Pauza mea

Categorie: Ce vreau eu?

Ce vreau eu? Despre asta scriu în secţiunea asta din pauza mea.

  • Ce mai vreau eu?

    losersSă pot să merg prin parc, şi nu mă refer la Disneyland,  cu copilul de mână, care momentan are doar un an, şi să nu aud pe nici un lăb*r scongsos vorbind tare la mobil şi începând conversaţia triumfal: Ce faci băi Mu*e? În plus avea lângă el şi o fată, fătucă să nu-i zic pi… da’ mai bine mă relexez, iau o pauză, că ea săraca, mai mult decât vina că era lângă el, sper din întâmplare, nu are de ce să apară în povestire.

    Am consumat ceva în seara asta, aşa că o să mă opresc aici, cu epitetele şi calificativele, băgalsfj asldfkja sldfkja, că tare m-aş simţi mai bine fără vidaţi mintali şi erori ginecologice sau flegme fertile ce sunt ăştia care sfidează principiile bunului simţ în libertate… nu credeam că muştele pot fecunda ovare umane, dar se pare că da…

  • Eu sforăi, tu ai scapat de sforăit ?

    sforaitCum poate să ragă un leu frate. Îmi aduc aminte că eram la Zoo şi a scos unu’ un sunet de mi s-a ridicat părul în cap. Sforăitul ar trebui să fie mai puţin înfricoşător şi neplăcut. Şi eu am ceva probleme, minore faţă de ce am mai văzut pe net, dar cred că subiectul sforăitului este valabil pentru mulţi dintre noi, aşa că detaliez mai jos ce am găsit pe ici pe colo.

    Ăla care este în Guinness Book, cu recordul mondial la sforăit a reuşit performanţa să atingă 93 de decibeli, cam cât face un Boeing 747 la decolare. Mai e şi pakistanezul ăsta care a avut cea mai mare piatră la rinichi, de 620g, sau spaniolul ăsta care are 16.5cm lungimea părului de pe picioare.  Pentru excepţii adresează-te la Guinnes World Records, articolul de faţă nu te poate ajuta prea mult…

    De ce să-ţi pese de sforăit

    Nu prea m-am gândit la subiectul ăsta în mod serios, nici măcar când am început să scriu articolul de faţă. Citind chestiile pe care le vei vedea mai departe, mi-am dat seama că sunt motive serioase pentru care trebuie să-mi pese de sforăitul meu, şi anume:

    1. sănătatea soţiei – un studiu a arătat că partenerele sau partenerii celor care sforăie pierd în medie pe noapte cam două ore de somn. Eu zic că două ore nu, dar dacă o oră pierd pe noapte, asta înseamnă 365 ore pe an adică mai mult de un an din viaţă, dacă iei în calcul că un cuplu durează vreo 30 de ani. Chiar vreau să am o căsătorie de lungă durată şi sper să apuc cei 30 ani împreună cu soţia, dacă nu chiar mai mult şi în cazul ăsta, chiar nu am de gând să-i nenorocesc un an din viaţă;
    2. sănătatea mea – nu că ar cauza sforăitul ceva, dar el poate fi un simtom al unor probleme mult mai grave;
    3. somnul chiar este o pauză de relaxare necesară organismului, nu opţională ca blogul ăsta,  şi dacă nu ţi-o iei, vei avea alte probleme.

    (mai mult…)

  • Timp pentru blog

    Mi-am dat seama că sunt cam haotic în modul de lucru şi vreau să îmbunătăţesc situaţia. Timpul este singura resursă regenerabilă care chiar ar trebui s-o preţuiesc mai bine, aşa că trebuie să iau o pauză şi să structurez puţin mai bine timpul meu folosit pentru blog, blogăreală, blogosferă etc.

    Timpul îl voi împărţi aşa:

    Timp pentru conţinut

    Din punctul meu de vedere, categoria asta este cea mai importantă şi-i voi da 50%. Mult, puţin, nu ştiu, vom vedea. Oricum vreau să păstrez calitatea, adică să nu troznesc ceva doar de dragul de a scrie. Trebuie să fie ori ceva personal, cum ar fi articolul ăsta, altfel trebuie să fie documentat, iar documentarea ia timp, crede-mă.

    Timp pentru interacţionat

    Asta include răspuns la comentariile puse de tine şi de ceilalţi, chestie de respect din punctul meu de vedere, şi comentariile pe care le pun pe celelalte bloguri pe care le citesc (evident incluzând aici şi lectura diverselor subiecte). Aici m-am gândit ca la început să aloc 25%.

