Categorie: Ce vreau eu?

Ce vreau eu? Despre asta scriu în secţiunea asta din pauza mea.

  • În secolul roboticii școlile pregătesc șomeri

    În secolul roboticii școlile pregătesc șomeri

    Cum arată sistemul educațional? Ca o mașinărie de distrugere în masă a creativității, a imaginației și poate chiar a spiritului uman. Secolul acesta va fi marcant pentru apariția pe scară largă a roboților. S-ar putea să trăim un paradox prin care roboții să ne învețe ce înseamnă natura umană.

    Momentan avem un sistem de învățământ care parcă vremsă scoatem roboți pe bandă, nu oameni. Problema este că reușim destul de bine. Copiilor le cerem să fie ca mașinile, să execute comenzi, să învețe mecanic. Unde rămâne partea naturală, plină de energie, curiozitate și  fascinație umană?

    Știm deja că doar în echipă obținem sinergia necesară unor progrese remarcabile. La școală, dacă mai mulți copii vor în echipă să ajungă la un răspuns corect, asta numim trișat.

    Copii robotica, robotica pentru copii, educatie
    Distracție, educație, pregătire pentru viitor. RoboticaPentruCopii.ro

    Poate că merităm o lecție. Poate că vom vedea cum roboții ne vor arăta ce înseamnă să fim umani. Ei vor fi cu siguranță mai buni roboți decât suntem noi. Iar noi, ca oameni, dacă suntem buni la ceva, suntem cu siguranță buni la adaptare. Atunci, măcar atunci, sper că ne vom reîntoarce la îmbelșugata natură umană, ne vom diferenția de niște roboți. Ei vor fi mai rapizi în inteligență, mai acurați în mișcări, dar nu vor fi oameni. Poate că a trecut suficient de mult timp ca să avem nevoie de roboți să ne arate ce înseamnă să fii om.

    Menținem un sistem educațional bazat pe cerințele secolului nouăsprezece, pentru performanță și progres în secolul douăzeci și unu. Pe bune? Sute de ani și facem la fel, sperând să avem alte rezultate?

    Am avut parte de era agrară, am trecut și peste cea industrială, dar sistemul nostru educațional a rămas chircit, stafidit, încăpățânat în a nu fi schimbat.

    Copiii învață singuri să meargă, să mânânce și să se joace. Fac asta frumos, natural, prin observare și experimentare. Ei vor afară, vor liberi, vor să încerce. Noi îi băgăm înăuntru, îi închidem, îi penalizăm c-au încercat.

    Și dacă tot nu sunt de acord cu acest sistem educațional depășit și nici cu plânsul de milă, m-am întrebat ce pot face eu. Pot începe un nou proiect prin care copiii să învețe, să se joace și să construiască roboți. Copiii să facă roboți, nu invers. Așa a începe RoboticaPentruCopii.ro

    Tu ce faci?

  • Cositul, un nou hobby

    Vreau  un nou hobby. Cred că am prea multe și  probabil de asta nu sunt de ajuns 🙂

    Mă apuc de cosit. Până atunci, am o listă scurtă de hobby-uri:

    • Cânt la chitară. Mai precis, cântam. În facultate era chiar interesant. De când cu copiii, cei patru acum, rarele momente când cânt la chitară sunt pline de… am o căsuță miiică, așa, așaaa, aaașaaa. Am avut o perioadă când stăteam singur în Pitești, mami și piticii fiind la Ploiești. Atunci mi-am cumpărat o chitară electrică. Aveam nevoie de ceva să-mi țină ocupată mintea, în serile de lângă pădure. A trecut;
    • Scriu câte ceva. Am blogul ăsta de ceva vreme, dar apuc rar să mai pun articole. Mai mult scriu în jurnalul de meu de tată. Acolo parcă simt că merită mai mult;
    • Anul ăsta (2016) am mai făcut câte ceva, să nu îmi ies din formă:
      • Vând linguri de lemn pe Amazon 🙂 știu, e o tâmpenie, dar am vrut să vând americanilor ceva românesc. Și am făcut-o. Deja am vândut vreo zece. Le vând în pierdere, e adevărat, dar nu asta m-a interesat. Am vrut să văd dacă se poate. Și da, se poate. Am pus și un site unde urma sa atrag trafic pe linguri de lemn. Belea, nu? 🙂 Happy-Kitchen-Utensils.com Lingurile sunt pe Amazon, se vând ca pâinea caldă de rumeguș. Zi-le prietenilor din State!
      • Am făcut un magazin online,  affiliate, adică vând marfa altora. Tot pentru americani, nu știu ce mi-a picat pe ei. Magazinul este specializat pe chestii de gătit, bucătărie, chestii d-astea. Whats-Cooking.net
      • M-am înscris la niște cursuri online. Câte ceva despre scris, că vreau să scriu o carte, ceva despre citit rapid și memorie. Bineînțeles că mi-a venit ideea să fac ceva și pe tema asta. Mi-am rezervat un nume de domeniu și o să revin în curând cu rezultatele. O să fie ceva de genul învătatul te face fericit;

    Și revenind la început: vreau un nou hobby. Acum că am ajuns și eu cineva și chiar pot spune câte ceva despre carieră, nu m-am apucat pur și simplu. M-am uitat și eu în jur. Virtual. Și am văzut care sunt hobby-urile trendy prin lumea corporatistă:

    • Golf;
    • Chestii zen;
    • Critică de artă;
    • Colecționari de oase de dinozauri;
    • Formula 1 și multe altele

    O grămadă de opțiuni, dar n-am găsit nimic să-mi placă. Apoi am luat-o mai structurat:

    1. ceva cu mișcare fizică;
    2. să fie în aer liber;
    3. să am o împlinire că am făcut ceva util,

    Și uite așa m-am decis, mă apuc de cosit.

