Râdeam când eram mai mic de bunică-mea, Dumnezeu s-o odihnească, care ajunsese la o vârstă respectabilă (peste 80 de ani) şi când mergeam la ea ne povestea de mai multe ori aceleaşi lucruri. Interesant era că îmi spunea detalii despre întâmplări petrecute cu 50 de ani înainte, dar uita că tocmai îmi mai spusese acelaşi lucru cu 5 minute înainte. Timpul a trecut şi am început şi eu să mă întreb de ce m-am dus în bucătărie, unde mi-am pus telefonul, care era ideea pentru un articol de pe blog care mi se părea atât de interesantă acum 2 minute etc…
Bănuiesc că nu sunt singurul cu problema asta, aşa că dacă tot mă documentez, cred că împărtăşirea celor descoperite nu poate să-ţi facă decât bine.
De ce uităm? Să începem cu memoria
Ce ciudat ar fi să nu avem memorie. În fiecare zi totul ar fi nou, din nou. Un prezent perpetuu. Spun ciudat pentru că din anumite puncte de vedere ar fi bine, adică ai râde de fiecare dată la acelaşi banc, cu aceeaşi poftă, şi naşpa, pentru că ai uita că ai luat deja 14 laxative şi s-ar complica puţin lucrurile…
Specialiştii împart memoria în două mari categorii: cea pe termen scurt şi cea pe termen lung. Bineînţeles că prima îţi oferă o multitudine de detalii relative la câteva lucruri pe care le faci acum, iar cea de-a doua îţi oferă amintiri mult mai îndelungate, dar cu un nivel de detaliu mai redus. Există şi aici excepţii, în sensul că, poate îţi aduci foarte bine aminte o întâmplare de acum 10 ani, poţi chiar să retrăieşti fiecare clipă ca şi cum s-a întâmplat ieri. (mai mult…)
Cu siguranţă ai dreptate să crezi că autorul este ori femeie ori cu tendinţe gay, aşa că mă grăbesc să-ţi zic că totul a început cu întrebarea mea către soţie: despre ce să scriu astăzi? Ei bine, am cerut, am primit. Acuma, ce să zic, nu, nu pot? Păi am aberat pe 
Era un banc mai vechi… Vine Dumnezeu la Adam şi la Eva şi le zice. Am două chestii pentru voi. Cine vrea să facă pipi din picioare? Adam: io, io, ioooo, io. Dumnezeu către el. Bine, Evei îi rămân orgasmele multiple… Banc făcut de o femeie evident, dar bun. Oricum, astăzi am fost la o tăiere de moţ şi după şpriţuri repetate, normal că drumurile la baie au început să fie mai dese. Am observat şi mai demult, dar astăzi chiar mi-a atras atenţia un lucru: mulţi bărbaţi, nu folosesc pisoarele. Şi mă întreb, de ce? Prima chestie care-mi vine în minte este legată de dimensiunea redusă a sculei, dar nu cred că poate fi un argument, pentru simplul fapt că eu îl folosesc şi nu mi se pare că gena lui taică-miu a fost suficient de lungă…Mai ar fi şi varianta că treaba ar fi prea lungă şi da cu ea de pereţi, dar mi-e greu să cred că e valabil pentru atâţia.