Pauza mea

Categorie: Blog

În pauza mea scriu pe blog şi ce alt loc ar fi mai potrivit decât pauzamea.ro? Scriu despre ce îmi vine, subiecte serioase ca stresul, utile ca modul în care poţi scăpa de mahmureală sau diverse comentarii asupra unor ştiri deosebite.

  • Manager la coasă 2: planificarea

    Manager la coasă 2: planificarea

    Nu uita că vorbesc despre management

    Când pleci la coasă, ori ești entuziasmat, ori ești scârbit, ori ești inert. Eu vorbesc doar pentru cei din prima categorie. Pentru cei din ultimele două categorii, îmi pare sincer rău.

    Așa, deci, în loc să mă apuc de golf, mi-am ales ca hobby cositul.  Deja am scris despre munca în echipa mâna dreaptă – mâna stângă la coasă. În episodul ăsta vorbim despre planificare.

    Extrema 1: Lipsa unui plan

    Entuziasmat că mi-am luat coasă, m-am apucat brusc de treabă. Mi-am dat seama că am uitat gresia. Nu că aș fi avut.

    La lama asta cică trebuie un ascuțitor normal de cuțite. Soția mea dragă și-a mai pierdut din vigilență. Puțin. Vorba aia, are grijă de patru copii… a observat lipsa ascuțitorului din setul de cuțite de bucătărie după mai multe zile.

    Bun, deci am uitat gresia. Asta este. M-am dus să iau ascuțitorul. A mers. Entuziasmat am continuat.

    Cositul nu este totuși ca o meditație zen. E de tras frate. Mi s-a făcut sete. N-aveam apă. Asta este, uitasem. De fapt nu m-am gândit. M-am dus în casă să-mi iau apă.

    Entuziasmul m-a făcut să încep treaba fără să învăț ceva despre cosit. Partea cu munca în echipă mâna dreaptă-mâna stângă a fost o lecție dată de pământ, de practică, mai apoi confirmată de teorie. Bun, deci am sărit și peste partea cu a ști ceva despre cosit.

    Așadar:

    • n-am avut ce-mi trebuia;
    • m-am oprit de multe ori;
    • am fost ineficient.

    Sună cunoscut? Cam asta înseamnă lipsa unui plan.

    Extrema 2: Planul perfect

    Învățând din greșelile anterioare, bineînțeles că următoarea dată m-am pregătit mult mai bine pentru cosit:

    • am căutat câte ceva pe net, am mai vorbit cu mai mulți colegi experimentați. Așa am învățat puțin despre poziția mâinilor și alte lucruri foarte utile,
    • am pus ascuțitorul de lamă în garaj lângă coasă. Astfel nu îl mai uit și nici nu mai trebuie să mă întorc în casă după el;
    • mi-am pregătit o sticlă cu apă. Știam că mai bine merge pălinca. Și-mi place. Dar aveam de mers cu mașina sâmbăta aia. M-am limitat la apă;
    • mi-am făcut planul de unde încep și cam cât cosesc. Am stabilit când să mă apuc și cam cât ar trebui să dureze.

    Ce să mai, planul a fost perfect, nu lipsea nimic. Ai zice că asta este varianta finală. Ei bine, surpriză!

    A plouat. Nu am putut să cosesc.

    Echilibrul dintre lipsa planului și planul perfect

    Pe de o parte, este clar că fără plan nu e bine. Pe de altă parte, iluzia planului perfect poate fi dăunătoare. Adică ai impresia că planul este perfect și apoi se întâmplă ceva de-ți 7#te zenul. Combinația care-mi pare mie ideală este:

    • planul excelent;
    • rezultatul este important, dar și modul în care te simți atingându-l. Călătoria de multe ori este mai importantă decât destinația…
    • a fi conștient că shit happens. Asta e în direcția cu ”viața este ce face Dumnezeu să se întâmple în timp ce oameni-și fac planuri”. Pe de altă parte, ”Dumnezeu te ajută, dar nu-ți face planul de producție”.

