Eu sunt optimist. Nu de genul să încep articolul ăsta cu … vaaai, pentru miile de vizitatori care au dat buluc la mine pe blog în perioada asta de vreo 10 zile în care n-am mai scris nimic, îmi pare rău, dar de acum înainte o să scriu de şpe ori pe zi. Nu. Mai degrabă, sunt optimist în stilul în care încă mai sper că şi cu pauzele astea de scriere, cei care sunt interesaţi vor mai reveni pe la mine.

Acum, să o luăm de la început, cu ceea ce înseamnă optimismul.

Deja mi-a cam tăiat din elan. Vroiam să încep prin a scrie că sunt un optimist aproape convins, dar partea aia cu lumea existentă este cea mai bună dintre lumile posibile parcă mi-a mai tăiat din aripioare. Chiar aşa nu sunt. Totuşi, în general, îmi place să văd partea plină a paharului. Funcţionează probabil şi faza cu umplerea paharului, astfel încât partea plină să fie jumătatea aia mare. Mă gândeam să dau un exemplu.

Astăzi mi-am făcut abonament la sală, după o perioadă lungă de timp în care am cam vegetat. Sala este nouă, foarte aproape de casă, aşa că m-am bucurat când am auzit de ea. Am mers să vedem care este treaba (eu şi soţia) acum o săptămână şi impresia a fost ok. Spaţiu destul de mare, curat, totul nou, deschisă acum o lună şi ceva. Puţin scumpă mi s-a părut mie, adică pentru o lună trebuie să plăteşti 210RON, din care 60RON o taxă anuală şi 150RON abonamentul lunar. Cu optimismul din rigoare, am văzut în preţul ăsta avantajul de a nu întâlni acolo specimene din categoria gherţoiul de sală, ăla care vorbeşte tare şi plescăit la telefon, care se dă cu şprei, ca să nu zic spray, de face concertele lui Michael Jackson să pară un joc de copilaşi , d-ăla care imediat ce se ridică e cu faţa la oglindă măsurându-şi creşterea musculară din priviri, d-ăla care la fiecare piţipoancă intrată stă încordat să se pună în valoare etc. Aşa, deci, astăzi m-am dus să încep activitatea. Ajung acolo, completez formularele, şi zice fata de la recepţie:

– Lăsaţi sacul într-unul din dulăpioare. Eu:

– Păi mai întâi să mă schimb, că bănuiesc că nu e obligatoriu în cămaşă şi pantofi… Vestiarul unde este?

– Păi nu v-am spus data trecută că nu avem vestiar decât pentru doamne?

– ??!??

– Că sala a fost iniţial gândită pentru doamne…

– ??!??

Nu insist asupra conversaţiei care a fost de fapt un monolog al domnişoarei încurcate. Eu mă uitam ca omida la sudură. Dar atent. Exista şi varianta că săraca mi-a spus când vizitasem sala şi eu nu am auzit-o, chestiea care trebuie să recunosc că mi se întâmplă aproape zilnic, dar chiar aşa? Oricum, moment penibil. M-am schimbat la toaletă gândindu-mă că stau foarte aproape, că, chiar şi aşa ,  am venit cu maşina, că stau ca o bălărie la birou, şi că acum am ajuns acolo să fac mişcare şi asta îmi face bine etc, aşa încât am trecut repede peste faza cu vestiarul, poate chiar prea repede. Acum că mă gândesc, am cam ajuns la graniţa dintre optimism şi prostie, cred. În afară de asta a fost ok. Mi-au făcut o fişă, cu toate alea, inclusiv o măsurătoare a indicelui de grăsime corporală la un aparat micuţ. Pentru bărbaţi indicele ăsta trebuie să fie între 10 şi 15 şi eu am 26. Asta la 1.68m înălţime şi 78Kg. Binenţeles că la înscriere, tipa m-a întrebat înălţimea şi i-am spus 1.95m. Începuse să noteze după care şi-a ridicat o sprânceană ageră spre mine şi am recunoscut că era cu tot cu TVA 🙂 După ce am terminat cu foile , am întrebat dacă fac şi coşciuge sau livrări de corpuri la domiciliu, ca să ştiu cum încep activitatea şi apoi a venit antrenorul care a fost total ok şi mi-a făcut un program de iniţiere de vreo oră şi jumătate care chiar mi-a plăcut. Au şi program de spinning, de fit boxing şi alte chestii aşa că sunt sigur că va fi bine. Spre mijlocul antrenamentului mi-a spus că merge bine şi să las glumele şi fandoselile că se vede că am mai mers la sală. Mai fac câteva antrenamente şi mă duc la cupa mondială, evident 🙂

Revenind la întrebarea iniţială, luând doar acest exemplu, mă întreb din nou dacă totuşi vorbim de optimism sau de prostie. A fi, sau a nu fi optimism? Mi-e cam teamă să mă opresc aici pentru că dacă articolul ar fi fost scris de altcineva şi l-aş fi citit eu, şi s-ar termina aşa, aş comenta în două variante:

Varianta 1. Dacă s-ar termina cu eu cred că am fost optimist, eu aş fi comentat eu cred că eşti prost.

Varianta 2. Dacă s-ar termina cu eu cred că am fost prost,  eu aş fi comentat cu eu cred că eşti optimist, în sensul că prostia este varianta ta light.

Până una-alta, eu merg la sală, tu comentează ce vrei…