Focus sau pocus pe client?

focus pocus pe clientÎmi aduc aminte cum la marketing, în facultate, acum mamăă câţi aniii,  cea mai importantă chestie pe care insistam era noul curent, să nu zic val, cel denumit focalizare pe client. Kotler era tatăl lor, iar stilul total diferit de a profesa pedagogia, în comparaţie cu profesorii locali, făceau ca lectura să fie chiar plăcută aerisind mirosul de temă pentru acasă. Îmi aduc aminte cum preferam cărţi de la Consiliul Britanic, cu toate că termenii specifici trebuia să îi caut prin dicţionar. Manualele profesorilor de la ASE, cel puţin în perioada aia, cred că erau de două categorii:

  1. Scrise pentru a se da mari. Erau unii profesori chiar adevăraţi pe plan profesional, dar nu rezistau să nu-şi arate muşchii în faţa prichindeilor de studenţi, care, după ce citeau două paragrafe, în limba română, din care nu înţelegeau nimic, reveneau urgent la cursurile notate ad labam la ore. Astea sunt manualele în care despicatul firului de păr în patru se numeşte tetra-capilo-tomie. Sau în loc de Ana are mere scriau consistenţa posesiei generează implicit dreptul de proprietate al Anei asupra celor două bunuri tangibile din clasa fructe, specia măr. Păi spune frate că are fata două mere, nu mă mai aburi atâta, că oricum toată seria o ştia pe Ana, că venea fără sutiene şi vara când era răcoare în sala de seminar se vedeau clar şi muguraşii hehehe;
  2. A doua categorie era varza didactică. Genul de manual făcut prin concatenarea neinspirată a unor traduceri făcute de studenţi, ca temă de la profesor, studenţi care traduceau ceva ce nu înţelegeau ca şi concept. Faţă de prima categorie, asta cel puţin era distractivă. Erau fraze fără absolut nici un sens. Varza intelectuală rezultată devenea oricum o linie în lunga listă de publicaţii ale respectivei persoane, ceea ce probabil îi conferea în subconştient o treaptă în plus pe scara somităţii. De fapt era scara din beci, că mai aveau mult de urcat să ajungă doar la suprafaţă.

Continuă să citești

Jurnal de tată

 

De ceva vreme mã tot bântuie gândul unui jurnal de tată. Eu nu prea cred în stafii, spirite şi alte alea aşa cã i-am tras-o. L-am fãcut realitate. Mã gândeam sã fac doar o categorie în blogul ăsta şi sã scriu acolo, dar e prea frumos gândul că scriu despre copii ca sã îl umbresc cu alte chestii mai mult sau mai puţin cu legãturã la subiect.

Te aştept pe JurnalDeTata.info pentru detalii.

În aer, în nori

noriAm precizat în aer cu capul în nori pentru că există foarte bine şi varianta pe pământ cu capul în nori şi nu neapărat datorită unui gât de girafă gigantică. De mai multe ori mi-a trecut prin cap pur şi simplu să scriu ce simt când zbor. Ei bine nu, nu zbor eu ca persoană că eşti pe pauzamea.ro nu pe superman.ro, vorbesc de călătoria cu avionul. Nu călătoresc foarte des cu avionul, acum a fost doar o coincidenţă că două săptămâni la rând a trebuit să o fac. În general, cred că o frecvenţă de o călătorie la trei sau patru luni ar cam descrie binişor profilul meu aerian. Cel mai mult îmi place la treaba asta faptul că treci deasupra norilor, unde tot timpul este soare. Evident fapt, dar totuşi greu de conştientizat mai ales în zilele când este innorat şi plouă sau ninge. Atunci îmi place cel mai mult să zbor. La sol atmosfera este mohorâtă de nu-ţi vine să faci nimic, dar după vreo două mii de metri altitudine, iese soarele şi totul pare mai vesel. Continuă să citești