Prin timp şi lume

Zurich, Elveţia, aeroport. Am ajuns mai repede decât mă aşteptam. Taxiul de la fabrică (Neuenburg-Germania) a ajuns cu ceva întârziere, adică se făcuse deja 18 şi 31 când mi-a deschis portbagajul, şi fusese aranjat pentru 18.30. Nemţii ăştia sunt câteodată chiar enervanţi. Acum îmi iau şi eu pauza globalizată: român în aeroport elveţian, scriind pe un laptop probabil fabricat în China, ingurgitând o bere olandeză la o masă cu un englez aşteptând zborul spre Barcelona. Nu am mai scris de ceva vreme datorită perioadei mai tulburi prin care am trecut la servici, perioadă care mi-a cam luat ceva ani din viaţă, dar cum sunt nemuritor, n-ar trebui să fie nici o problemă.

Culmea culmii, în momentul când am realizat că această perioadă critică va fi muuult mai lungă decât mi-am închipuit eu la început, m-am liniştit. Nu poţi fi crizat în permanenţă, criza devine o normalitate, stabileşte un nou standard, un nou „normal”, aşa că linia se ridică puţin mai sus şi trebuie să continuăm.

Nu cred că lipsa timpului este chiar motivul real al pauzei de scris, de fapt, lipsa energiei şi a motivaţiei cred că ar fi mai degrabă motivul real. Acum am ceva timp şi nimic mai bun de făcut. Dacă aş fi fost acasă, clar că aş fi preferat să mă joc cu ăla mic, să ţin mâna pe burtica lu’ mami care face spectacole seara, să mă enervez că nu vrea piticania să mânânce sau să facă la oliţă, să citim poveşti înainte de culcare, cu toate că principalul personaj din audienţă nici nu mă bagă în seamă, să rămân cu ochii beliţi la TV pe un post de desene animate chiar şi atunci când copilul a plecat de mult din sufragerie, să facem băiţă după ce avem recitalul consecvent-perseverent bae-bae-bae-bae-bae-bae de spemii de ori pronunţate cu cea mai mare inocenţă papagalicească pur şi simplu adorabilă.

Şi am ajuns acum singur într-un aeroport plin de lume, ăştia vin şi pleacă de la masa unde stau, primul a fost un englez sau ceva de genul ăsta. A supt o bere în 23 de secunde şi a plecat. Omul se grăbea, na, e aeroport. După aia au venit doi tineri, un cuplu. Aş fi zis ceva marocani. Vorbeau spaniolă, probabil o să fim colegi de zbor în câteva minute. Au plecat şi acum au venit două asiatice. Toţi întreabă politicos dacă se pot aşeza, cu toate că stau pe o canapea, cât mai departe de masă şi pe un colţ ca să fie clar că oricine se poate aşeza la masă fără probleme.

Devine evident faptul că scriu doar ca să treacă timpul, nu am nimic special să spun, nici chiar după atâta timp de când nu am mai scris. Hmm, bunul simţ îmi spune să mă opresc aici. Pe curând.

Timp pentru blog

Mi-am dat seama că sunt cam haotic în modul de lucru şi vreau să îmbunătăţesc situaţia. Timpul este singura resursă regenerabilă care chiar ar trebui s-o preţuiesc mai bine, aşa că trebuie să iau o pauză şi să structurez puţin mai bine timpul meu folosit pentru blog, blogăreală, blogosferă etc.

Timpul îl voi împărţi aşa:

Timp pentru conţinut

Din punctul meu de vedere, categoria asta este cea mai importantă şi-i voi da 50%. Mult, puţin, nu ştiu, vom vedea. Oricum vreau să păstrez calitatea, adică să nu troznesc ceva doar de dragul de a scrie. Trebuie să fie ori ceva personal, cum ar fi articolul ăsta, altfel trebuie să fie documentat, iar documentarea ia timp, crede-mă.

