Îmi aduc aminte când eram copil, și nu prea se purta cu apa minerală, mai mult era treaba de sifonărie, loc din cartier unde socializai permanent datorită cozilor de rigoare, când era mai frig afară trebuia să aducem sifoanele pline în casă, că se pierdea acidul și nu mai mergea să faci nici șpriț, ceea ce era nașpa pentru tata, dar nici sirop din ăla natural 100% făcut din diverse, inclusiv muguri de brad. Eh, ce vremuri Bio 100%. Acum bem alte chestii și dacă citești pe etichetă zici că e vorba de manuale de transformări anatomice. (mai mult…)
Categorie: Blog
În pauza mea scriu pe blog şi ce alt loc ar fi mai potrivit decât pauzamea.ro? Scriu despre ce îmi vine, subiecte serioase ca stresul, utile ca modul în care poţi scăpa de mahmureală sau diverse comentarii asupra unor ştiri deosebite.
-
Proiectat bine, utilizat prost
Mă refer aici doar la clădiri, că siiiigur găsim și alte exemple la fel de bune din multe domenii, că de aia americanii scriu pe etichetă că dacă porți un costum de Superman cu ocazia Hallowen-ului, nu înseamnă că poți să te arunci pe geam din zgârie-nori cu așteptarea chiar să zbori. Am înțeles că au modificat ceva și cei de la Apple pentru iPhone, că, deși poate fi setat pe vibrații, aparatul nu trebuie introdus în cur, scuză-mi exprimarea cu introdus, că nu este accesoriu erotic. Și pana mea, ai văzut că este subțire, dar frateeee, este lung și lat. Mă rog. (mai mult…)
-
Mileniul 3, comunicăm fără să vrem
Job la multinațională, responsabilități, blabla. Metode de comunicare corporatistă, reguli, proceduri, blabla. Îmi iau o zi liberă și apoi urmează un sfârșit de săptămână și o călătorie de afaceri în UK pentru două zile. Îmi pun Out Of Office sau OOO cum am mai văzut la unii. Normal, nu? Până aici, da. Treaba devine cu adevărat interesantă acum când îmi citesc mesajele pe avion. Și văd mesajele primite și răspund la ele. Acum vine partea tare. Primesc un mesaj, serverul companiei, trimite un mesaj automat persoanei care mi-a trimis mailul și-i spune ce l-am pus eu să zică. Acum vine mileniul 3 în forță. Persoana căreia îi trimite mailul este și ea plecată, și are setată o notificare automată. Deci serverul de la noi trimite un mesaj la serverul lor, spunându-i adrisantei că eu nu sunt la birou. Serverul lor, vede că tipa lipsește și trimite serverului nostru un mesaj că și tipa lipsește. Și uite așa vorbesc serverele astea între ele, câtă vreme suntem noi plecați. Totuși deștepte, că dacă era să intre într-o buclă infinită, găseam mailul plin de certuri între două mașinării insistente mai ceva ca reprezentanții de vânzări, zicând: Bă al meu e plecat! Bă a mea e plecată! Bă n-auzi, al meu e plecat!, Băăă, n-auzi a mea e plecatăă. Până se scurcircuitau, sau pana mea, cine știe ce ieșea. (mai mult…)
-
Lăbarul de reţea – episodul 2
O specie pe care am mai descris-o şi înainte, adică lăbarul de reţea, şi-a trimis din nou un reprezentant să-mi viziteze blogul. De pe planeta lor Lăbaria Major, a aterizat la mine, cu aceiaşi bocanci jegoşi şi plini putoare şi mi-a hăcuit blogul.
Să mor dacă înţeleg cine naiba are timp şi plăcere să facă aşa ceva. Adică, ok, înţeleg să intre unii la NASA, la Pentagon la bănci, undeva ce reprezintă ori o provocare adevărată, ori o sursă de bani, dar pe blogul meu de ce ai intrat măi handicapatule?
