Pauza mea

Blog

  • A fi sau a nu fi semafor ?

    semaforAzi am fost la Kaufland (în Ploieşti) ca să cumpăr nişte crănţănele că vin nişte prieteni în vizită. La ieşirea din parcare este un semafor. Sub semafor, un mare semn Stop. Deasupra semaforului, o d’aia cu lumină intermitentă verde pentru cei care o iau la dreapta. Toate bune şi frumoase, doar că luminiţa (de la capătul tunelului) nu funcţionează, ceea ce creează nişte probeleme în trafic, pentru că:

    1. şoferii care ştiu lumina intermitentă presupun că s-a ars becul, dar ea este încă validă, şi vor să treacă, indiferent de culoarea semaforului pentru sensul înainte;
    2. şoferii care nu ştiu de lumina intermitentă, se opresc la culoarea roşie a semaforului.

    Personal, cred că varianta 2 este cea corectă în condiţiile de faţă şi că ăia care au grijă de semafoare sunt nişte delăsători generând frustrări în trafic. Oricum, o fază interesantă a fost când unul s-a oprit la roşu, una în spatele lui claxona, ăla a deschis uşa, iar ea ţipa la el că nu trebuie să se oprească pentru că deasupra este o lumină verde intermitentă. Tipu’ nervos la maxim îi spune răcnind: Intermitentă-i mă-ta! Dă-ţi buza jos de pe ochi şi-o să vezi că-i roşu la semafor. Şi uite aşa se colorează viaţa chiar şi stând în trafic…

  • Ce mai vreau eu?

    losersSă pot să merg prin parc, şi nu mă refer la Disneyland,  cu copilul de mână, care momentan are doar un an, şi să nu aud pe nici un lăb*r scongsos vorbind tare la mobil şi începând conversaţia triumfal: Ce faci băi Mu*e? În plus avea lângă el şi o fată, fătucă să nu-i zic pi… da’ mai bine mă relexez, iau o pauză, că ea săraca, mai mult decât vina că era lângă el, sper din întâmplare, nu are de ce să apară în povestire.

    Am consumat ceva în seara asta, aşa că o să mă opresc aici, cu epitetele şi calificativele, băgalsfj asldfkja sldfkja, că tare m-aş simţi mai bine fără vidaţi mintali şi erori ginecologice sau flegme fertile ce sunt ăştia care sfidează principiile bunului simţ în libertate… nu credeam că muştele pot fecunda ovare umane, dar se pare că da…

  • Cum să ţii minte ?

    cum-sa-nu-uitiNorocul meu că Stardust mi-a adus aminte că am uitat să scriu articolul despre cum să ţinem minte într-un comentariu de pe blog, deci chiar am nevoie de articolul ăsta… Aşa, deci  urmare a articolului De ce uităm, hai să vedem cum facem să ţinem minte anumite chestii.

    Cum să ţii minte nume?

    Nu-i aşa că de multe ori, chiar după ce tocmai ţi-a fost prezentată o persoană, realizezi că nu-i ştii numele, iar în momentul când ţi se adresează ţie pe nume, lucrurile devin şi mai penibile? Dacă nu ţi s-a întâmplat niciodată, felicitări. Dacă ţi s-a întâmplat, uite cam ce ar trebui amândoi să facem ca să ne descurcăm mai bine în viitor:

    1. ascultă – eu îmi dau seama de multe ori că în momentul când au loc prezentările mă preocupă altceva şi nu ascult de fapt numele;
    2. foloseşte-l imediat – ca să ai o rezonanţă a numelui în minte, este foarte util să spui ceva chiar după ce ai auzit numele, ceva de genul „Îmi pare bine de cunoştinţă Costin”. În felul ăsta deja ai o amprentă verbală;
    3. vizualizează – altă şmecherie care ne poate ajuta foarte mult este să vizualizezi, să asociezi numele, persoana şi orice altceva care ţi se pare relevant. De exemplu poţi foarte uşor relaţiona numele cu o altă persoană mai apropiată, de exemplu, când întâlnesc o Ralucă, mi-e foarte uşor să-i reţin numele pentru că îl asociez cu numele soţiei mele 🙂 Nu, nu le încurc, ştiu care este soţia mea, chiar aşa de uituc nu sunt. Altă variantă ar fi asocierea cu un obiect, o amintire puternică. Un exemplu în cazul ăsta ar putea fi numele doctoriţei cu care a născut nevastă-mea: Dascălu. Am reuşit să-l ţin minte pentru că am asociat-o cu un ajutor de preot 🙂
    4. repetă – mai ales dacă e vorba de o întălnire de afaceri cu mai multe persoane, după ce prezentările au fost făcute, în cazul în care nu ai la îndemână cărţile de vizită ale participanţilor pe care să ţi le aşezi într-o ordine similară cu aşezarea lor la mese, ar fi bine să repeţi în minte numele lor, aşa că atunci când va trebui să spui ceva în legătură cu un participant, să nu fie nevoie să zici „exact cum a spus şi domnul şchiop, cu un ochi mai mic şi unul mai mare din stânga, blablabla„, ar fi mult mai bine dacă ai putea spune „exact cum a spus Dnul Ionescu…”. Faza cu repetatul funcţionează şi când nu este vorba de o întâlnire de afaceri. Ce poţi să faci este să reutilizezi numele la despărţire „Hai pa bă Gogule!„…

    Cum să ţii minte numere?