    Timp pentru dezvoltare şi cercetare

    Cum totul trebuie să evolueze, restul  de 25% din timp îl voi aloca pauzei de studiu. Chestii banale, că sunt la început: cum să optimizez blogul, extensii, orice chestie care duce blogul un pas înainte.

    Cu siguranţă că nu voi fi în stare să împart timpul strict în felul ăsta, dar măcar am nişte linii generale. Am pus procente pentru că pot avea mai mult timp sau mai puţin, dar cadrul îl păstrez. În aceeaşi măsură sunt sigur că nu pot împărţi timpul zilnic disponibil că ar fi penibil, deci sunt nişte linii subiective aplicate să spunem la timpul total alocat blogologiei pe parcursul unei săptămâni. Să am 30 minute d-alea, 15 d-alea şi 15 d-alelalte ar fi zăpăcitor.

    Hai că azi mi-am terminat timpul cu un articol care va urma despre ce-ar fi lumea fără Google, dar nu i-am dat drumul că mai am.

    Aşa că, bine, rău, voi afla în timp, sau chiar  acum de la tine, ăăăă?

  • Cum să scapi de stres?

    relaxare

    Acum că am văzut ce este stresul, de câte tipuri este, care sunt semnele care ne spun că suntem stresaţi, mi se pare normal să vedem şi ce putem face să ne reducem nivelul stresului.

    Stres mai puţin prin…

    • ceva mişcare – în principal cam orice fel de mişcare fizică îţi canalizează energia într-o altă direcţie, reducând niveul de stres. Asta poate însemna 5 min de alergare, sau nişte flotări. Sunt şi momente când activităţi din astea nu prea ai cum să le faci, dar fii prieten cu tine şi ajută-te, de exemplu încordează-ţi nişte muşchi (abomen, picioare, braţe etc.) până în momentul când devine puţin dureros. Ia o pauză şi repetă. La mine funcţionează, încearcă şi tu. Dacă vrei să faci o activitate mai regulată încearcă programul 100 flotări. Eu am început de la vreo 20 de flotări pe serie şi am ajuns la vreo 65. Chiar mă simt mult mai bine şi nu neapărat fizic, mă simt mai împlinit şi psihic. Cred că numai gândul că fac ceva pentru mine mă relaxează şi-mi lasă conştiinţa să stea calmă când mai exagerez cu câte ceva (alcool, oboseală etc.). Binenţeles că ai şi variantele total adevărate de yoga, pilates, tae-bo, sau mersul tradiţional la sală. Eu încă nu am reuşit să îmi impun aşa ceva. Am făcut în tinereţe. Oricum, mi-am promis că imediat ce vine primăvara şi se încălzeşte să imi fac un program pentru a ajunge să alerg cel puţin 5km, ceva de genul ăsta. Şi voi reuşi;

