Pauza mea

Categorie: Blog

În pauza mea scriu pe blog şi ce alt loc ar fi mai potrivit decât pauzamea.ro? Scriu despre ce îmi vine, subiecte serioase ca stresul, utile ca modul în care poţi scăpa de mahmureală sau diverse comentarii asupra unor ştiri deosebite.

  • A fi sau a nu fi profesionist

    profesionistNu vreu să mă refer la un domeniu anume ci la generalităţile care fac pe ceilalţi să spună: profesionist dom’le! Eu sunt convins că profesionalismul îşi are locul indiferent de poziţia din organigramă şi urcarea către vârf nu înseamnă neapărat şi un nivel mai ridicat de profesionalism, din păcate. Vorba aia, suntem promovaţi până la nivelul la care ne demonstrăm incompetenţa. Sper că eu mai am ceva până acolo. În plus văd în jurul meu exemple excelente, unele bune, unele mai puţin pune,  altele proaste şi unele care nu merită nici măcar să fie  considerate ca fiind cele mai proaste, dar mă gândesc că poate nu clasific eu corect persoanele neştiind clar ce criterii ar trebui să folosesc, nu?

    Ce este un profesionist?

    Ei bine, eu nu ştiu ce este un profesionist şi practic cam asta aş vrea să aflu în urma acestui articol, prin concentrarea pe acest subiect. Dacă tu ştii, te rog corectează-mă sau completează-mă în cele ce urmează. Dacă nici tu nu ştii, hai să desluşim împreună… Empiric vorbind, mă gândesc la un profesionist ca la o persoană care face bine, ce trebuie să facă, când trebuie, cum trebuie să facă.

    Ce (te) face profesionist(ul)

    Să mai clarificăm ceva: oriunde folosesc termenul profesionist, mă refer la ambele sexe, deci profesionist sau profesionistă. Zic asta pentru că sunt plăcut misogin, dar totuşi am şi exemple clare în care doamnele sau domnişoarele chiar sunt profesioniste (mă refer la ocupaţii respectabile, nu la prostii).

    Aşa, deci cam asta cred eu că ar face dintr-o persoană oarecare, un profesionist în domeniu:

    • experienţa – cu toate că poţi fi cel mai bun din facultate, liceu, şcoală etc. nu pot să cred că instantaneu devii un profesionist în domeniul tău. Timpul are menirea de a şlefui cam totul, de a cerne, astfel încât, fără trecerea lui şi profesarea celor învăţate, nu ai cum să fii  un adevărat profesionist;
    • cunoştinţele – balansând puţin înapoi primul punct, iar mi-e greu să cred că un om din pădure, fără o educaţie în domeniu, nu neapărat cu master (pe care eu l-am cam făcut de pomană) sau cu doctorat (pe care încă nu m-am motivat să-l fac), are şanse prea mari să ajungă un profesionist în domeniul lui, dar totuşi, un liceu, sau chiar o facultate, ar trebui să asigure o fundaţie mai mult sau mai puţin solidă pentru construirea unui profesionist;
    • calitatea – ca şi concept sau valoare personală, partea pentru care am început mai sus cu „care face bine„, este fundamentală pentru definirea unui adevărat profesionist. Superficialii, delăsătorii, şleampeţii sau cum le-o mai zice, din punctul meu de vedere nu au cum să ajungă profesionişti;
    • rigurozitatea – nu ştiu dacă am găsit cel mai potrivit cuvânt care să relfecte ce vreau, adică acea calitate pe care trebuie să o ai pentru a-ţi planifica activitatea, de a o monitoriza, pentru a te asigura că faci în primul rând ce trebuie, luând în calcul combinaţia importanţă-urgenţă care să definească cel mai bine priorităţile. Vorba aia: ce e mai grav – să rezolvi complet o problemă prost formulată, sau să rezolvi parţial o problemă corect formulată? Nu ar trebui să ai nici un dubiu că a doua variantă este de preferat, cred eu; (mai mult…)

  • Top 10 ritualuri de împerechere

    ritual-imperechereBântuind pe ici pe colo, am dat de topul ăsta făcut de Discovery Science, în care sunt enumerate cele mai interesante ritualuri de împerechere. Este adevărat că la specia umană vom regăsi cele mai diverse ritualuri de împerechere, dar consecvenţa şi perserverenţa unor specii în păstrarea anumitor ritualuri de împerechere, chiar a meritat existenţa unui astfel de top. La noi în specie treaba poate să înceapă cu o întrebare stupidă de genul Cât e ceasul păpuşa?, prin deschiderea geamului de la Bentley vara la Neptun în faţa discotecii etc. La celelalte specii treburile sunt mult mai clare, deci, să începem.

    Ritual împerechere 10 – Hipopotamii

    Superromantic din fire, masculul hipopotam se strofoacă din greu să-i atragă atenţia femelei şi cum să facă treaba asta mai bine? Foarte simplu, îşi agită coada şi o împroaşcă pe tipă cu balega. Sexxxxeeey ritual de împerechere.

