Uitasem să mai scriu ceva legat de întâmplarea cu bancomatul. Mă dusesem în centru (Ploieşti) cu maşina şi cu greu am găsit un loc de parcare. Femeia conlocuitoare care se ocupa cu taxa nu a avut energia să vină pînă la maşină. Iar eu,   prost, mă duc la ea ca să plătesc. Era oarecum în drumul meu aşa că n-am nici un merit deosebit.

O întreb pe „doamnă” cât e distracţia şi-i dau 2 lei, că atât era ora la ea. Parcarea. Stătea de vorbă cu un alt conaţional. Poate că trebuia să-i cer scuze că i-am deranjat cu plata…

După ce i-am dat banii i-am spus să lase chitanţa pe parbriz, sub ştergător, şi am plecat la treaba mea.

Mai târziu am realizat ca nu mi-a lăsat nici o chitanţă, adică şi-a băgat banii în buzunar.

Da’ ce mă, era parcarea lu’ mă-sa? Era pă moşia lu’ tacsu’? Eu ei aveam să-i dau bani? De ăia doi lei îi urez să-şi ia covrigi şi să-i rămînă în gât.

Deci ce vreau eu? Vreau parcări d’alea cu plată la automate, că ăia care vor să fure nu plătesc acum, şi nici atunci nu vor da bani, dar măcar aşa, banii daţi de noi restul, să ajungă unde trebuie.