Timp pentru interacţionat

Asta include răspuns la comentariile puse de tine şi de ceilalţi, chestie de respect din punctul meu de vedere, şi comentariile pe care le pun pe celelalte bloguri pe care le citesc (evident incluzând aici şi lectura diverselor subiecte). Aici m-am gândit ca la început să aloc 25%.

Timp pentru dezvoltare şi cercetare

Cum totul trebuie să evolueze, restul  de 25% din timp îl voi aloca pauzei de studiu. Chestii banale, că sunt la început: cum să optimizez blogul, extensii, orice chestie care duce blogul un pas înainte.

Cu siguranţă că nu voi fi în stare să împart timpul strict în felul ăsta, dar măcar am nişte linii generale. Am pus procente pentru că pot avea mai mult timp sau mai puţin, dar cadrul îl păstrez. În aceeaşi măsură sunt sigur că nu pot împărţi timpul zilnic disponibil că ar fi penibil, deci sunt nişte linii subiective aplicate să spunem la timpul total alocat blogologiei pe parcursul unei săptămâni. Să am 30 minute d-alea, 15 d-alea şi 15 d-alelalte ar fi zăpăcitor.

Hai că azi mi-am terminat timpul cu un articol care va urma despre ce-ar fi lumea fără Google, dar nu i-am dat drumul că mai am.

Aşa că, bine, rău, voi afla în timp, sau chiar  acum de la tine, ăăăă?

A fi sau a nu fi timpul?

ceas

Citeam un articol interesant pe descopera.ro pe un subiect foaarte placut, vinul. Practic, se gasira unii oameni de stiinta, care in loc sa doarma, sa bea un pahar de vin, au inventat un proces care in cateva minute transforma un vin nou, crud, tanar, naiv, prost crescut intr-o capodopera lichida, invechit (in sensul bun al cuvantului) cu zeci de ani.

Nu sunt un profesionist, nici in degustari, nici in cantitati, cu toate ca sectiunea de cocktailuri a blogului trecut nu a aparut din lecturi, ci din practica alcoolica. Sper sa revin cu un blog pe tema asta.  Oricum, am mai luat si eu o sticla de vin vechi, cum ar fi o feteasca neagra cu majorat facut in sticla, un merlot cam prin gimnaziu,  iar satisfactia cred ca am obtinut-o nu neaparat din gust, buchet sau mai stiu eu ce. Probabil asta este pentru degustatori. Binenteles ca am simtit si eu o diferenta, dar na-s sti sa-ti zic podgoria, anul, cum a batut soarele in ziua culesului sau ce gust avea pe talpa ala de a calcat pe ciorchinele din care a fost facut vinul. Cred ca satisfactia a venit din faptul ca este ceva deosebit, un eveniment, sa bei un vin care a stat pur si simplu, a asteptat cativa ani intr-o sticla, doar asa ca sa-l beau eu.

Cu toate ca’s de parere ca vinul „bun” e cel care-ti place si gusturile nu se discuta, cred totusi ca un vin vechi ar trebui sa fie un vin si vechi, nu electrocutat 5 minute ca sa arate ca unul de 5 ani. Vorba aia, atata istorie (uite aici ce ne invata demisec.ro) se duce pe apa sambetei.

Ceva asemanator era si in filmul Click [2006], cu Adam Sandler, concluzia mea fiind ca mai bine nu.

Aberand pe aceeasi tema, cat mai dureaza pana:

  • In loc sa astepti 9 luni sa se nasca bebe, electrocutezi mama si iese in 9 minute;
  • Ca sa faci o facultate, electrocutezi studentu’ 4-5 minute si ii dai diploma pe care o obtinea in mod normal dupa 4-5 ani;
  • Decat sa asteptam cercetatorii sa gaseasca masina timpului, mai bine ii electrocutam cateva minute, ca sa sara peste cativa ani de studii si cercetari, pai ce mama naibii, ei sa nu fie electrocutati;

Ar mai fi si cateva exceptii, ca pe Rambo sau pe Bruce Willis in Die Hard, sigur nu functioneaza.