Nu uita că vorbesc despre management

Când pleci la coasă, ori ești entuziasmat, ori ești scârbit, ori ești inert. Eu vorbesc doar pentru cei din prima categorie. Pentru cei din ultimele două categorii, îmi pare sincer rău.

Așa, deci, în loc să mă apuc de golf, mi-am ales ca hobby cositul.  Deja am scris despre munca în echipa mâna dreaptă – mâna stângă la coasă. În episodul ăsta vorbim despre planificare.

Extrema 1: Lipsa unui plan

Entuziasmat că mi-am luat coasă, m-am apucat brusc de treabă. Mi-am dat seama că am uitat gresia. Nu că aș fi avut.

La lama asta cică trebuie un ascuțitor normal de cuțite. Soția mea dragă și-a mai pierdut din vigilență. Puțin. Vorba aia, are grijă de patru copii… a observat lipsa ascuțitorului din setul de cuțite de bucătărie după mai multe zile.

Bun, deci am uitat gresia. Asta este. M-am dus să iau ascuțitorul. A mers. Entuziasmat am continuat.

Cositul nu este totuși ca o meditație zen. E de tras frate. Mi s-a făcut sete. N-aveam apă. Asta este, uitasem. De fapt nu m-am gândit. M-am dus în casă să-mi iau apă.

Entuziasmul m-a făcut să încep treaba fără să învăț ceva despre cosit. Partea cu munca în echipă mâna dreaptă-mâna stângă a fost o lecție dată de pământ, de practică, mai apoi confirmată de teorie. Bun, deci am sărit și peste partea cu a ști ceva despre cosit.

Așadar:

• n-am avut ce-mi trebuia;
• m-am oprit de multe ori;
• am fost ineficient.

Sună cunoscut? Cam asta înseamnă lipsa unui plan.

Extrema 2: Planul perfect

Învățând din greșelile anterioare, bineînțeles că următoarea dată m-am pregătit mult mai bine pentru cosit:

• am căutat câte ceva pe net, am mai vorbit cu mai mulți colegi experimentați. Așa am învățat puțin despre poziția mâinilor și alte lucruri foarte utile,
• am pus ascuțitorul de lamă în garaj lângă coasă. Astfel nu îl mai uit și nici nu mai trebuie să mă întorc în casă după el;
• mi-am pregătit o sticlă cu apă. Știam că mai bine merge pălinca. Și-mi place. Dar aveam de mers cu mașina sâmbăta aia. M-am limitat la apă;
• mi-am făcut planul de unde încep și cam cât cosesc. Am stabilit când să mă apuc și cam cât ar trebui să dureze.

Ce să mai, planul a fost perfect, nu lipsea nimic. Ai zice că asta este varianta finală. Ei bine, surpriză!

A plouat. Nu am putut să cosesc.

Echilibrul dintre lipsa planului și planul perfect

Pe de o parte, este clar că fără plan nu e bine. Pe de altă parte, iluzia planului perfect poate fi dăunătoare. Adică ai impresia că planul este perfect și apoi se întâmplă ceva de-ți 7#te zenul. Combinația care-mi pare mie ideală este:

• planul excelent;
• rezultatul este important, dar și modul în care te simți atingându-l. Călătoria de multe ori este mai importantă decât destinația…
• a fi conștient că shit happens. Asta e în direcția cu ”viața este ce face Dumnezeu să se întâmple în timp ce oameni-și fac planuri”. Pe de altă parte, ”Dumnezeu te ajută, dar nu-ți face planul de producție”.

Luând astea în considerare, cam așa mi-a ieșit într-o altă zi cu cositul.

Să nu-ți zic că am putut să beau și pălinca și totul a fost chiar excelent.

Ce planuri ai? 🙂