Uite, totuşi încerc să reiau tonul din articolul ăla mai vechi şi nu-mi mai iese. Ah, şiuite că de fapt nu a fost unul singur, a fost o echipă DOS-DZ, păi bine băi organe flaşce, v-aţi şi ales un nume predestinat. Mai bine vă spuneaţi CUR-VZ, că asta sunteţi un cur varză.
Cum internetul este ceva global, să nu scap din vedere varianta că oamenii vorbesc doar engleza aşa că fuck off you low life suckers.
Probabil că trebuia să scriu un post mai constructiv, cu metode de reparare sau alte alea, dar nu am răbdare. Ca idee, am avut o copie de siguranţă şi am suprascris fişierele din rădăcină. Folosesc un plugin util My Easy Backup. Nu uita să faci copii de siguranţă în caz că dă vreun lăbar peste tine, să poţi să faci curat la loc.
-
România, româneşte
În afară de transhumanţă, care ne(-a) caracterizat într-un mod distinctiv, avem cred în faţa străinilor care vin sau pleacă din România şi un mare talent de a le ura bun venit, sau la revedere, după caz, prin miraculoasa prestaţie a Aeroportului Internaţional Otopeni. Astăzi, de exemplu, au avut un spectacol destul de reuşit. În deschidere, băieţii de la controlul bagajelor. Diafani domnule. Păcat că străinii nu aveau titrare şi oricum, traducerea şi adaptarea ar fi dat o grămadă de bătăi de cap celor responsabili. Dintre deliciile oferite gratuit:
– Dă bă o cutie’ncoa!
– De care? Ia vezi, asta e bună?
Asta în condiţiile în care au un singur tip de cutie pentru controlul bagajelor. O stibabilă vameşă sau ce o fi, către o pasageră care a bipăit la aparatul de control metale:
– Duceţi-vă înapoi şi puneţi pantofii pentru control. Pasagera:
– English, please. Vameşa:
– Înapoi cu pantofii la control.
Până la urmă o colegă a vameşei a rezolvat mândră situaţia:
– Go back.
Şi după aia s-a blocat dar a continuat într-o engleză mutească să-i arate că avea ceasul la mână, un fel de ceas cu cuc şi brăţară de metal, care probabil a iritat aparatul de control.
În episodul următor este aşteptarea avionului. În acest timp, oamenii de ştiinţă din aeroport au reuşit cu succes încrucişarea forţată a lui Duffy Duck şi Donald. Experimentul larg aplaudat de public a luat forma unei domnişoare care anunţa pasagerii care întârziaseră pentru îmbarcarea la poarta 7. Cu greu am înţeles textul, ce să mai vorbesc de nume. Şi mă refer la textul în limba română, ca să nu crezi altceva. Probabil că a doua parte a anunţului era în engleză. Nimeni nu a reuşit să-şi dea seama.
Mai apoi, pentru că audienţa era deja încălzită, au venit să culeagă laurii şi constructorii care lucrează la modernizarea aeroportului, modernization, cum scriu ei în engleză. Nu-i puteam vedea, pentru că au avut decenţa să pună un fel de perdea, sau mai bine zis perete de grajd. Starurile necunoscute încă, forţând destul de puternic acele aparatelor care măsoară decibelii motoarelor cu reacţie:
– Baaaăăăăă, haida hooopa măăăă. Colegul vizat:
– Haida băăă, ce? E prea mult?
Probabil că era o conversaţie în cote inginereşti cu paşi de un milimetru, că după aceea s-au pus vârtos pe ciocăneală, dar nu din aia de mai auzi aşa prin blocuri în timpul orelor de odihnă, nooo, treabă serioasă, fier pe fier, şi cu structură modulară de amplificare a undelor sonore, ce să mai, bătutul în calorifer e tiră. Probabil că au montat ţevile alea într-un mod în care amplificarea bocănelilor este maximă, păstrând totuşi într-un mod incredibil acurateţea loviturii originale de ciocan.
Asta este, românul se naşte şi moare artist!