    Și ca să fie clar că m-am dus cu capul, proprietarul casei unde stăm, s-a angajat să aranjeze el cositul curții de mai multe ori pe an. Dar ce importanță are asta? Eu când vreau să fluier, cosesc.

    Am am fost la Dedeman și mi-am luat coasă. Vroiam din aia cu coadă de lemn. Am găsit coada, dar asamblarea coasei era un mister. Pentru mine clar, dar și pentru vânzătorul cu ochii mari. Nevastă-mea tot zicea să iau o cositoare electrică, dar eu nu. Haaa-haaa. Mi-am luat coasă. Mâner de aluminiu, că ăsta era compatibil cu prinderea coasei. Cosit frate, asta este. Ceva pământean să faci bătături bio în palme. Asta da!

    A cam plouat astăzi, dar o asamblez și încep treaba. O să tastez cu coatele în curând că palmele cred că vor fi puțin cam umflate în curând.

    Hai că mă cheamă pământul, paaa 🙂

    IMG_5803

  • Simțurile: rădăcini ale prezentului

    Am răcit: nas înfundat, strănuturi, tuse, chestii de sezon, deci sunt la modă. Nu e prima oară iarna asta, dar este prima dată când, în afara faptului că n-am simțit mirosuri, am pierdut și partea cu gustul. Auzisem, dar nu-mi amintesc să mi se mai fi întâmplat. Când am început să fiu conștient de problemă, deși nu e cine știe ce, mi-am dat seama de niște lucruri evidente de altfel.

    Imaginează-ți un grătar la care nu simți nimic. Asta în condițiile în care numai mirosul de grătar din haina pe care o port mă umple de bale, ca să zic așa plastic. Am făcut și pește. Nimic. Adică textura mâncărurilor o simțeam, dar nimic altceva. Am lins și o lămâie, care altă dată m-ar fi făcut verde la față. Nimic.

    Era ca și cum una din culori ar fi dispărut din lumea mea. Îți închipui? O viață fără verde de exemplu. Păi cum ar fi iarba frate? Frunzele, bradul de Crăciun? Mda și uite așa mi-am dat seama cât de importante sunt simțurile pentru a putea fi cu adevărat prezent. (mai mult…)

  • Naveta, mașina și cărțile audio

    În ultima perioadă merg destul de des cu mașina (Ploiești-Pitești) și vreau să-ți zic că începuse să mă enerveze drumul. Practic nu pot să fac nimic timp de aproape două ore, în afara faptului că mai sun și eu la telefon și vorbesc să treacă timpul. Eeeh, dar stai să vezi, c-am dat peste niște cărți audio, inițial pe torente și am descărcat, dar nici n-am apucat să ascult una, că mi-am dat seama că sigur găsesc eu ceva mai util decât niște chestii la întâmplare și țup-țup, am ajuns la Audible de la Amazon.

    E adevărat că dai un ban, dar mie mi-e clar că merită. Am aplicația pe iPhone, care conectat la bluștuțul de la mașină îmi face naveta asta aproape un moment dorit, așadar am apucat și eu să ascult, că nu pot să mai zic să citesc niște cărți foarte interesante. Am și aplicația pe tableta cu Android, iar cărțile fiind în norișori, când deschid una, îmi sincronizează momentul când am oprit-o de pe celălalt aparat.

    Oricum, valoarea adusă în timpul ăsta practic inutil de navetă este excepțională și recomand oricui pierde vremea pe drum să se gândescă la cărțile audio, unele dintre ele citite chiar de autor, ceea ce face lucrurile chiar și mai interesante.

    Din bibliografia sau audiografia mea vă recomand:

    • The Toyota Way, Jeffrey Liker;
    • Leading Change, John Kotter;
    • The Five Dysfunctions of a Team, Patric Lencioni;
    • Emotional Intelligence, Daniel Goleman;
    • Who Movd My Cheese?, Spencer Johnson.

    Utilizare plăcută!

  • Pe cer, dar și pe pământ

    Cum ziceam acum ceva vreme, am (ne)plăcerea să călătoresc destul de des, iar cei care o fac, știu de ce există ”ne”-ul ăla în față. Acum două săptămâni am zburat la Sofia cu Qatar Airways, nu pentru prima dată, dar oricum relevant de menționat cel puțin datorită unor motive ca:

    • stewardese cum ar trebui să fie: tinere, frumoase, drăguțe, nu ca stropitoarele alea de pe alte linii aeriene;
    • mâncare bună, nu mărul sau napolitana uscată a altora;
    • scaune comfortabile cu rabatare sincronă pe spătar și șezut;
    • touchscreen cu filme noi, muzică și jocuri, ce dorește căprioara;
    • USB pe scaunul din față să-ți încarci bateria telefonului, tabletei, vibratorului sau mai știu eu ce;
    • posibilitatea de conexiune la o rețea prin care să trimiți SMS, sau chiar email din zbor (deja există Wifi pe multe alte zboruri, dar  nu regionale și nici de scurtă distanță cum este ăsta);

    Singura chestie de care-mi pare rău e că zborul în sine durează doar vreo patruzeci de minute, deci puțin te poți bucura de confortul și (mai mult…)