    • fă-ţi o listă – nu am vrut să scriu plan că sună naşpa. O cauză a stresului este şi faptul că în timpul zilei ori ţi-e frică să nu uiţi să faci ceva, ori ai uitat să faci ceva care era important. Indiferent de situaţie, dacă-ţi scrii o listă cu ce ai de făcut şi o ţii la îndemână, ai şanse majore să scapi de o parte din stres. Variantele sunt multiple, de la un peticuţ de hârtie, până la o agendă soft sau un organizator pe iPhone. Oricare din variante îţi va reduce stresul;
    • comunică mai bine – ai văzut ce ţi se întâmplă când ai idei sau emoţii importante pe care le laşi nespuse. Practic ele evoluează în mintea ta, de multe ori pe scenarii SF dar şi greşite, producându-ţi mai multe frustări şi mai mult stres. Mai ales frustrant este momentul când ceilalţi chiar vor să comunice cu tine, te şi întreabă ce ai, iar tu trebuie să te chinui să inventezi chestii ca să nu spui ce te preocupă cu adevărat. Alte motive pentru a te stresa singur(ă). Fii sincer(ă) cu cei din jurul tău, indiferent că e vorba de servici, şcoală sau casă şi ceilalţi vor învăţa să te respecte pe tine, ideile şi opiniile tale, astfel scoţi neînţelegerile datorate comunicării de pe lista ta de factori de stres;
    • nu te baza pe medicamente – există o grămadă de variante pentru tratamentul stresului, dar din câte am citit, chiar şi producătorii le recomandă pentru un tratament limitat în timp. Adică iei o pastilă antistres că ai un atac de panică sau aşa ceva, dar nu să iei în fiecare zi şi după aia să te stresezi dacă ai uitat să iei pastila. Adevărata viaţă fără stres nu este cea dată de pastile, este cea pe care ţi-o faci singur(ă), cunoscându-te şi luându-te în considerare pe tine însuţi când faci anumite chestii. Mi-am cumpărat şi eu un ceai antistres, pe ăsta îl consider totuşi inofensiv. Oricum, dacă simt ceva depenţă, cum ar fi că nu mai am poftă să beau o palincă de la finu’ de la Satu Mare, pentru că simt nevoia să beau ceai din ăsta tot timpul, renunţ imediat 🙂 La ceai. Ce-ai?
    • opreşte-te, numără, respiră – când un factor puternic de stres te loveşte intens, indiferent care ar fi el, fă primul pas decisiv: opreşte-te. Imaginează-ţi un mare semn STOP şi concentrează-te pe el. Nimic altceva nu mai există. Apoi numără încet până le 10, la fel de concentrat(ă), ca şi cum nimic pe lumea asta nu este mai important. Dacă factorul de stres te încurcă la numărătoare, ia-o de la început. Pasul următor este să îţi controlezi respiraţia. Inspiri pe nas, expiri pe gură. Fă-l să devină un gest conştient, nu ca în mod normal. Relaxează-te şi concentrează-te asupra exerciţiului pentru a reduce stresul – detalii mai multe aici;
    • buşeşte-ţi monitorul – aloo, stai aşa, vorbeam virtual. Reia paşii anteriori şi când ajungi aici, descarcă progrămelul ăsta care-ţi dă posibilitatea să spargi ecranul cu un ciocan, o mitralieră, o drujbă, un aruncător de flăcări, ai prins ideea…
    • priveşte un slideshow calmant – circulă o grămadă pe mail, aşa că dacă ai unul favorit, ţine-l la îndemână. Uite aici unul de la Google video;
    • deprinde o tehnică –  de exemplu cea propusă de tapping.com (Emotional Freedom Technique) prin care îţi poţi influenţa starea psihică;
    • vezi un filmuleţ haios – ai mii de variante. În 5 secunde am găsit şi eu ceva pe youtube cu care poţi începe imediat aici;
    • joacă-te puţin – ceva ce am mai folosit în trecut, chiar îl aveam pe versiunea veche a sitului era Paintball Stress Relief;
    • orice altceva – fă orice altceva care te relaxează, miroase o ceapă, râcâie un perete, cojeşte o tastatură, sigur găseşti tu ceva, orice care să-ţi readucă starea de acalmie mult dorită.

    Zi-mi te rog ce funcţionează pentru tine, cine ştie, poate fi util şi altora, că de stres nu ştiu pe nimeni să ducă lipsă…

    PS: şi uitasem să scriu de masaj. De relaxare. Şi de un yo-yo. Şi biluţe din alea chinezeşti.

  • Parcare pe loc de handicapat

    parcare-handicapat

    De câte ori nu ţi s-a întâmplat să mergi la vreun supermarket şi în parcare să vezi locurile special amenajate pentru handicapaţi ocupate de nişte cocalari împuţiţi?

    Cel mai tare a fost să văd cum se certau doi în parcare pe un loc rezervat pentru handicapaţi. Foarte prinşi în dicuţia cu înjurături colorate, berbecii uitaseră că de fapt nici unul n-ar fi trebuit măcar să-şi dorească să lase maşina pe locul ăla.

    Am mai văzut şi cazuri în care poliţia ocupă locuri de parcare pentru handicapaţi, pe drept, pe nedrept, n-aş ştii ce să zic. Ăsta însă elimină orice dubiu prin parcarea pe două locuri de handicapaţi. Există totuşi un cadrul legal şi pentru a sancţiona pe cei care nu respectă regulile, dar nu prea am văzut razii în care ignornţii să fie amendaţi, mai puţin cazul ăsta relatat de Gazeta de sud. Mai există şi situaţii ciudate când semne de parcare pentru handicapaţi apar peste noapte şi fără un motiv explicat sau cunoscut cum explica cineva aici.

    Ce vreau eu? Vreau ca ăia care ocupă locul de parcare destinate handicapaţilor să ajungă să aibe nevoie cu adevărat de locurile alea  şi atunci să le găsească ocupate.

    Mă întreb:

    1. cum poţi să-ţi doreşti să fii handicapat?
    2. cum poţi să-i iei cuiva un drep care i se cuvine?