    Luând astea în considerare, cam așa mi-a ieșit într-o altă zi cu cositul.

    Să nu-ți zic că am putut să beau și pălinca și totul a fost chiar excelent.

    Ce planuri ai? 🙂

  • Când se aglomerează cerul

    Am tot sărit cu scrisul în pauza mea, că nu prea am mai avut astfel de pauze, dar dacă tot am mai zis p-aici cum stau cu călătoriile în afara țării, am zis să pun și poza asta făcută acum ceva vreme (începutul lui octombrie), aproape de Praga, în care devine destul de vizibil cum cerul nu mai este frate ce-a fost, nu mai e ăla maaaare, albastru, nemărginit, ci ăsta micuț, aglomerat de avioane care tot trec zăpăcite în toate părțile.

    Oare unde vom ajunge în câțiva ani? Că pe lună cică am fost, dar era prea aglomerat și ne-am întors…

  • Cu capul peste nori

    Ştiam eu că am mai scris pe tema asta, şi am şi găsit articolul. Ce frumos ziceam atunci că nu zbor prea des. Da, ce vremuri. Aş minţi să zic că nu-mi place cât de des călătoresc cu avionul, dar la fel de adevărat este că un zbor înseamnă să fii departe de familie, iar asta este partea naşpa a ecuaţiei.

    Acum călătoresc mai des, mult mai des decât înainte. Să nu zic săptămânal, să zic trei din patru săptămâni, că mă simt mai bine.  În statisticile de la Miles&More (Lufthansa, Austrian etc.) am văzut că de la începutul anului şi până acum, deci cam în jumătate de an, am zburat pe o distanţă de aproximativ 70.000 km, cu un timp cumulat în avioane de 5 zile, 2 ore şi 45 minute. Distanţa cică este echivalentul a aprox 1.7 ori înconjurul pământului sau 18% dintr-un zbor până la lună, deci mai am ceva…

    Cu toate că strălucirea de la început s-a opacizat, iar zborul în sine echivalează cu o navetă cu rata de la ţară la muncă, plăcerea este aceeaşi când avionul trece peste nori şi totul este însorit, e ceva deosebit. Astea sunt făcute ori între Rusia şi Cehia, ori între Cehia şi România, pe unde am fost săptămâna trecută. Am făcut şi una în care treceam pe lângă un curcubeu, dar din păcate, datorită geamului cred, şi a faptului că nu era aşa intens, nu se observă bine. Între nori este chiar mirific, peste ei este senin, senin, senin, senil, senil…

  • M-a mușcat mărul

    Până la urmă e bună la ceva și munca asta în multinaționale, că ai o grămadă de avantaje. De exemplu, mi-au dat un măr mușcat din soiul american aifon 4. Bine mă, iPhone 4.

    Cochetam de ceva vreme cu ideea de a intra în lumea Apple, și nu cred că mă voi opri aici, un iPad cred că o să fie pe lista de jucării de băieți mari în scurt timp.

    Tot respectul pentru cel care va fi schimbat lumea cu conceptele aduse în Apple de-a lungul ultimilor ani. Să-l odihnească Dumnezeu.

    Dacă voi avea timp, o să scriu câte ceva pe tema asta, că este ceva interesant. Chip in taci.

  • E timpul sa inchid ferestrele

    Da, stiu ca nu ti-ai dat seama, dar scriu fara diacritice. Am inchis deja partial ferestrele asa ca trebuie sa ma obisnuiesc…Da, vorbesc de Windows. E primul meu articol de pe Linux Ubuntu cu Gnome. Alfi si cu Geo sa traiasca. Am primit flasneta gata instalata, dar e prima data cand intru in Linux si nu am avut nicio problema sa activez reteaua wireless, care nu a fost automat detectata, si nici sa ajung pana aici. Si frate, se misca repede. Momentan sunt pe Firefox, dar vin repede pe Chrome, imediat cum invat sa instalez ceva. Si neaparat diacriticele. (mai mult…)