul curții de mai multe ori pe an. Dar ce importanță are asta? Eu când vreau să fluier, cosesc.

Am am fost la Dedeman și mi-am luat coasă. Vroiam din aia cu coadă de lemn. Am găsit coada, dar asamblarea coasei era un mister. Pentru mine clar, dar și pentru vânzătorul cu ochii mari. Nevastă-mea tot zicea să iau o cositoare electrică, dar eu nu. Haaa-haaa. Mi-am luat coasă. Mâner de aluminiu, că ăsta era compatibil cu prinderea coasei. Cosit frate, asta este. Ceva pământean să faci bătături bio în palme. Asta da!

A cam plouat astăzi, dar o asamblez și încep treaba. O să tastez cu coatele în curând că palmele cred că vor fi puțin cam umflate în curând.

Hai că mă cheamă pământul, paaa 🙂

IMG_5803