    Ritual împerechere 9 – Viermii plaţi

    Viermii ăştia oricum hidoşi (flatworm în engleză) sunt hermafrodiţi, ceea ce produce puţină confuzie în cadrul ritualului de împerechere. Cum să facă, cum să facă? Foarte simplu din nou, îşi scot penisurile, se duelează şi câştigătorul este masculul din cuplu.

    Ritual împerechere 8 – Musculiţele

    Musculiţele (midge) sunt alte înfocate ale sexului cu adevărat sălbatic. În anumite momente ale împerecherii, în aparenţă, partenera îşi sărută partenerul, când, în practică, îi suge hehe, toate fluidele, omorându-l.

    Ritual împerechere 7 -Peştii pescari

    O specie foarte interesantă de peşti nu? Peştii pescari au şi ei o viaţă sexuală deosebită: masculul se ataşează de femelă în sensul de atîrnă, atîrnător, parazit. Cunoaştem şi exemplare din specia umană. Revenind la peştele pescar, tipu’ trăieşte întreţinut din hrana femelei, iar când ea devine fertilă, ţup şi el la împerechere.

    Ritual împerechere 6 -Peştii Cichlid

    Micuţii ăştia sunt mai nebunatici ca anteriorii. Având o viaţă acvatică mai zbuciumată, iar masculul descurcându-se de unul singur, el fertilizează icrele femelei în timp ce aceasta le ţine în gură. S-au filmat şi pentru specia umană o grămadă de documentare pe tema asta, dar se pare că femelele nu nasc pui aşa. (mai mult…)

  • Eu sforăi, tu ai scapat de sforăit ?

    sforaitCum poate să ragă un leu frate. Îmi aduc aminte că eram la Zoo şi a scos unu’ un sunet de mi s-a ridicat părul în cap. Sforăitul ar trebui să fie mai puţin înfricoşător şi neplăcut. Şi eu am ceva probleme, minore faţă de ce am mai văzut pe net, dar cred că subiectul sforăitului este valabil pentru mulţi dintre noi, aşa că detaliez mai jos ce am găsit pe ici pe colo.

    Ăla care este în Guinness Book, cu recordul mondial la sforăit a reuşit performanţa să atingă 93 de decibeli, cam cât face un Boeing 747 la decolare. Mai e şi pakistanezul ăsta care a avut cea mai mare piatră la rinichi, de 620g, sau spaniolul ăsta care are 16.5cm lungimea părului de pe picioare.  Pentru excepţii adresează-te la Guinnes World Records, articolul de faţă nu te poate ajuta prea mult…

    De ce să-ţi pese de sforăit

    Nu prea m-am gândit la subiectul ăsta în mod serios, nici măcar când am început să scriu articolul de faţă. Citind chestiile pe care le vei vedea mai departe, mi-am dat seama că sunt motive serioase pentru care trebuie să-mi pese de sforăitul meu, şi anume:

    1. sănătatea soţiei – un studiu a arătat că partenerele sau partenerii celor care sforăie pierd în medie pe noapte cam două ore de somn. Eu zic că două ore nu, dar dacă o oră pierd pe noapte, asta înseamnă 365 ore pe an adică mai mult de un an din viaţă, dacă iei în calcul că un cuplu durează vreo 30 de ani. Chiar vreau să am o căsătorie de lungă durată şi sper să apuc cei 30 ani împreună cu soţia, dacă nu chiar mai mult şi în cazul ăsta, chiar nu am de gând să-i nenorocesc un an din viaţă;
    2. sănătatea mea – nu că ar cauza sforăitul ceva, dar el poate fi un simtom al unor probleme mult mai grave;
    3. somnul chiar este o pauză de relaxare necesară organismului, nu opţională ca blogul ăsta,  şi dacă nu ţi-o iei, vei avea alte probleme.

    (mai mult…)

  • Leapşa cu conştiinţă – guest post

    constiinta1

    Stardust s-a ţinut de cuvânt şi a scris despre conştiinţă, cuvânt primit după leapşa cu cretă. Nu are momentan blog, aşa că, după cum am promis, public aici articolul. Pot doar comentez că nu pot să comentez, este complet, detaliat şi mult mai sus decât un simplu subiect de leapşă bologosferică. Îţi recomand să iei o pauză şi să citeşti iar lui Stardust îi recomand să-şi facă un blog, că este evindentă calificarea. Nu uita să pui un bookmark pe pagina asta. Articolul este consistent şi dacă nu ai timp să-l acoperi din prima lectură, trebuie să ştii unde să revii.

    Despre conştiinţă

    Oare câţi dintre noi s-ar mai privi în oglindă dacă, conştiinţa noastră morală ar avea chip? Sau poate ar fi fost de preferat să se poată oglindi, şi astfel, forţaţi fiind, s-o putem îngriji tot atât de atent precum ne îngrijim trupul. Cu siguranţă că nu am mai fi tentaţi s-o eludăm, s-o desconsiderăm sau în cel mai fericit caz s-o amânăm.

