Râdeam când eram mai mic de bunică-mea, Dumnezeu s-o odihnească,  care ajunsese la o vârstă respectabilă (peste 80 de ani) şi când mergeam la ea ne povestea de mai multe ori aceleaşi lucruri. Interesant era că îmi spunea detalii despre întâmplări petrecute cu 50 de ani înainte, dar uita că tocmai îmi mai spusese acelaşi lucru cu 5 minute înainte. Timpul a trecut şi am început şi eu să mă întreb de ce m-am dus în bucătărie, unde mi-am pus telefonul, care era ideea pentru un articol de pe blog care mi se părea atât de interesantă acum 2 minute etc…

Bănuiesc că nu sunt singurul cu problema asta, aşa că dacă tot mă documentez, cred că împărtăşirea celor descoperite nu poate să-ţi facă decât bine.

De ce uităm? Să începem cu memoria

Ce ciudat ar fi să nu avem memorie. În fiecare zi totul ar fi nou, din nou. Un prezent perpetuu. Spun ciudat pentru că din anumite puncte de vedere ar fi bine, adică ai râde de fiecare dată la acelaşi banc, cu aceeaşi poftă, şi naşpa, pentru că ai uita că ai luat deja 14 laxative şi s-ar complica puţin lucrurile…

Specialiştii împart memoria în două mari categorii: cea pe termen scurt şi cea pe termen lung. Bineînţeles că prima îţi oferă o multitudine de detalii relative la câteva lucruri pe care le faci acum, iar cea de-a doua îţi oferă amintiri mult mai îndelungate, dar cu un nivel de detaliu mai redus. Există şi aici excepţii, în sensul că, poate îţi aduci foarte bine aminte o întâmplare de acum 10 ani, poţi chiar să retrăieşti fiecare clipă ca şi cum s-a întâmplat ieri. De obicei astea sunt întâmplări marcante, fie bune, fie rele. Există şi studii care demonstrează capacitatea deosebită de memorare, cum ar fi acesta, în care subiecţilor li s-au prezentat 2500 imagini pe parcursul a 5 ore şi jumătate. După asta, le-au fost prezentate perechi de două imagini, una dintre cele vizualizate şi una nouă. În majoritatea covârşitoare a cazurilor (90%), subiecţii au recunoscut corect imaginea prezentată anterior.  Deci putem să ţinem minte…Hmmm

Pe de altă parte sunt unii care susţin că pe măsură ce detaliile unei amintiri sunt mai multe, pe atât creşte probabilitatea ca acurateţea să fie mai mică. Memoria vine cu o amintire şi apoi creierul reîncearcă într-un mod dinamic să recreeze mediul ei, ceea ce nu poate fi total acurat.  Văzusem chiar un documentar pe Discovery în care studiau problema memoriei. Subiectul, o femeie la vreo 45 de ani, era întrebată despre copilăria ei. Printre multe alte lucruri şi-a amintit şi de ursuleţul ei de pluş depre care îşi aducea aminte o grămadă de detalii (dimensiune, culoare, material etc) cu toate că îl pierduse pe la vârsta de vreo 6 ani, deci cu o grăăăăăămadă de timp înainte. Au investigat oamenii situaţia (din pozele familiei, relatările cunoştinţelor etc.) şi surpriză: era adevărat că femeia avusese o jucărie dragă, doar că era un căţel nu un ursuleţ. Poate nici eu nu-mi amintesc exact documentarul 🙂 dar ai prins ideea de bază.

De ce uităm? Interferenţă şi degradare

Două teorii fundamentale care răspund întrebării noastre sunt interferenţa şi degradarea. Interferenţa se referă la faptul că în fiecare moment se întâmplă mai multe lucruri aşa încât ele concureză pentru un loc în memorie şi nu de fiecare dată se califică amândouă. Adică dacă în timp ce înveţi pentru un examen îţi face una sex oral, e puţin probabil să reţii ceea ce vroiai să înveţi, mai degrabă vei reţine peste ani treaba cu sexul. Zic.

Degradarea, ne spun cercetătorii de la Stanford, înseamnă practic că uitarea ne ajută să memorăm. Ciudat, nu? Da, ne ajută să memorăm lucrurile importante. Capacitatea de memorare este totuşi limitată şi fără posibilitatea de a uita ceva mai puţin important am avea o mare problemă. Conform studiului lor, de fiecare dată când are loc un proces de memorare, amintirile sunt „recântărite”  ca importanţă, pentru ca următorul act de memorare să decurgă rapid, eliminând ce nu este relevant şi devenind astfel mult mai eficient. De exemplu, ai o parolă de acces în reţea la servici. Politica IT de multinaţională presupune schimbarea ei la intervale regulate. După ce ai memorat-o pe prima vine momentul când trebuie s-o schimbi. Acum trebuie să reţii noua parolă. Procesul de reamintire a parolei devine mai greu deoarece creierul ştie două variante, cea veche şi cea nouă. Activitatea cerebrală este intensă în acest caz, consumând resurse inutil. De aceea, procesul de memorare slăbeşte importanţa primei parole astfel încât, în scurt timp, o vei uita şi o vei reţine doar pe ultima. E mai greu la început când încă eşti obişnuit(ă) cu cea veche, după care se rezolvă de la sine. Deci uităm ca să ţinem minte mai eficient. Tare asta.

Deja mă simt mult mai bine, aşa că atunci când uit chestii minore o fac inconştient pentru a fi mai eficient în a ţine minte lucrurile importante. Adevărul este că până acum nu am uitat chestii foarte importante cum ar fi că Feteasca Neagră din 2002 Special Reserve este vinul negru care-mi place cel mai mult…

Să uităm? Pro şi contra

Sper să ţin minte că vreau să scriu un articol despre cum putem să reţinem lucrurile mai bine şi ce avem de făcut ca să ne îmbunătăţim capacitatea de memorare, dar cine ştie…

Până atunci, ţie ce ţi-ar place să fi uitat şi ce nu ţi-ar place să uiţi?