    Cred că reţinutul numerelor ţine totuşi şi de partenera cu care ţi-o, ăăăă, despre ce scriam? Aaah. Numere, cifre, da. Cum ar fi PINul de la card. La partea asta, prima variantă şi cea mai simplă este să nimereşti un număr simplu de genul 4747, aşa încât trebuie doar să reţii un singur segment, 47. Dacă nu ai avut norocul ăsta, poate beneficiezi de un card de la o bancă mai serioasă care-ţi permite schimbarea PINului chiar din softul de la bancomat. Dacă nici ăsta nu este cazul tău, poate te ajută să vizualizezi tastatura şi să ţii minte poziţia tastelor pe care le apeşi. Nu uita şi ordinea că degeaba ştii cifrele dacă nu ştii şi ordinea. După trei încercări nereuşite rămâi fără el… Încă o variantă la faza cu numerele este să-ţi stabileşti un algoritm cum ar fi 1358 care poate fi 13-5=8 sau 1, 3, 5, 3+5=8, orice te ajută să reduci lungimea şirului fix de caractere pe care trebuie să le memorezi. Ca şi în cazul numelor, repetarea te ajută. Repetă. Dacă te aşteptai să înveţi cum să ţii minte numere de telefon din UK, cu 15 cifre după ce citeşti articolul ăsta, opreşte-te aici şi sări la manualul telefonului tău sau ia-ţi o agendă telefonică. (mai mult…)

  • Ora pământului e şi ora mea

    ora-pamantuluiMi-am reamintit acum câteva zile despre Ora Pământului de la waven de pe blog. Mi-am spus atunci că şi eu vreau să iau parte la iniţiativa asta, dar că mi se pare puţin cam devreme să scriu ceva, pentru că lumea uită până atunci, chiar dacă am mai zis cum poţi să-ţi faci un calendar gratis pe Google care să-ţi dea şi SMSuri tot gratis.

    Eh, acum am găsit pe Alte Ego un articol despre plugin-ul WordPress legat de ora pământului care face exact ce vroiam eu: să readucă aminte vizitatorilor că urmează acest eveniment intitulat Ora pământului la care ar trebui să luăm cu toţii parte, aşa că astăzi o să-l instalez şi eu.

    Ştii, te bagi? Nu ştiai, acum ştii, te bagi? Lasă un comentariu să ştiu şi eu că am contribuit puţin la treaba asta. Mulţumesc.

  • A fi sau a nu fi profesionist

    profesionistNu vreu să mă refer la un domeniu anume ci la generalităţile care fac pe ceilalţi să spună: profesionist dom’le! Eu sunt convins că profesionalismul îşi are locul indiferent de poziţia din organigramă şi urcarea către vârf nu înseamnă neapărat şi un nivel mai ridicat de profesionalism, din păcate. Vorba aia, suntem promovaţi până la nivelul la care ne demonstrăm incompetenţa. Sper că eu mai am ceva până acolo. În plus văd în jurul meu exemple excelente, unele bune, unele mai puţin pune,  altele proaste şi unele care nu merită nici măcar să fie  considerate ca fiind cele mai proaste, dar mă gândesc că poate nu clasific eu corect persoanele neştiind clar ce criterii ar trebui să folosesc, nu?

    Ce este un profesionist?

    Ei bine, eu nu ştiu ce este un profesionist şi practic cam asta aş vrea să aflu în urma acestui articol, prin concentrarea pe acest subiect. Dacă tu ştii, te rog corectează-mă sau completează-mă în cele ce urmează. Dacă nici tu nu ştii, hai să desluşim împreună… Empiric vorbind, mă gândesc la un profesionist ca la o persoană care face bine, ce trebuie să facă, când trebuie, cum trebuie să facă.

    Ce (te) face profesionist(ul)

    Să mai clarificăm ceva: oriunde folosesc termenul profesionist, mă refer la ambele sexe, deci profesionist sau profesionistă. Zic asta pentru că sunt plăcut misogin, dar totuşi am şi exemple clare în care doamnele sau domnişoarele chiar sunt profesioniste (mă refer la ocupaţii respectabile, nu la prostii).

    Aşa, deci cam asta cred eu că ar face dintr-o persoană oarecare, un profesionist în domeniu:

    • experienţa – cu toate că poţi fi cel mai bun din facultate, liceu, şcoală etc. nu pot să cred că instantaneu devii un profesionist în domeniul tău. Timpul are menirea de a şlefui cam totul, de a cerne, astfel încât, fără trecerea lui şi profesarea celor învăţate, nu ai cum să fii  un adevărat profesionist;
    • cunoştinţele – balansând puţin înapoi primul punct, iar mi-e greu să cred că un om din pădure, fără o educaţie în domeniu, nu neapărat cu master (pe care eu l-am cam făcut de pomană) sau cu doctorat (pe care încă nu m-am motivat să-l fac), are şanse prea mari să ajungă un profesionist în domeniul lui, dar totuşi, un liceu, sau chiar o facultate, ar trebui să asigure o fundaţie mai mult sau mai puţin solidă pentru construirea unui profesionist;
    • calitatea – ca şi concept sau valoare personală, partea pentru care am început mai sus cu „care face bine„, este fundamentală pentru definirea unui adevărat profesionist. Superficialii, delăsătorii, şleampeţii sau cum le-o mai zice, din punctul meu de vedere nu au cum să ajungă profesionişti;
    • rigurozitatea – nu ştiu dacă am găsit cel mai potrivit cuvânt care să relfecte ce vreau, adică acea calitate pe care trebuie să o ai pentru a-ţi planifica activitatea, de a o monitoriza, pentru a te asigura că faci în primul rând ce trebuie, luând în calcul combinaţia importanţă-urgenţă care să definească cel mai bine priorităţile. Vorba aia: ce e mai grav – să rezolvi complet o problemă prost formulată, sau să rezolvi parţial o problemă corect formulată? Nu ar trebui să ai nici un dubiu că a doua variantă este de preferat, cred eu; (mai mult…)