    Conştiinţa în schimb poţi s-o ascunzi, uneori atât de bine că nici tu nu o mai găseşti, poţi să afişezi un zâmbet fals, să pozezi într-un om perfect echilibrat şi fericit, dar, treptat, o conştiinţa încărcată începe să te roadă şi chiar dacă nu vrei să te gândeşti la ea, are ea grijă să-ţi reamintească existenţa ei.

    Când spun conştiinţă nu pot să nu mă mai gândesc şi la următoarele întrebări:

    • Cum este mai corect să procedezi?Este mai bine să alegi să faci ce-ţi spune conştiinţa şi să nu faci ceea ce simţi, sau mai rău?
    • Cât este conştiinţă şi cât este voinţă în actele noastre?
    • Unde se termină libertatea şi unde începe conştiinţa?
    • Conştiinţă ca datorie dictată de raţiune sau conştiinţă ca sentiment pornind din inimă?

    Toate acestea sunt întrebări la care nu pot spune că am găsit un raspuns definitiv sau am găsit mai multe răspunsuri  şi nu m-am hotărât încă ce să aleg pentru că încă nu pot să le accept, sau îmi place să cred că am găsit răspunsuri care de fapt nasc alte întrebări. De ce problematizez atât noţiunea de conştiinţă? Pentru conştiinţă lucrurile sunt cât se poate de clare: există doar bine şi rău, nu mai mult bine sau mai puţin rău, nu? Nu ar trebui sa fie ceva simplu şi uşor de urmat? Sau este simplu dar noi o complicăm pentru că aşa trebuie ca să înţelegem după acest proces chinuitor cât de simplu este? De ce nu avem încă de la naştere conştiinţa binelui şi a răului ca să nu mai trebuiască s-o educăm mai ales că poate nu ştim întotdeauna ceea ce este bine şi ceea ce este rău? Sau poate ne-am născut cu o conştiinţă primordială, cea a divinului din noi sau aşa numita lege a firii, dar care este pervertită de societatea în care trăim şi de alţi factori încă de la naştere şi mai târziu chiar de noi înşine cu ştiinţă sau fără. Şi totuşi, (mai mult…)

  • Despre pagina despre

    despreM-am surprins de mai multe ori intrând pe pagina Despre a blogurilor pe care le vizitez, pentru a afla mai multe despre cel/cea din spatele cuvintelor. În marea majoritate a cazurilor, pentru că am o prejudecată la care lucrez să o înlătur, conform căreia blogurile celor care abia şi-au serbat majoratul sunt pline de filmuleţe, de comentarii scrise de copii care au scăpat de teme şi de o lipsă acută de conţinut cu valoare. Există probabil şi excepţii pe care nu am avut plăcerea să le întâlnesc.

    Pentru pauzamea.ro am vrut să am o pagină Despre, culmea culmii, chiar dacă la început nu prea am intenţionat să scriu nici un detaliu personal. Apoi mi-am dat seama că mă cam deranjau blogurile care nu iau o pauză ca să-şi prezinte succint autorii, aşa că, dacă pentru mine este ceva important, ar trebui să-i acord atenţia cuvenită şi pe propriul blog.

    Am început să citesc câte ceva, pentru că binenţeles, avem ce învăţa şi despre cum să scriem o pagină Despre… În cele ce urmează îţi voi spune ce am stâns de prin blogosferă pe subiect ca să poţi aplica, dacă doreşti, pe blogul tău. Utilizare plăcută.

    De ce să ai o pagină Despre?

    Primul argument care-mi vine în minte este pentru că sunt şi vizitatori care sunt interesaţi de aşa ceva, iar din respect pentru ei trebuie să-ţi rupi puţin timp şi să le dai câteva infomaţii despre tine, nu? În cazul meu este doar un blog personal în care îmi iau pauzele, dar pentru cei care au bloguri ne nişă, bloguri tehnice, cred că pagina despre este locul în care vizitatorul se poate convinge dacă autorul este relevant sau nu pentru ceea ce-i interesează. Este adevărat că, până la urmă, valoarea conţinutului contează, dar totuşi, parcă şi prezentarea persoanei din spatele cuvintelor face blogosfera un loc puţin mai personal, mai prietenesc.

    Alte argumente le-am găsit pe Problogger şi anume:

    1. transparenţa – o caracteristică dominantă a blogosferei care prin popularitate devine o cerinţă pentru toţi cei care se alătură ei;
    2. implicarea – indiferent de subiectul tratat, latura personală a autorului poate reprezenta un element definitoriu de diferenţiere (pentru unii pozitivă, pentru alţii negativă);
    3. promovarea propriului conţinut reprezentativ, articolele din arhive la care ai muncit şi care crezi că reflectă spiritul blogului tău cât mai bine.

    Mai multe detalii (mai mult…)